Donald Trump schimbă strategia privind înarmarea ucrainei. Donald Trump e gata să răstoarne complet strategia SUA în privința Ucrainei. Surse apropiate Casei Albe au confirmat pentru Axios că fostul președinte va anunța luni un nou plan de înarmare, care va include – pentru prima dată – livrarea de armament ofensiv către Kiev. O mutare radicală pentru Trump, care până acum s-a opus ferm oricărui ajutor militar ce ar fi putut provoca direct Rusia.
Planul, care va fi dezvăluit în cadrul întâlnirii cu secretarul general NATO Mark Rutte, include trimiterea de rachete cu rază lungă de acțiune – capabile să lovească adânc în teritoriul rus, chiar și Moscova. Europa va finanța achizițiile, dar armele vor fi fabricate în SUA și livrate Ucrainei sub umbrela Alianței.
Această schimbare bruscă de poziție este alimentată, spun sursele, de frustrarea tot mai vizibilă a lui Trump față de Vladimir Putin. „E foarte șucărit pe Putin. Anunțul său va fi dur, agresiv,” a declarat senatorul republican Lindsey Graham.
Până acum, Trump a evitat să trimită arme letale, preferând să joace cartea negocierii. Însă, după luni de stagnare în tratativele de pace și fără vreun progres real între Kiev și Moscova, fostul președinte pare pregătit să treacă de la vorbe la fapte.
Aceasta ar fi prima acțiune militară nouă aprobată de Trump de la revenirea sa la Casa Albă, marcând un viraj strategic de proporții. Dacă planul se concretizează, e un semnal clar că SUA intră într-o nouă fază a implicării sale în conflictul din Ucraina – una mult mai riscantă, dar și mult mai decisă.
Trump: NATO plătește, SUA livrează arme. Declarație majoră despre Rusia, anunțată pentru luni
Statele Unite se pregătesc să trimită armament Ucrainei prin intermediul NATO, într-un aranjament despre care Donald Trump susține că va fi acoperit integral financiar de către Alianță. Fostul președinte a oferit câteva detalii într-un interviu pentru NBC News, unde a sugerat că urmează o declarație crucială privind relațiile cu Rusia:
„Cred că luni voi face o declarație importantă despre Rusia”, a spus Trump, refuzând însă să intre în detalii.
În același interviu, Trump a menționat existența unui „nou acord” între SUA, NATO și Ucraina, privind livrarea de arme americane către Kiev.
„Trimitem arme către NATO, iar NATO plătește 100% pentru aceste arme. Practic, armele pleacă din SUA către NATO, iar apoi NATO le transferă Ucrainei. Iar NATO achită tot,” a declarat el.
Această formulare sugerează o nouă strategie de sprijin militar: evitarea implicării directe a SUA prin transferuri făcute „tehnic” de NATO, dar cu echipament american. Totodată, ar putea fi o modalitate prin care Trump încearcă să-și păstreze imaginea de negociator dur, obligând aliații europeni să suporte costurile unui conflict care până acum a fost susținut în mare parte de Washington, relatează HotNews.
Îți recomandăm:
cuvinte cheie: donald trump înarmarea ucrainei


