adplus-dvertising

Strategia de securitate a SUA împinge UE spre federalizare: tentativa de a devia patru state declanșează contraofensiva unității europene

Strategia de securitate a SUA împinge UE spre federalizare: tentativa de a devia patru state declanșează contraofensiva unității europene

Versiunea nepublicată a Strategiei de Securitate Națională a SUA expune o agendă radicală, ignorată în documentul oficial: Washingtonul vizează o restructurare brutală a continentului european, printr-o relație preferențială cu Austria, Italia, Ungaria și Polonia — țări considerate mai permeabile la „idei de dreapta pro-europene tradiționale (dar și pro-americane)”. Defense One arată că în această versiune ocultă, circulată înaintea celei oficiale, se afirmă explicit că SUA urmărește să colaboreze cu aceste state pentru a le „scoate” din UE, sub deviza „Să facem Europa din nou măreață”.

În timp ce documentul public vorbește vag despre „sfârșitul extinderii perpetue a NATO”, versiunea completă explică fără menajamente proiectul american: remodelarea Europei prin intervenție culturală și politică, punând în discuție chiar supraviețuirea „civilizației europene”.

Mai mult, textul sugerează că SUA ar trebui să sprijine forțele care „urmăresc suveranitatea și conservarea/restaurarea modului de viață tradițional european… rămânând în același timp pro-americane”.

Acest tip de ingerință ar pune presiune maximă pe UE și ar accelera o reacție sistemică: federalizarea blocului ca măsură de apărare împotriva intervențiilor externe. Faptul că Washingtonul ar dori să fractureze blocul european nu face decât să împingă instituțiile europene către centralizare, unificare decizională și întărire supranațională.

Strategia de scuritate a SUA merge și mai departe:

Documenatul propune formarea unui „Core 5” — SUA, China, Rusia, India și Japonia — o arhitectură paralelă cu G7, un club al marilor puteri în care Europa nu ar mai avea loc. Este o marginalizare directă a UE ca actor global.

Documentul afirmă fără echivoc: „Hegemonia nu era realizabilă”. SUA nu intenționează să mai mențină ordinea globală, nici să garanteze securitatea Europei. În schimb, își întorc atenția către alte regiuni și încurajează colaborarea cu „campioni regionali”, adică actori locali utili intereselor americane. Prin această retragere, presiunea asupra Europei crește: UE ar fi împinsă fie spre dezintegrare, fie spre consolidare federală rapidă, pentru a-și gestiona singură securitatea.

În fața scandalului, Casa Albă neagă totul: „Nu există nicio versiune alternativă, privată sau clasificată”, insistă purtătoarea de cuvânt Anna Kelly. Dar reacțiile din Europa indică exact contrariul: politicieni, lideri militari și diplomați tratează scurgerea ca pe o amenințare directă la adresa coeziunii europene.

Polonia, una dintre țările vizate pentru „îndepărtare”, respinge scenariul.

Ministrul Apărării din Polonia a declarat tranșant: „Nu cred că acest lucru va funcționa pentru noi, Italia, Austria sau chiar Ungaria… Polonia a ales UE.” O poziție dură, dar care arată de fapt realitatea: astfel de presiuni externe riscă să împingă UE spre o consolidare accelerată a structurilor sale centrale, adică spre federalizare.

Nicușor Dan adoptă o poziție conciliantă, evitând conflictul cu Washingtonul și insistând că „Europa și Statele Unite vor rămâne în același bloc de valori”, dar declarația sa evidențiază tocmai criza: este o tentativă de a calma tensiuni care ar putea redesena ordinea globală.

Întrebat marți seara la Paris de versiunea Strategiei publicată joia trecută, președintele Nicușor Dan a încercat să minimizeze importanța ei, în opoziție cu declarațiile ferme ale mai multor lideri europeni, inclusiv polonezi, relatează Euractiv.

„Nu cred că este o surpriză faptul că, de multă vreme, încă din primul mandat, președintele Trump spune că interesul Statelor Unite este să se îndrepte către zona de Pacific și mai puțin în Europa, și că trebuie să echilibrăm contribuția financiară la securitatea Europei”.

Pentru Dan, nu e „nicio surpriză” nici faptul că pentru actuala administrație americană „chestiunea ideologică este foarte importantă”. „Cred că răspunsul Europei este, pe de o parte, o mobilizare, pentru a-și asigura securitatea, cu toate programele de care vorbim, iar, în plan ideologic, este, bineînțeles, o dezbatere pe care o avem în interiorul fiecăruia dintre statele noastre. Mai important … există interese comune pentru ca această legătură transatlantică să continue. Sunt foarte multe, și interese, și valori care ne unesc și, fără discuție, ca în politică, după ajustaje care pot să fie economice, tarifare sau de orice natură, Europa și Statele Unite vor rămâne în același bloc de valori”, a susținut Nicușor Dan.

În Austria, dezbaterile devin aprinse. Se vorbește deschis despre necesitatea unei Europe „mai puternice și mai încrezătoare în sine”, o formulare diplomatică pentru ideea de integrare intensificată — altfel spus, federalizare inevitabilă.

Dar cel mai clar avertisment vine de la comisarul european pentru apărare, Andrius Kubilius, care afirmă fără ezitare că SUA par să se pregătească să se confrunte cu UE ca „superstat unificat”. Un semnal alarmant: Washingtonul vede în federalizarea Europei o amenințare. Iar tocmai această percepție ar putea accelera procesul.

Europa nu are decât două opțiuni în fața unui asemenea plan american: fragmentare sau federalizare. Iar reacțiile tot mai ferme ale liderilor UE arată că direcția este deja aleasă.

Îți recomandăm:

Nicușor Dan la Paris: „O forță puternică apără România”

cuvinte cheie: Strategia de securitate a SUA

Project-E
Project-E
Project-E formează o comunitate de autori ce doresc să împărtășească din experiența și cunoștințele proprii pentru a oferi o perspectivă pozitivă societății. Abordăm teme economice, vorbim despre societate, educație și despre experiențe de viață. Membrii comunității Project-E sunt profesioniști care prin exemplul propriu doresc să aducă un plus de valoare societății românești

Recente

Educatie Financiara

Asigurari

ÎȚI RECOMANDĂM

Comentarii

Project-E aplică noua politică de protecție a datelor cu caracter personal și modificările propuse de Regulamentul (UE) 2016/679. Prin continuarea navigării pe platforma noastră confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica Cookie.

Salvat!
Setări Cookie

Project-E aplică noua politică de protecție a datelor cu caracter personal și modificările propuse de Regulamentul (UE) 2016/679. Prin continuarea navigării pe platforma noastră confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica Cookie.

Cookie-urile necesare sunt absolut esențiale pentru ca site-ul să funcționeze corect. Această categorie include numai cookie-uri care asigură funcționalități de bază și caracteristici de securitate ale site-ului. Aceste cookie-uri nu stochează nicio informație personală.

  • cookielawinfo-checkbox-{nume-sectiune}
  • wordpress_gdpr_cookies_allowed
  • wordpress_gdpr_cookies_declined
  • wordpress_gdpr_allowed_services PHPSESSID

Refuz toate
Accept toate