adplus-dvertising

Furie pe Truth Social: Donald Trump acuză Rusia, China și Coreea de Nord că „conspiră împotriva SUA”

Președintele american Donald Trump a declarat, într-un mesaj publicat pe Truth Social, că Rusia, China și Coreea de Nord „conspiră împotriva Statelor Unite”. Afirmația survine după apariția liderilor celor trei state la parada militară organizată de președintele chinez Xi Jinping în Beijing. Trump a transmis mesajul într-un ton ironic, felicitându-l pe liderul chinez pentru eveniment, dar adăugând o acuzație directă la adresa celor trei lideri.

„Fie ca președintele Xi și poporul minunat al Chinei să aibă o nemaipomenită și trainică zi de sărbătoare. Vă rog să transmiteți cele mai calde urări ale mele lui Vladimir Putin și Kim Jong Un, în timp ce conspirați împotriva Statelor Unite ale Americii”, a scris Trump pe Truth Social.

Donald Trump China
Donald Trump China / Sursa> Truth Social

Întrebarea lui Trump pentru Xi Jinping

Parada militară de la Beijing a fost organizată pentru a marca sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial, iar Xi Jinping a prezidat evenimentul. Trump a profitat de ocazie pentru a cere Chinei să recunoască sprijinul american din acea perioadă:

„Marea întrebare la care trebuie să existe un răspuns este dacă președintele Xi al Chinei va menționa sau nu sprijinul masiv şi «sângele» pe care Statele Unite ale Americii l-au dat Chinei pentru a o ajuta la asigurarea libertății sale faţă de un invadator străin foarte neprietenos. Mulţi americani au murit în lupta Chinei pentru Victorie şi Glorie. Sper ca ei să fie cinstiți cum se cuvine şi amintiți pentru Curajul şi Sacrificiul lor!”, a afirmat Trump.

Reacția Casei Albe

Conform CNN, Casa Albă a fost întrebată dacă poate oferi clarificări cu privire la afirmația lui Trump, conform căreia Rusia, China și Coreea de Nord ar conspira împotriva Statelor Unite.

În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, Statele Unite au sprijinit China atât militar, cât și financiar, în lupta acesteia împotriva Japoniei.

Beijingul își arată puterea militară și influența globală

Parada de miercuri este considerată cea mai mare din istoria Chinei, având scopul de a demonstra puterea de foc și influența geopolitică în creștere a Beijingului. Liderul rus Vladimir Putin și liderul nord-coreean Kim Jong Un, considerați paria în Occident din cauza războiului din Ucraina și a programului nuclear, l-au flancat pe Xi într-o reuniune fără precedent pentru a marca 80 de ani de la înfrângerea Japoniei.

Spectacolul „Ziua Victoriei”, coregrafiat minuțios, dar evitat de liderii occidentali, a adus în Piața Tiananmen peste 50.000 de spectatori, care au asistat la demonstrații aeriene, la defilarea Armatei Populare de Eliberare și la prezentarea echipamentelor de ultimă generație – de la rachete hipersonice și drone, până la tancuri moderne.

Principalele drumuri și școli din Beijing au fost închise pentru parada de 70 de minute, punct culminant al unor pregătiri intense de securitate și repetiții nocturne. Evenimentul a început la ora 9 dimineața, ora locală (04:00, ora României), potrivit agenției Xinhua.

Viziunea lui Xi pentru o nouă ordine mondială

Xi Jinping a prezentat Al Doilea Război Mondial ca un moment decisiv în „marea renaștere a națiunii chineze”, subliniind rolul Chinei și al Rusiei Sovietice în înfrângerea fascismului. În discursul său, a vorbit despre necesitatea unei ordini globale noi, unite împotriva „hegemoniei și politicii celui mai puternic”, o aluzie la Statele Unite și la politica „America First” promovată de Trump.

Îți recomandăm:

Donald Trump, pregătit să zdrobească economia Rusiei dacă Putin refuză discuțiile de pace

cuvinte cheie: Donald Trump China

Project-E
Project-E
Project-E formează o comunitate de autori ce doresc să împărtășească din experiența și cunoștințele proprii pentru a oferi o perspectivă pozitivă societății. Abordăm teme economice, vorbim despre societate, educație și despre experiențe de viață. Membrii comunității Project-E sunt profesioniști care prin exemplul propriu doresc să aducă un plus de valoare societății românești

Recente

Educatie Financiara

Asigurari

ÎȚI RECOMANDĂM

Comentarii

Project-E aplică noua politică de protecție a datelor cu caracter personal și modificările propuse de Regulamentul (UE) 2016/679. Prin continuarea navigării pe platforma noastră confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica Cookie.

Salvat!
Setări Cookie

Project-E aplică noua politică de protecție a datelor cu caracter personal și modificările propuse de Regulamentul (UE) 2016/679. Prin continuarea navigării pe platforma noastră confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica Cookie.

Cookie-urile necesare sunt absolut esențiale pentru ca site-ul să funcționeze corect. Această categorie include numai cookie-uri care asigură funcționalități de bază și caracteristici de securitate ale site-ului. Aceste cookie-uri nu stochează nicio informație personală.

  • cookielawinfo-checkbox-{nume-sectiune}
  • wordpress_gdpr_cookies_allowed
  • wordpress_gdpr_cookies_declined
  • wordpress_gdpr_allowed_services PHPSESSID

Refuz toate
Accept toate