adplus-dvertising

Susținem turismul autohton, dar pe turiștii români cine îi susține? Sau despre cum realitatea de la fața locului nu corespunde cu recenziile de pe site-urile de rezervări

Încă din luna februarie am planificat să mergem într-un concediu relaxant, așa că ne-am făcut rezervare chiar în ultima lună a iernii, înainte de criză, la un resort ce părea de vis în descrierea de pe site. Apoi a urmat starea de urgență și izolarea între pereții propriilor case, lucru ce ne-a făcut pe toți să visăm cu ochii deschiși la ieșirile în natură, la plimbările cu familia, la acel concediu pe care îl planificăm cu grijă în fiecare an și de care dorim să ne bucurăm.

În acest sens, am ales o destinație la munte, natura este superbă, liniștea de care avem nevoie te înconjoară. Experiența de turist a fost completată pozitiv de câteva aspecte, printre care menționez micul dejun, spațiile generoase, camere mari, cu toate dotările, pontoane pentru pescari ș înotători, plajă amenajată, cu șezlonguri și umbrele; hidrobiciclete, vaporaș și caiace.

Aspectele pe care nu doresc să le includ în sfera celor negative, ci printre cele la care e mult de lucrat:

Bucătăria – seara aceeași mâncare rămasă de la prânz, mâncarea neacoperită lăsând loc muștelor, și rece;

Cu câteva excepții (unul sau doi angajați), nimeni nu poartă mănuși și mască. Au organizat un botez și am trecut întâmplător pe lângă o doamnă care punea cu mâna fără mănuși pe prăjiturile de pe un platou, pâinea nu era acoperită.

Angajații – majoritatea extrem de tineri, neexperimentați, nimic rău în asta, bravo lor că muncesc, dar este necesar ca aceștia să fie școliți. Am comandat bere draft, unul dintre ospătari, o fată, a apucat două pahare de plastic, a introdus degetele fără mănuși în ele și a turnat berea fără a ține cont de regulile de igienă, spunându-mi că doar la restaurant poartă, ei nu au de ce.

Curățenie s-a făcut în prima zi, adică au ridicat gunoiul înlocuind și prosoapele, dar fără a curăța în baie, pe jos. Paturile nu au fost aranjate.

Grija pentru client nu există, dar există tupeu. Am cerut ofertă pentru bungalow, cu ieșire la lac, am fost cazați în cameră, la etaj, “premium”, motivând, când le-am enumerat cele de mai sus, că au înlocuit denumirea de pe site din “bungalow” în “premium”, probabil pentru că și alți turiști au trăit aceeași experiență și pentru a nu mai fi nevoiți să ofere explicații. Domnișoara de la recepție s-a uitat strâmb la mine când i-am spus că degeaba citesc recenziile, dacă nu acționează în sensul schimbării.

Pe perioada cazării, nimeni nu a venit să curețe sau să șteargă șezlongurile, deși a plouat, iar noaptea este rece și acestea sunt ude dimineață.

Pe site este precizat că ansamblul hotelier oferă servicii SPA, piscină, biliard, sală de sport. SPA-ul ar fi închis din cauza Covid. Le-am oferit exemple de SPA-uri deschise și mi-a răspuns, aceeași domnișoară de la recepție, că respectivii încalcă legea, piscina de-abia o vopseau și într-un final au umplut-o cu apă, probabil pentru că pentru că am fost cuminți. Biliardul se află în aceeași cameră cu „sala de sport” și „păcănelele”.

Serviciile de internet nu funcționează.

O să spuneți că sunt cârcotașă. Da, la 700 lei pe noapte îmi permit să fiu, mă scuzați! Da, de necontestat frumusețea peisajului pentru care m-aș muta aici măcar o lună pe an. Da, am citit înainte recenziile și m-am încăpățânat să vin, am dat o șansă acestui loc minunat, dar care ar putea fi mirific prin calitatea serviciilor și prin atenția acordată clienților.

Dacă a meritat? Peisajul a făcut totul, căci natura nu se dezminte niciodată. Natura umană însă lasă mult de dorit. Dar dacă nu veneam, nu aveam poze minunate, nu aflam cum e și nu vă împărtășeam și vouă.

Seară liniștită să avem, oriunde am fi și orice am face, căci mâine e o nouă zi!

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Project-E și pe Google News

Corina Neagu
Corina Neagu
Consultant în domeniul Resurselor Umane, cu peste 20 ani de experiență în corporații în diverse roluri acoperind zone ca recrutare, compensații și beneficii, dezvoltare organizațională, legislația muncii, training, brand de angajator. Peste 10 ani în calitate de mentor HR, vorbitor și autor pentru evenimente HR, site-uri web sau publicații, având sute de articole scrise pe site-uri dedicate, LinkedIn sau blog personal. Mama a două fiice și fondator al companiei DARE (Development Advice & Resources), companie de consultanță care pune accentul pe susținerea organizațiilor în realizarea potențialului propriilor angajați.

Recente

Educatie Financiara

Asigurari

ÎȚI RECOMANDĂM

Comentarii

Project-E aplică noua politică de protecție a datelor cu caracter personal și modificările propuse de Regulamentul (UE) 2016/679. Prin continuarea navigării pe platforma noastră confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica Cookie.

Salvat!
Setări Cookie

Project-E aplică noua politică de protecție a datelor cu caracter personal și modificările propuse de Regulamentul (UE) 2016/679. Prin continuarea navigării pe platforma noastră confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica Cookie.

Cookie-urile necesare sunt absolut esențiale pentru ca site-ul să funcționeze corect. Această categorie include numai cookie-uri care asigură funcționalități de bază și caracteristici de securitate ale site-ului. Aceste cookie-uri nu stochează nicio informație personală.

  • cookielawinfo-checkbox-{nume-sectiune}
  • wordpress_gdpr_cookies_allowed
  • wordpress_gdpr_cookies_declined
  • wordpress_gdpr_allowed_services PHPSESSID

Refuz toate
Accept toate