adplus-dvertising

Ura se plătește cu libertatea: Senatul a votat! Până la 10 ani de pușcărie pentru sprijinirea organizațiilor fasciste, rasiste sau xenofobe

Pedepse pentru extremism. Ura se plătește cu libertatea: Senatul a votat! Până la 10 ani de pușcărie pentru sprijinirea organizațiilor fasciste, rasiste sau xenofobe

Senatul a adoptat la începutul săptămânii un proiect legislativ care prevede pedepse severe, inclusiv închisoare de până la 10 ani, pentru susținerea organizațiilor cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob. Inițiat de deputatul Silviu Vexler (minorități), proiectul vizează prevenirea și combaterea antisemitismului, xenofobiei, radicalizării și discursului instigator la ură.

Textul de lege stipulează că inițierea, constituirea, aderarea sau sprijinirea – în orice formă – a unui grup cu astfel de caracteristici reprezintă infracțiune și se sancționează cu închisoare între 3 și 10 ani, precum și cu interzicerea unor drepturi.

Propunerea legislativă a fost adoptată cu 78 de voturi „pentru”, 15 „împotrivă” și 25 de abțineri, vizând modificarea și completarea Ordonanței de Urgență nr. 31/2002 privind interzicerea organizațiilor și simbolurilor fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, precum și a Legii nr. 157/2018 privind combaterea antisemitismului.

În motivarea proiectului se subliniază necesitatea unei abordări coerente și integrate pentru sancționarea infracțiunilor motivate de ură, inclusiv în contextul creșterii discursului instigator la ură și violență în mediul online.

Conform inițiatorului, distribuirea sau punerea la dispoziția publicului a materialelor cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob se pedepsește cu închisoare de la 1 la 5 ani. Dacă infracțiunea este comisă prin intermediul unui sistem informatic, pedeapsa poate fi majorată cu până la jumătate.

Proiectul mai prevede sancțiuni și pentru promovarea în public a cultului persoanelor vinovate de genocid, crime împotriva umanității sau de război, precum și pentru promovarea ideilor fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe – fapte sancționate cu închisoare între 3 luni și 3 ani sau cu amendă.

De asemenea, negarea, contestarea, aprobarea sau justificarea, în mod evident, a Holocaustului sau a consecințelor acestuia se pedepsește cu închisoare între 6 luni și 3 ani și interzicerea unor drepturi.

Proiectul urmează să fie trimis Camerei Deputaților, care are rol de for decizional.3

Îți recomandăm:

Rusia e nervoasă că a eșuat în România. Ce urmează?

cuvinte cheie: pedepse extremism

Project-E
Project-E
Project-E formează o comunitate de autori ce doresc să împărtășească din experiența și cunoștințele proprii pentru a oferi o perspectivă pozitivă societății. Abordăm teme economice, vorbim despre societate, educație și despre experiențe de viață. Membrii comunității Project-E sunt profesioniști care prin exemplul propriu doresc să aducă un plus de valoare societății românești

Recente

Educatie Financiara

Asigurari

ÎȚI RECOMANDĂM

Comentarii

Project-E aplică noua politică de protecție a datelor cu caracter personal și modificările propuse de Regulamentul (UE) 2016/679. Prin continuarea navigării pe platforma noastră confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica Cookie.

Salvat!
Setări Cookie

Project-E aplică noua politică de protecție a datelor cu caracter personal și modificările propuse de Regulamentul (UE) 2016/679. Prin continuarea navigării pe platforma noastră confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica Cookie.

Cookie-urile necesare sunt absolut esențiale pentru ca site-ul să funcționeze corect. Această categorie include numai cookie-uri care asigură funcționalități de bază și caracteristici de securitate ale site-ului. Aceste cookie-uri nu stochează nicio informație personală.

  • cookielawinfo-checkbox-{nume-sectiune}
  • wordpress_gdpr_cookies_allowed
  • wordpress_gdpr_cookies_declined
  • wordpress_gdpr_allowed_services PHPSESSID

Refuz toate
Accept toate