Băi, nesimțitule!
Băi, nesimțitule, de te simți stresat de masca de pe gură și nas. Botniță, cum îi spui tu, clămpănind filosofic din urechi. Tu, care nu te simți liber dacă te invit să stai la distanță de mine. Sau când îți iau temperatura.
Știi tu, măi, nătângule, lipsit de încredere, ce înseamnă să fii în prima linie, aia roșie prin spitale, pe căldurile astea? Să porți 4-5 ore un costum în care transpiri. Curge apa pe tine. Din tine. Vreo 2 litri minim. În orele alea. Nici la toaletă nu poți merge. Să porți “pamperși” pentru a nu da tot echipamentul ăla jos de pe tine.
Știi tu, băi nesimțitule de porți masca la ceafă sau faci scandal de ești trimis după ea, ce înseamnă să fii detașat departe de familie, în alte localități, în alte spitale? Să pleci de lângă cei dragi, știind că poate nu mai vezi vreodată marea cu ei? Să vezi cum cei de lângă tine cad infectați pentru că au lăsat garda jos pentru câteva secunde. Să vezi cum, din cei de care ai grijă, cei mai mulți mor, fără ca tu să ai ce face? Departe de cei dragi. Te gândești la asta? Cum e să ai concediu din anii trecuți și să nu poți să îl ceri. Să afli cum prietenii tăi, ignorând și negând totul, dansează fițoși și fără grijă la mare, pe tejghele.
Și pentru ce, băi nesimțitule? Că nu poți fără club sau băute pe plajă? Nu poți fără bere la terase? Te mănâncă în fund să te foiești de la munte la mare?
Da, știu, mai bine negi că astfel de lucruri există. Că sunt reale. Că se întâmplă zi de zi. Tot mai des. Poate așa, negând, te simți tu mai bine în nesimțirea ta. Ai sufletul împăcat.
Te amăgești, însă. Și pentru că ești tu nesimțit și iresponsabil, spitalele sunt tot mai pline. Medicii și asistenții tot mai neputincioși. Lucrurile astea chiar există. Nu le mai nega!
Băi, nesimțitule!
