adplus-dvertising

Reforma poliției române! Modelul ”câinelui” Drulă – soluția pentru ministerul de Interne

Reforma poliției române! Modelul ”câinelui” Drulă – soluția pentru ministerul de Interne

România a intrat într-o nouă etapă, iar așteptările populației față de președintele ales Nicușor Dan sunt unele extrem de mari. Debandada fără precedent din ultimul mandat al președintelui Klaus Iohannis, la care au contribuit din plin și cele două mari partide care s-au aflat la guvernare, sub pretextul asigurării stabilității țării, a generat un puternic val de ură și de respingere la adresa acestora, fapt materializat la urne prin votul masiv acordat de români unor personaje politice din afara sistemului politic, acesta fiind poate cel mai puternic vot de protest din ultimii 35 de ani.

Cu un discurs în care a pus un accent deosebit pe relansarea luptei anticorupție, fostul primar al Capitalei a reușit să trezească un licăr de speranță în cei peste șase milioane de alegători, care s-au prezentat la urne în data de 18 mai, și au ales să pună ștampila pe România Onestă, programul prezidențial prezentat în campanie de Nicușor Dan. Exasperați de corupția și abuzurile guvernării PSD-PNL-UDMR, românii și-au vărsat năduful în cabina de vot și au respins, cu o virulență neașteptată, absolut toți candidații propuși de aceste partide pentru alegerile prezidențiale.

De altfel, reforma justiției și lupta anticorupție au constituit un refren electoral de succes și pentru ultimii săi doi predecesori în funcția prezidențială, însă, în cazul acestora, minunea a durat cel mult un mandat. Apoi, corupția și-a făcut tiptil loc fie în familiile și anturajul acestora, fie în partidele din care au provenit fiecare, România fiind lăsată la mâna mafiei, a clanurilor și a grupărilor interlope care s-au înfruptat cu nesaț din bugetul și resursele țării, în timp ce o mare parte din populația activă fie și-a luat câmpii și plecat din țară, fie a rămas acasă și băltește în nesiguranță și incertitudine.

”În ce privește justiția, e nevoie ca parchetele să se focalizeze pe marile zone de corupție, este nevoie de reforma Inspecției Judiciare, de reducerea timpului de soluționare a dosarelor, este nevoie să redefinim procedurile de promovare a magistraților și să reflectăm la legea CCR”, a spus noul președinte în primul său discurs rostit în fața plenului reunit al Parlamentului, după ce, anterior, în timpul campaniei electorale, anunțase deja că își dorește schimbarea din funcție a actualului Procuror General al României, tocmai pentru a da un impuls suplimentar luptei anticorupție, intrată în adormire profundă în ultimii ani de zile.

Dacă DNA și DIICOT au mai mișcat câte un dosar și nu au stagnat ca și activitate, schimbarea lui Alex Florența din fruntea Parchetului General este una de bun augur, însă nu este suficientă. Pentru că în tot mecanismul de desfășurare a normelor de procedură penală mai există o instituție, anume Poliția Română, ai cărei reprezentanți, potrivit art.55, alin(1), lit.(b) și alin (4) din Codul de Procedură Penală, îndeplinesc rolul de organe de cercetare ale poliției judiciare care, în acest sens, primesc avizul conform al procurorului general al PICCJ sau avizul procurorului desemnat în acest sens. Cu alte cuvinte, dacă ajungi în situația nefericită de a fi parte dintr-un dosar penal, până la procuror, te mănâncă ”sfinții” din poliție. O poliție care, la rândul ei, mustește de corupție, incompetență și ticăloșie.

Ajunsă pe mâna unui chestoraș din provincie, după demisia intempestivă a chestorului Liviu Vasilescu, ca urmare a imensului scandal generat de negocierile pe care le-a purtat, în miez de noapte, într-o biserică, cu unul dintre liderii clanului Duduianu, în care șeful IGPR i-a cerut să grăbească înmormântarea lui Emi Pian, pentru că ”pune poliția într-o situație dificilă”, Poliția Română este la ora actuală o instituție care stârnește fie hohote de râs, nivelul de analfabetism funcțional fiind la cote ridicate în rândul lucrătorilor săi, fie indignare, atunci când reprezentanții săi devin un adevărat pericol la adresa securității cetățenilor și a statului român.

De când este la cârma Poliției Române, chestorul Benone Matei s-a comportat mai mult ca un pomanagiu pe lângă șefii vremelnici ai ministerului, decât ca un inspector general, singura lui preocupare fiind să-și mențină scaunul călduț și mai puțin performanța și integritatea subordonaților săi, reforma instituției pe care o conduce fiind ultima sa grijă. În schimb, Matei a ajuns să se încaiere permanent cu sindicatele din poliție, domnul inspector-șef având alergie acută la critici, acesta ajungând chiar în situația să orchestreze acțiuni de kompromat împotriva celor care îi contestă activitatea, cum a fost și cazul jurnalistei Emilia Șercan, cea care a devoalat fabrica de doctorate plagiate din poliție.

Astfel, în mandatul său din fruntea IGPR, Matei se poate ”lăuda” cu intervenția penibilă a polițiștilor de la Onești, care s-a soldat cu două victime înjunghiate mortal, cu scandalul ”azilelor groazei”, despre care, evident, subordonații săi nu știau nimic, cu celebra bătaie din Pantelimon, urmată de un adevărat circ cu drone și elicoptere, deși participanții la altercație se ascundeau la ei acasă, bașca au mai și sunat la secție să spună că vor să se predea de bunăvoie, dar, și mai grav, cu faptul că România a devenit raiul drogurilor, fapt confirmat chiar de către ministrul de Interne, care a afirmat că ”bătălia cu drogurile la categoria adulți e pierdută”.

Că Benone Matei nu are absolut nicio problemă cu corupția care macină instituția pe care o conduce o dovedește și susținerea nemijlocită pe care acesta i-o acordă șefei IPJ Ilfov, Mădălina Moșoiu, care, după ce a fost avansată în gradul de chestor de poliție, concomitent cu avansarea lui Matei în gradul de chestor-șef, de ar fi crăpat și Shakespeare de invidie de la atâta romantism, Moșoiu a fost promovată de la statutul de prințesă a spăgilor de pe calea Dorobanți, la statutul de regină a mafiei din Ilfov, absolut toți ofițerii de poliție aflați în subordinea acesteia fiind mai depravați chiar și decât toți interlopii care bântuie nestingheriți de ani de zile prin acest județ.

Însă, reforma unei instituții în care cangrena corupției s-a întins în tot organismul, așa cum este cazul Poliției Române, nu se poate face peste noapte. Și, în niciun caz, nu se poate face având în fruntea ministerului de Interne conducători lași și fricoși sau filfizoni de pension, ci lideri curajoși care să își asume lupta împotriva corupției interne, scoaterea Poliției Române de sub influența grupărilor mafiote care au parazitat-o și aducerea acestei instituții în slujba cetățeanului, așa cum este și firesc să fie. Or, până în acest moment, singurul lider politic care și-a asumat un conflict direct cu mafia din ministerul pe care l-a condus este Cătălin Drulă, fostul lider al USR și fost ministru al Transporturilor.

Deși zilele acestea Drulă este nominalizat în mass-media, în contextul negocierilor care se poartă pentru formarea noului guvern, fie ca ministru al Transporturilor, fie ca posibil candidat la Primăria Capitalei, curajul nebunesc pe care l-a dovedit când s-a luat la trântă cu mafia de la Metrou sau când DNA i-a înregistrat, chiar la el în birou, pe deputatul PNL George Stângă și președintele Consiliului Județean Prahova, Iulian Dumitrescu, când încercau să intervină pe lângă liderul USR să le mențină oamenii în funcții, îl califică pe Drulă mai degrabă pentru o nominalizare în fruntea MAI.

”Drulă nu e om, e câine (…) Omul e nebun! Nu se înțelege cu nimeni”. Or, tocmai de un nebun cu care nu se înțelege nimeni este nevoie acum în fruntea MAI pentru a face curățenie în tot hățișul de încrengături și conexiuni care există între angajații structurilor din ministerul de Interne și grupările mafiote care fac legea în România. ”Un cartel se destructurează cu ranga” – afirma ministrul Drulă după intervenția în forță pentru desființarea spațiilor comerciale ilegale de la metrou. Or, la ora actuală, Poliția Română este o instituție împânzită de tot felul de carteluri mafiote, care au sufocat-o chiar cu binecuvântarea șefilor care o conduc, ”ranga” fiind singura soluție la care se mai poate apela pentru reformarea sa.

Îți recomandăm:

OFICIAL: Procurorii extind urmărirea penală pentru propagandă legionară în cazul lui Călin Georgescu, după ce a citat din Zelea Codreanu la Realitatea Plus

cuvinte cheie: Reforma poliției române

Raluca Boboc
Raluca Boboc
Raluca Boboc este licențiată în Științe Politice și a absolvit masterul de Politică Europeană și Românească al Facultății de Științe Politice (Universitatea din București), Institutul de Cercetări Politice. Din anul 2007 lucrează în domeniul analizei şi consultanţei politice. A participat la diverse campanii electorale (pentru alegerile parlamentare, europarlamentare şi prezidenţiale), iar în anul 2016 a realizat campania electorală prin care Partidul Mişcarea Populară a intrat în Parlamentul României. La nivel instituţional a lucrat în cele mai importante instituții ale autorității publice centrale: Administrația Prezidențială (Departamentul de Analiză și Planificare Politică), Parlamentul României (Cancelaria Președintelui Camerei Deputaților, Grupul Parlamentar PMP), Guvernul României (Ministerul Transporturilor). În perioada 2012 – 2014 a fost Consilier de Stat la Departamentul de Analiză Politică (Administrația Prezidențială). A scris şi a publicat articole de opinie şi analize politice pentru diverse publicaţii şi site-uri media, precum: România Liberă, Adevărul, contributors.ro

Recente

Educatie Financiara

Asigurari

ÎȚI RECOMANDĂM

Comentarii

Project-E aplică noua politică de protecție a datelor cu caracter personal și modificările propuse de Regulamentul (UE) 2016/679. Prin continuarea navigării pe platforma noastră confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica Cookie.

Salvat!
Setări Cookie

Project-E aplică noua politică de protecție a datelor cu caracter personal și modificările propuse de Regulamentul (UE) 2016/679. Prin continuarea navigării pe platforma noastră confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica Cookie.

Cookie-urile necesare sunt absolut esențiale pentru ca site-ul să funcționeze corect. Această categorie include numai cookie-uri care asigură funcționalități de bază și caracteristici de securitate ale site-ului. Aceste cookie-uri nu stochează nicio informație personală.

  • cookielawinfo-checkbox-{nume-sectiune}
  • wordpress_gdpr_cookies_allowed
  • wordpress_gdpr_cookies_declined
  • wordpress_gdpr_allowed_services PHPSESSID

Refuz toate
Accept toate