O zi de vineri, de la sfârșitul lunii august, anul 2024, în Timișoara. O femeie în vârstă de 33 de ani a fost găsită moartă în locuința sa. Era spânzurată în baie. Sinucidere.
Laura (este un nume fictiv) era angajată a companiei multinaționale Axxx, în biroul din Timișoara. Cu o zi înainte de a își curma viața, primise de la șefa ei un ultimatum: să vină cu un plan de îmbunătățire a performanței personale sau să își prezinte demisia până la finalul săptămânii. Adică fix a doua zi.
Practic, i s-au dat 24 de ore (ultimele ei 24 de ore) pentru a schimba ceva care nu ținea de ea. „Șansa de îmbunătățire” care i-a fost dată în mod ipocrit nu a existat, concret, iar presiunea violentă pusă pe ea pentru a își da demisia a sunat exact ca o condamnare la moarte.
Evaluarea ei ca angajat neperformant era artificială, iar rezultatele considerate slabe ale muncii ei erau rezultatul unui context economic nefavorabil și al unei evaluări subiective făcute de niște șefi care nu au aplicat niciun criteriu obiectiv de evaluare.
Laura locuia singură şi era cunoscută, inclusiv în interiorul firmei, ca fiind depresivă şi a fost internată anterior pentru tratament în spitale de psihiatrie, spun relatările de presă.
Unul dintre colegii Laurei mi-a trimis zilele trecute o scrisoare, în care relata acest caz. Am purtat apoi mai multe discuții pe acest subiect și am decis să public această scrisoare, din dorința de a stârni o dezbatere amplă.
Am decis să anonimizez toate numele implicate, inclusiv numele companiei respective, deși acesta rămâne foarte ușor de identificat.
Nu contează acum numele companiei, identitatea persoanei în cauză, identitatea șefilor săi și alte informații care țin de responsabilitatea legală a celor implicați.
Nu facem aici vreo anchetă sau un proces de judecată al firmei și șefilor implicați, există instituții ale statului care cu asta ar trebui să se ocupe.
Ceea ce contează este să luăm acest eveniment ca pe o lecție, un punct de referință pentru o dezbatere din care să avem cu toții de învățat.
Vă îndemn să căutăm să înțelegem cum am putea să acționăm, fiecare dintre noi, când întâlnim astfel de situații, care în perioada următoare ar putea fi ceva mai frecvente decât de obicei.
Sunt sute de oameni afectați de schimbările bruște, ilegale și imorale din regulamentele interne ale firmei în cauză. Sunt sute de oameni care trăiesc, în acea firmă, cu amenințarea concedierii de pe o zi pe alta.
Sunt, probabil, zeci de mii de oameni în România care se confruntă cu situații identice sau similare, în această perioadă de dificultate economică.
Voi pune la finalul articolului câteva întrebări, la care puteți adăuga și voi alte întrebări și puncte de vedere, mai întâi vă las cu scrisoarea colegului Laurei:
Și ea, ca și mulți alții, a fost rechemată să lucreze obligatoriu de la birou începând din luna iunie, pe motiv că avea performanță slabă. Era supusă unei presiuni constante pe care managerii o aplicau asupra ei, deși tot ei fuseseră cei care luaseră decizia de a o pune pe bench (modul corporatist de a spune că nu mai ești alocat pe niciun proiect și, în consecință, nu prea mai ai de lucru).
Ca idee, un angajat cu sarcini operaționale, cum era ea, nu are prea mare influență în a lua decizii când un proiect se mută sau se termină, ci doar primește informația și așteaptă ca „cei de deasupra” să-i aloce alte sarcini.
În consecință, ea trăia în paradoxul de a nu fi alocată pe vreun proiect, judecată de către manageri drept performer slab, dar totuși presată zilnic să-și îmbunătățească modul de lucru, deși nu prea avea cum să facă vreo diferență prin mijloace proprii.
Ca background, persoana în cauză suferea de niște afecțiuni psihologice mai vechi, iar la acel moment, pe lângă problemele uzuale, s-a adăugat și această situație deloc ușor de gestionat de la locul de muncă, unde era sub stresul constant al pierderii jobului și, implicit, al sursei ei principale de venit.
Situația asta dura deja de luni bune, iar joi, în data de 29 august, fiind la birou împreună cu managera ei, aceasta din urmă, într-un moment de furie, i-a cerut demisia pe masă până la finalul săptămânii – adică a doua zi.
Din informațiile pe care le-am adunat până acum – și aici e o liniște destul de dubioasă în jurul subiectului – cererea asta a fost făcută în văzul și auzul mai multor colegi din echipa respectivă.
Din acel moment, stresul generat de această situație a fost prea mult de gestionat pentru persoana în cauză și, în consecință, vineri nu s-a mai dus la birou și a recurs la gestul de a se sinucide.
A fost găsită vineri seară în apartamentul ei, după ce rudele nu au reușit să dea de ea toată ziua și au trebuit să-i spargă ușa ca să aibă acces în apartament.
Modul de a gestiona situația asta din partea firmei Axxx, prin intermediul managerului direct, este strigător la cer. Denotă o combinație perfidă de ipocrizie și lipsă de logică elementară.
Pentru că doreau să „scape de ea“ datorită faptului că nu era în limitele baremului dorit de performanță, au ales să o pună pe lista neagră a celor care îi pedepsesc cu revenirea la birou, iar apoi au aplicat acea presiune constantă asupra ei legată de faptul că își va pierde locul de muncă, cu toate că știau că mai suferise în trecut de anumite afecțiuni și echilibrul ei psihologic se putea destrăma foarte ușor.
Oricât de slabă era performanța acelei persoane, oricât de mult și-ar fi dorit să „scape de ea“, se putea gestiona infinit mai bine și prin mijloace mai potrivite circumstanțelor această problemă. Însă managementul Axxx a ales să aplice presiune în scopul de a-și da demisia, gândindu-se doar la faptul că demisia e mai confortabilă pentru firmă. Practic, i-au pus un pistol în mână și i-au zis să tragă.
Povestea asta vreau să iasă la iveală, pentru că situația de la Axxx, generată cu scopul de a mai subția rândurile printre angajați, e deja prea mult și e scăpată de sub control. Cum ai relatat și în articolele precedente, toată șarada asta e făcută cu un scop ascuns – și poate nu asta ar fi neapărat cea mai mare problemă.
Însă modul total neprofesional în care se comportă, consecințele care apar, arată că această echipă de management e total depășită de situație. Mai mult, acum, prin tăcerea care învăluie subiectul, dau dovadă de lașitate maximă și singura lor preocupare e să fie liniște, ca ei să-și poată păstra în continuare locurile călduțe, și dacă se poate, problemele să dispară magic, fără ca ei să-și asume responsabilitatea.
Au fost câțiva care i-au dat în judecată și se luptă cu ei (prea puțini, din păcate), însă sunt și unii mai vulnerabili care nu au puterea de a duce lupta asta – care, să fim realiști, nu e deloc echitabilă – și vedem ce se întâmplă și unde s-a ajuns.
Prin publicarea acestui articol, vreau să dăm glas celor care știu mai multe despre subiect și, totodată, celor care, din varii motive, aleg să tacă și să se supună acestor tratamente deloc profesionale, ce le sunt aplicate de către cei din Axxx.
Și acum întrebările de la care sper să pornim o amplă dezbatere, din care să învățăm cum ar trebui să acționăm, cu toții, în astfel de situații.
- Care este responsabilitatea socială a companiei și top managamentului companiei multinaționale respective, în acest caz?
- Ce cultură organizațională înțelegem că are această companie în care se întâmplă astfel de situații?
- Care este gradul de responsabilitate al unui manager care știe că are un angajat cu probleme psihice, dar acționează în acest fel, dur, impersonal și agresiv?
- Ce ar fi putut face, mai mult decât au făcut (adică nimic), colegii de echipă și departament ai Laurei, în această situație?
- Care sunt urmările acestui incident, pentru sănătatea mintală a tuturor celor implicați? Are cineva remușcări, regrete, reproșuri, schimbări de mentalitate și comportament?
- Cum credeți că se simt, lucrează și gândesc acum angajații acelei firme, știind ce s-a întâmplat cu una dintre colegele lor?
- Cât de dese credeți că sunt situațiile similare, care se petrec în alte firme, fără a ajunge să fie cunoscute de public și puse în dezbatere?
- Ce ar trebui să facem, concret, pentru ca astfel de situații să fie tratate cu mai multă omenie, cu mai multă grijă față de oameni, cu mai multă responsabilitate?
Simițiți-vă liberi să adăugați toate întrebările, perspectivele și răspunsurile care considerați că ar fi utile pentru ca, după această întâmplare, să reușim să schimbăm ceva în jurul nostru, astfel ca tragedii de felul acesta să nu se mai repete.
