Argumentele din spatele acestui raționament sunt relativ simple. Totul pleacă de la înțelegerea implicării noastre în procese de producție. În acțiuni antreprenoriale. Niciun proces de producție nu poate fi profitabil dacă nu este conectat la ceea ce se întâmplă în piață.
Este iluzoriu să crezi că cineva poate produce doar de dragul producției. Producția începe întotdeauna cu sondarea posibilelor dezechilibre în piață, reflectate în prețuri. Prețuri mari și cu tendință de creștere ridicată înseamnă un dezechilibru clar între cât se cere și cât oferă producătorii pentru acoperirea acestei cereri. Este expresia unui profit mare și în creștere. Mai mare decât în alte alternative de producție.
De ce producem? Pentru profit, evident. Când profitul nu există, stăm acasă. Nu acționăm. Când producem pe pierdere înseamnă că nu am anticipat corect acel dezechilibru din piață. Producția o facem pentru a consuma. Întâi producem, schimbăm bunurile pe care le producem prin intermediul pieței și banilor. Și cu resursele pe care le obținem punem deoparte o rezervă necesară continuării producției și restul folosim pentru consumul acelor bunuri pe care nu putem, nu știm sau nu avem timp să le producem. Acel profit este, de fapt, sursa consumului nostru. Pentru asta producem. Ca, prin intermediul profitului obținut, să putem consuma alte bunuri sau servicii din piață.
În concluzie, obsesia politicianului este mereu legată de stimularea consumului nu a producției. Stimularea consumului se face adesea prin redistribuționism. De multe ori și stimularea producției îmbracă aceeași formă (subvenții, ajutoare de stat). Cea mai bună cale de a stimula producția este de a lăsa cât mai liber procesul de producție. Această formă de stimulare maximizează capacitatea noastră de a consuma.
O națiune care pune consumul înaintea producției va eșua în importuri și deficite. O națiune care pune producția înaintea consumului va prospera mai repede și mai durabil. Succesul în producție pleacă de la libertatea economică. La care se adaugă și alți factori: existența capitalului, calitatea antreprenoriatului, educația economică, bogăția în resurse etc. Toate la un loc contribuie la consumul nostru de zi cu zi. Este esențial să înțelegem că, înainte de a merge la piață să cumperi ceva, trebuie să fi fost deja în piață vânzând altora, altceva. Altfel, prezența ta în piață se face pe spinarea altora (a celor care produc bunuri și servicii). Tu doar ești beneficiarul unei redistribuții de capacitate de consum prin mecanisme politice (arbitrare, ineficiente).
Închei cu această aberație a lumii moderne în care trăim, plecată de la Keynes: iluzia că trebuie stimulat consumul (cererea agregată) care pleacă de la ideea greșită că împuști doi iepuri deodată. Consumatorii vor da de muncă producătorilor. Iar dacă te concentrezi doar pe producători, ei nu vor găsi consumatori dacă aceștia din urmă nu primesc bani din elicopter de la guvern.
Nimic mai fals. Argumentele sunt și aici clare: 1. când pui pe masa consumatorilor un teanc de bani nu ai nicio garanție că ei nu vor păstra în rezervă acei bani, refuzând să consume (de aici și faptul că multe politici de stimulare a consumului vin la pachet cu politic de inhibare a economisirilor și investițiilor, complet păguboase pentru dezvoltare pentru că producție fără investiții nu prea poți avea) și 2. nu ai nicio certitudine că vei găsi producători capabili să reacționeze cu un plus de producție la cererea pe care tu o stimulezi. Adesea, acest stimulent pentru consum s-a transformat rapid in inflație și deficit comercial (presiune pe cursul de schimb), mai ales în țări cu sisteme economice și sisteme financiar-bancare precare.
