Primarul PSD al Buzăului critică dur conducerea partidului și pe Marcel Ciolacu pentru situația financiară a țării.
Primarul PSD al Buzăului, Constantin Toma, a declarat la RFI că fostul premier și lider PSD Marcel Ciolacu poartă o mare responsabilitate pentru situația financiară dificilă a României. Totodată, edilul își exprimă nemulțumirea față de conducerea partidului, care, în ciuda problemelor, „stă liniștită” și așteaptă ca actualul premier să eșueze. „PSD este liniştit, aşteaptă să-şi rupă gâtul primul-ministru”, afirmă Toma, criticând lipsa de asumare a responsabilității: „Au intrat la Putere, dar stau liniştiţi aici, nici usturoi n-au mâncat, nici gura nu le miroase.”
Constantin Toma, primarul PSD, al Buzăului, apreciază că măsurile fiscale ale Guvernului condus de Ilie Bolojan sunt necesare, deși vor avea un impact asupra tuturor.
„Aceste măsuri sunt necesare. Bineînţeles că vor afecta pe toată lumea şi TVA-ul şi, indirect, consumul (…), dar această măsură părerea mea e că a fost luată pentru a creşte încrederea partenerilor finanţatori şi a Comisiei Europene (…). Dar dacă nu vor fi dublate de măsuri luate în economie, în sensul în care să dezvoltăm, să aducem investitori noi, cei care sunt deja în România să capete încredere şi să-şi dezvolte afacerile, nu ne va fi bine”, spune primarul.
Pe de altă parte, primarul Buzăului acuză conducerea PSD că nu s-a reformat și că rămâne deconectată de baza partidului. „Este aceeaşi echipă la conducere, nu se întâmplă nimic, s-a creat o mare diferenţă între actuala care este şi fosta conducere şi restul partidului şi practic, în momentul ăsta, deciziile sunt la cei cinci-şase oameni care sunt acolo şi se rotesc între ei. Nu mai este o legătură cu poporul a PSD-ului, în momentul ăsta, o parte s-au dus la AUR, foarte mulţi, asta este!”, adaugă el. Referindu-se la Marcel Ciolacu, Toma subliniază: „Am citit şi eu o declaraţie a lui Marcel Ciolacu, care din păcate, el nu recunoaşte nimic. Domnule, hai să fim responsabili, ai o mare vină, Marcel Ciolacu, în această situaţie!”
Fostul premier Marcel Ciolacu a respins acuzațiile, susținând că „România nu este în niciun colaps economic”.
Într-o postare pe Facebook, el a afirmat: „Doar unii ar vrea să credeţi asta, pentru a-şi putea justifica mai uşor faptul că au intrat cu drujba în economie şi în veniturile populaţiei. Vă invit să vă gândiţi cum poate arăta un dezastru cu autostrăzi în construcţie, cu salarii şi pensii mai mari, cu şantiere peste tot şi cu 180 de mii de locuri de muncă noi?!”
Premierul Ilie Bolojan a replicat, ridicând întrebări despre lipsa de interes pentru funcția de premier și costurile financiare ale României. „Dacă totul este atât de bine de ce nu a fost nici un entuziasm pentru a fi premierul României în această perioadă, mai ales după alegeri când nu ai o perspectivă îngrijorătoare. Nici la ministru de Finanţe nu a fost un mare entuzism să fie cineva. Dacă totul este în bună regulă oare de ce plătim cele mai mari dobânzi din Uniunea Europeană?”, a declarat Bolojan la Antena3.
Îți recomandăm:
cuvinte cheie: primarul Buzăului