adplus-dvertising

IMM Invest nu este un robinet cu bani. Scopul programului este de a-i ajuta pe antreprenori să treacă peste șocul crizei

Referitor la IMM Invest, primesc mesaje de la persoane care se plâng de durata mare de timp a analizei, de refuz, de alte lucruri. Cineva e deranjat de faptul că, la creditul pentru capital de lucru trebuie să prezinte documente justificative, deci “ești la mâna băncii pentru fiecare plată”.

Să judecăm cinstit:
IMM Invest funcționează de o lună și jumătate. În doar două săptămâni numărul dosarelor primite de bănci era deja echivalent cu numărul cererilor primite în mod normal în jumătate de an. În această lună și jumătate au aplicat zeci de mii de companii; câteva mii au accesat deja credite. Și totuși, deși vorbim de un record în materie de creditare, e puțin – spun cârcotașii.
Își imaginează unii că IMM Invest e un fel de robinet cu bani, unde să te duci și să te saturi instant. Doamnelor și domnilor, vă spun respectuos că nu se poate. Nu se poate să te duci cu buletinul, să iei bani și să faci ce vrei.
De la politruci nu am pretenții, dar dumneavoastră sunteți oameni în toată firea. Orice om cu scaun la cap și nepărtinitor înțelege că aici vorbim de banii cetățenilor.

Băncile dau credite din banii deponenților. Guvernul oferă garanții pe baza banilor populației. Eu funcționez într-o instituție în care zi de zi văd dosare de plată a garanțiilor/contragaranțiilor. Generate de credite acordate cândva. Unii români au dat cu „jula”. La vremea respectivă unele credite au fost acordate firmelor în dificultate, chiar în insolvență, firmelor create de acționari urmăriți penal; vorbim chiar de societăți care au luat milioane sau zeci de milioane de lei, care s-au evaporat. Cine plătește aceste pagube?

Eu nu vreau să ajungem în situația în care din miliardele de lei garanții oferite de stat o parte însemnată să fie executate, fiindcă banii au fost prăpădiți de tot soiul de șmecheri sau fiindcă băncile nu și-au făcut treaba sau – și mai și, fiindcă băncile nu au fost lăsate să își facă treaba. Drumul spre iad e pavat cu intenții bune. Haideți să fim echilibrați și să nu cădem în cealaltă extremă, în ideea că nu ar trebui să ne pese cum se cheltuiesc banii acum, fiindcă pe urmă generațiile care vor veni vor achita nota de plată. Orice credit prost dat acum se va duce în datoria publică mai târziu.

Da, rostul IMM Invest este să ajute antreprenorii să treacă peste un șoc de care nu sunt responsabili, pe care nimeni nu l-a prevăzut. Dar asta nu înseamnă că orice afacerist care nu își plătește la timp facturile, care are incidente la plată, care nu are vreo perspectivă cu business-ul, poate să se prezinte, să apese pe buton și să plece acasă cu purcoiul de bani.
Moromete dacă ar fi printre noi ar înțelege că riscul asociat cu IMM Invest nu e să nu ajute suficient economia, ci din contră, să genereze hazard moral, o mulțumire de sine păguboasă din partea tuturor celor implicați, fiindcă omul devine neglijent atunci când cheltuiește banii altuia (sau beneficiază de garanția altuia). Haideți să fim prudenți, nu populiști.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Project-E și pe Google News

Bogdan Glăvan
Bogdan Glăvan
Bogdan Glăvan este profesor universitar de economie, Director al Centrului de Economie Politică și Afaceri “Murray Rothbard” din cadrul Universității Româno-Americane (București). A publicat mai multe articole în American Journal of Economics and Sociology, Quarterly Journal of Austrian Economics, Independent Review, Betriebswirtschaftliche Forschung und Praxis și a îndeplinit rolul de referent pentru publicații științifice prestigioase, printre care British Journal of Sociology. De asemenea, a publicat în 2009 cartea "Împotriva curentului. Însemnări despre criza financiară actuală" şi este coautor al volumului "Capitalismul. Logica libertății", Editura Humanitas, 2013. In 2018 a publicat "Liberalismul care îmi place" la Editura Anacronic.

Recente

Educatie Financiara

Asigurari

ÎȚI RECOMANDĂM

Comentarii

Project-E aplică noua politică de protecție a datelor cu caracter personal și modificările propuse de Regulamentul (UE) 2016/679. Prin continuarea navigării pe platforma noastră confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica Cookie.

Salvat!
Setări Cookie

Project-E aplică noua politică de protecție a datelor cu caracter personal și modificările propuse de Regulamentul (UE) 2016/679. Prin continuarea navigării pe platforma noastră confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica Cookie.

Cookie-urile necesare sunt absolut esențiale pentru ca site-ul să funcționeze corect. Această categorie include numai cookie-uri care asigură funcționalități de bază și caracteristici de securitate ale site-ului. Aceste cookie-uri nu stochează nicio informație personală.

  • cookielawinfo-checkbox-{nume-sectiune}
  • wordpress_gdpr_cookies_allowed
  • wordpress_gdpr_cookies_declined
  • wordpress_gdpr_allowed_services PHPSESSID

Refuz toate
Accept toate