Două cifre majore vor să ne seteze așteptările de dezvoltare economică a României în următorul deceniu: programul de investiții publice de 100 de miliarde de euro, pe 10 ani, prezentat de Guvern, respectiv suma potențială de aproape 80 de miliarde de euro (granturi plus credite), pe care o putem accesa de la Uniunea Europeană, în următorii 7 ani.
Ne putem raporta la aceste valori în diverse feluri: există pe de o parte neîncrederea izvorâtă din istoricul ultimelor decenii de proiecte majore nefinalizate, acea frustrare dată de obiectivele anunțate și neexecutate; pe de altă parte, există și optimiștii care includ de pe acum, în prezent, acest potențial care se întrevede pe 7 – 10 ani.
Este important să pornim cu așteptările resetate corect, deoarece dacă urcăm ștacheta foarte sus, s-ar putea ca în de un an sau doi să revenim la dezamăgirea dată de discrepanța dintre promisiuni și realitate. Așa că mai bine ajustăm promisiunile încă de pe acum.
Sunt câteva indicii pe termen scurt și pe termen lung care ne pot da o imagine mai aproape de realitate.
O sută de miliarde de euro pe 10 ani
Privită ca medie anuală, o valoare a investițiilor publice de 10 miliarde de euro în fiecare an din următorului deceniu nu pare de nerealizat: ar însemna undeva spre 5% din PIB-ul nostru anual de peste 200 miliarde de euro. Am mai avut investiții publice de peste 5% din PIB în 2011 sau in 2015, însă apoi s-a apasat în mod excesiv pedala creșterii veniturilor, în detrimentul investițiilor majore. Acum se dorește o resetare a modelului de creștere economică, iar tracțiunea să fie dată de investiții cu impact semnificativ.
Problema aici nu este credibilitatea sumei totale, ci prioritizarea proiectelor. Am putea avea 100 de miliarde de euro investiții publice în 10 ani, însă important este ca impactul să fie unul vizibil.
Pentru a crede în obiectivele stabilite pe un deceniu, ar trebui întâi să urmărim rezultatele pe 3-6 luni. Va veni Guvernul cu niște “livrabile” în perioada următoare? Să vedem autostrăzi, să vedem metroul Drumul Taberei, să vedem firme finanțate ca să își revină.
Segmentele de autostradă cel mai aproape a fi date în folosință sunt:
- două tronsoane de pe A3, anume Iernut – Cherțani, despre care șefa de la CNAIR declara în aprilie că nu se pune problema să nu fie dați în folosință în august și Biharia – Borș, tot pentru lunile următoare;
- porțiunea Sebeș-Aiud din autostrada A10 Sebeș – Turda, cel mai recent termen de dare în folosință fiind noiembrie 2020. Deja conducerea CNAIR are bine-cunoscutele rezerve privind livrarea la timp, anume până la finalul acestui an. Dacă în ultimii ani am fost în zona zecilor de kilometri de autostradă pe an, de ce am crede că se vor putea da în folosință peste 200 km/an, așa cum ar reieși din programul prezentat de Guvern? Ar trebui întâi să ne convingă că poate livra cel puțin 100 km de autostradă în anul 2021.
- Autostrăzile reprezintă unul dintre cele mai vizibile indicii de îndeplinire a acestor planuri, dar evident, putem vorbi și de spitale regionale, modernizarea căilor ferate, extinderea rețelelor de canalizare în mediul rural în următorii 10 ani. Toate pot fi cuantificate corespunzător.
Un alt indiciu privind livrarea rezultatelor pe termen scurt: vom avea metroul Drumul Taberei dat în folosință în septembrie? Luna septembrie înseamnă o depășire față de termenul iunie anunțat de Guvern la momentul instalării sale. Ori, dacă livrezi în 9 luni ceva ce ai promis în 6 luni, înseamnă că pe un orizont mai lung de timp vei livra doar două treimi din ce ai spus.
Cele 80 de miliarde de la Uniunea Europeana, pe următorii 7 ani. Sau pe următorii 10 ani?
Cifra de aproape 80 de miliarde de euro negociată pentru perioada 2021 – 2027 este compusa din granturi de circa 63 de miliarde de euro și instrumente de credit de aproape 17 miliarde de euro.
Ce ne spune istoria celor două perioade de programare de până acum despre capacitatea noastră de absorbție?
Din sumele alocate pentru 2007 – 2013, rata de absorbție efectivă era de 79% abia în anul 2017, adică după o perioadă de 10 ani de la începutul ciclului. Uniunea Europeană oferă mecanisme de tip N+2 ani sau N+3 ani, astfel încât să se prelungească perioada de accesare.
Oare am învățat ceva din primul exercițiu, astfel încât acum să absorbim mai rapid sumele? Răspunsul este “parțial da”, acum stăm ceva mai bine: dacă în 2013 aveam rata de absorbție de circa 34% (iar prin prelungirea cu câțiva ani am ajuns la acel 79%), acum în anul 2020, adică ultimul din perioada 2014-2020, ne situăm la 42%. Probabil, în 2-3 ani putem trece de 80% din banii alocați ciclului actual.
Pe aceeași logică, putem miza pe o accesare de 50% în primii 7 ani ai perioadei 2021-2027, iar cu prelungirea N+3 sa ajungem către 80-90% din sumele nerambursabile de 63 de miliarde de euro.
Practic, ar însemna 36 de miliarde de euro nerambursabili până în 2027, iar ulterior încă 20-25 miliarde de euro, până în 2030, intrați în economia românească.
O așteptare generală de 60-70% față de ceea ce ni se prezintă reprezintă o țintă fezabilă. Chiar și reușind numai asta, tot am fi într-o creștere față de deceniile anterioare.
Însă pentru a valida promisiunile cu bătaie lunga, putem verifica “livrările” din următoarea perioadă:
– metroul Drumul Taberei în septembrie
– kilometrii de autostradă până în decembrie.
– creditele IMM Invest ajunse în conturile firmelor până la finalul acestui an.
