adplus-dvertising

Decizie cu impact major a statului român: România urcă în topul jucătorilor din domeniul Inteligenței Artificiale

România va efectua investiții în inteligența artificială în valoare de peste 6 miliarde de euro. Prin intermediul unei postări pe Facebook, Ministrul Digitalizării, Bogdan Ivan, dezvăluie că România dispune de o sumă de 6 miliarde de euro dedicată transformării digitale. El subliniază că țara noastră avansează către un nou nivel în această direcție.

Ministrul s-a întâlnit cu liderii din industria IT din România la Summitul ANIS, unde au discutat despre modul în care inteligența artificială și inițiativele guvernamentale pot stimula economia digitală a țării noastre. Prin intermediul Strategiei Naționale de Inteligență Artificială, Guvernul se angajează să promoveze inovația într-un mod responsabil, acordând o atenție deosebită excelenței și încrederii în IA, în timp ce respectă întotdeauna drepturile omului.

Firmele din domeniul IT au posibilitatea să obțină finanțare pentru a-și moderniza procesele digitale.

“În septembrie 2023 am început o dezbatere amplă despre strategia românească de inteligenţă artificială, care s-a încheiat abia în februarie anul acesta, deoarece am avut multe contribuţii din diferite părţi ale societăţii, din industrie, din România şi din afara României.

Când întreaga dezbatere va fi încheiată, sunt destul de sigur că o vom transmite guvernului şi că vom avea o strategie puternică de AI bazată pe doi piloni foarte importanţi, primul dintre ei fiind concentrat pe crearea unui context pentru cercetare, pentru inovaţie în domeniu, deoarece nu este doar vorba despre reglementare, care deja se întâmplă, ci este vorba despre încercarea de a înţelege cum să aducem AI în avantajul nostru, cum să o introducem în industria noastră şi în guvernul nostru şi în interesul nostru regional general. Al doilea aspect foarte important al acestui pilon este despre cum putem folosi AI pentru a creşte şi pentru a integra acest tip de inteligenţă în cercetare, în medicină, ştiinţă, agricultură şi în administraţia publică, pentru că, în acel moment, vom putea folosi AI pentru a procesa o mulţime de servicii publice.

Vom folosi, de asemenea, AI într-un cloud guvernamental şi într-o aplicaţie a guvernului român. Avem un potenţial uriaş şi trebuie să lucrăm la asta. Nu sunt un mare adept al reglementării pentru că, da, avem nevoie să reglementăm diferite lucruri, dar asta nu înseamnă că trebuie să îngrădim întreaga creativitate a industriei şi a cercetătorilor”, a mai declarat Bogdan Ivan.

„IT-urile românești, pregătiți-vă! Avem la dispoziție 6 miliarde de euro pentru transformarea digitală a României. De asemenea avem șansa unică de a pătrunde pe piețe noi, având la dispoziție 6 miliarde de euro pentru digitalizare, securitate cibernetică, IA pentru statele din Africa și America Latină prin integrarea țării noastre în D4D Hub – totul cu excelența recunoscută a României în conectivitate, declară ministrul.

Bogdan Ivan, ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, consideră că tehnologia bazată pe inteligența artificială ar putea contribui la creșterea procentului din PIB alocat industriei IT, care în prezent este de 8%. Conform afirmațiilor sale, în ultimii cinci ani, industria IT a crescut în medie cu aproximativ 2,5% pe an, generând aproximativ 9 miliarde de euro anual pentru bugetul de stat.

Ministrul consideră că reglementarea inteligenței artificiale ar trebui să se axeze pe utilizarea acestei tehnologii în industrie și în serviciile publice, fără a afecta însă creativitatea din aceste domenii.

Îți recomandăm:

Predicțiile lui Bill Gates despre inteligența artificială. Cel mai mare și cel mai catastrofal risc pentru întreaga umanitate

cuvinte cheie: investiții în inteligența artificială

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Project-E și pe Google News

Project-E
Project-E
Project-E formează o comunitate de autori ce doresc să împărtășească din experiența și cunoștințele proprii pentru a oferi o perspectivă pozitivă societății. Abordăm teme economice, vorbim despre societate, educație și despre experiențe de viață. Membrii comunității Project-E sunt profesioniști care prin exemplul propriu doresc să aducă un plus de valoare societății românești

Recente

Educatie Financiara

Asigurari

ÎȚI RECOMANDĂM

Comentarii

Project-E aplică noua politică de protecție a datelor cu caracter personal și modificările propuse de Regulamentul (UE) 2016/679. Prin continuarea navigării pe platforma noastră confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica Cookie.

Salvat!
Setări Cookie

Project-E aplică noua politică de protecție a datelor cu caracter personal și modificările propuse de Regulamentul (UE) 2016/679. Prin continuarea navigării pe platforma noastră confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica Cookie.

Cookie-urile necesare sunt absolut esențiale pentru ca site-ul să funcționeze corect. Această categorie include numai cookie-uri care asigură funcționalități de bază și caracteristici de securitate ale site-ului. Aceste cookie-uri nu stochează nicio informație personală.

  • cookielawinfo-checkbox-{nume-sectiune}
  • wordpress_gdpr_cookies_allowed
  • wordpress_gdpr_cookies_declined
  • wordpress_gdpr_allowed_services PHPSESSID

Refuz toate
Accept toate