Mădălin Hodor îi adresează o scrisoare dură lui Călin Georgescu: Mulțumim, domnule Georgescu, dar nu!
Domnule Georgescu, vorbiți aproape la fiecare frază despre „poporul român”. Poporul român, spuneți, v-a dat o misiune sfântă. Să deveniți președinte și, din acea poziție, să îl duceți pe calea prosperității și a demnității. Tot ceea ce faceți are în spate poporul român. Care popor, domnule Georgescu?
Ați fost votat la alegerile din noiembrie 2024 de circa 2.140.000 de alegători. Numărul total de alegători înscriși pe listele electorale permanente este, conform datelor oficiale ale Autorității Electorale Permanente, 18.008.480. Așadar, în noiembrie 2024, 15.868.480 de români nu v-au învestit, domnule Georgescu, cu niciun fel de misiune mesianică de a-i salva. Aș spune că poporul despre care vorbiți nu este majoritatea poporului român. Chiar și în matematica aproximativă folosită de dumneavoastră, 15 milioane este mult mai mare decât 2 milioane. Mult mai mare.
Să presupunem că cei două milioane de votați ai dumneavoastră sunt în continuare două milioane, deși cred că cel puțin jumătate v-au votat fără să aibă nicio idee cu cine votează, iar după ce au văzut nu ar mai vota încă o dată. Dar să presupunem că cei două milioane sunt în continuare 2 milioane. Ba să presupunem că s-au înmulțit și vă vor vota.
Întrebarea este ce facem cu restul poporului, domnule Georgescu? Ce facem cu ei? Că și ei sunt poporul român.
Ce facem cu milioane de români, care nu vor să vă voteze? Le spunem „Marș!”? Îi acuzăm că sunt cu Soroș? Le confiscăm mașinile, casele și munca pentru a o împărți „poporului” dumneavoastră? Îi amenințăm că dacă nu acceptă ideile dumneavoastră vor avea de suferit? Ce dreptate, adevăr și lumina lui Dumnezeu este asta? Ce demnitate, suveranitate și libertate este asta? Amenințati pe toată lumea, prorociți răzbunarea, alimentați ura.
Vedeți dumneavoastră, domnule Georgescu, eu trăiesc în România din 1977. Am ieșit de câteva ori din țară, dar mi-am petrecut cea mai mare parte a vieții mele aici, în România. Nu am avut vilă în Austria, nici nu am stat ani de zile prin străinătate.
Eu, ca și multe alte milioane de români, am stat aici. Ne-am văzut bunicii, întorși din război, aruncați în închisori pentru că aveau o palmă de pământ. Ne-am văzut părinții umiliți și exploatați de un regim care spunea aceleași lucruri pe care le spuneți dumneavoastră astăzi.
Suveranitate, neatârnare, neamestec în treburile interne. O minciună a unui cizmar pe care istoria ni l-a impus ca lider și de care nu am scăpat fără sânge. Au murit oameni, români, poporul, ca să scăpăm de el. Suveranitatea lui a dus România în izolare, foame și frig.
Nu știu ce copilărie ați avut dumneavoastră, domnule Georgescu, dar eu îmi aduc aminte cum ne strângeam într-o bucătărie înghețată (pentru că eram așa de suverani, mândri și demni, încât oamenii înghețau în case și nu puteam da căldură nici creșelor și grădinițelor) și ne făceam planuri despre cum o să ne procurăm mâncare a doua zi. Poate dumneavoastră nu ați trecut prin asta sau nu vă amintiți. Eu îmi amintesc.
Vorbiți despre demnitatea pe care o veți reda poporului român. Ce demnitate credeți că vom avea când ne vom călca în picioare pentru o portocală sau o bucată de carne la coadă? Ați stat, domnule Georgescu, vreodată la o coadă înainte de 1989? Vă spun eu că umilință mai mare decât să te rogi să apuci și tu o pungă de gheare de pui, ca să nu te duci acasă cu sacoșa goală, când știi că ai tăi te așteaptă, nu există. Asta e România pe care ne-o propuneți?
Îți recomandăm:
cuvinte cheie: Mădălin Hodor Călin Georgescu
