Nicu Sprincean

2 ARTICOL(E)
Nicu Sprincean este asistent universitar doctor în cadrul Universității “Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Departamentul de Finanțe, Monedă și Administrație Publică. Acesta și-a susținut teza de doctorat în 2019 având drept temă relația dintre ciclurile economice și riscul sistemic. Domeniile sale de interes cuprind, printre altele, riscul sistemic, ciclurile economice și financiare, intermedierea financiară și politica monetară și fiscală. Nicu a publicat lucrări în reviste de specialitate internaționale și naționale, cum ar fi Journal of Banking and Finance, Applied Economics, Research in International Business and Finance sau Romanian Journal of Economic Forecasting, fiind totodată și referent pentru numeroase reviste. Nicu a beneficiat de o bursă Fulbright la Universitatea din Michigan, iar în 2019 a câștigat premiul I în cadrul concursului de cercetări în economie “Costin Murgescu” organizat de către Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare.

Articole scrise de Nicu Sprincean

ARTICOLE RECENTE

Project-E aplică noua politică de protecție a datelor cu caracter personal și modificările propuse de Regulamentul (UE) 2016/679. Prin continuarea navigării pe platforma noastră confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica Cookie.

Salvat!
Setări Cookie

Cookie-urile necesare sunt absolut esențiale pentru ca site-ul să funcționeze corect. Această categorie include numai cookie-uri care asigură funcționalități de bază și caracteristici de securitate ale site-ului. Aceste cookie-uri nu stochează nicio informație personală.

  • cookielawinfo-checkbox-{nume-sectiune}
  • wordpress_gdpr_cookies_allowed
  • wordpress_gdpr_cookies_declined
  • wordpress_gdpr_allowed_services PHPSESSID

Refuz toate
Accept toate