Hainele cele noi ale Împăratului!
Hai că vă mai amintiți de povestea asta a copilăriei. Acum este mai actuală că oricând așa că vă propun o paralelă a zilelor noastre.
Cică se făcea că exista un împărat căruia așa de mult îi plăcea să fie îmbrăcat bine și cu haine noi de firmă încât nu conta câți bani cheltuia din banii nostri de impozite și taxe. Ba mai mult de atât, nu-l interesa absolut nimic de ostenii lui. Nu-i plăcea să meargă la teatru sau prin pădure. El prefera zboruri directe cu avioane private și chartere doar în zone cu opulență și lux. Pentru astea evident că avea câte un rând de haine preferate și făcute la comandă pentru fiecare zbor, fiecare zi și pentru orice ocazie.
Ei bine hainele astea noi nu se prea potriveau cu palatul în care locuia.
Părea că palatul îi rămâne mic de fiecare dată când proba câte un costum nou sau atunci când vedea câte un alt loc de lux de prin lume. Și stând el așa pe jilțul lui aurit, unde stătea de fiecare dată când trebuia să facă câte ceva pentru oștire, i-a venit o idee. Și-a sunat rapid cei mai apropiați penehlivani și le-a transmis repede, în cam două propoziții și 3 ore de exprimare, că el vrea palat pe măsura hainelor lui.
Penehlivanii evident că au găsit soluția și au început să încropeasca șantiere peste șantiere, să croiască traseul banilor pentru a se pierde la proiect și să găsească soluții pentru a-i satisface dorința marelui împărat. Toate astea în timp ce oștirea își rupea spatele să plătească taxele și impozitele care să asigure cheltuielile necesare împăratului. Oștenii au tăcut la orice alianța a făcut împăratul, a muncit mai mult la noile legi de înrobire ce treceau prin fața jilțului împărătesc precum curge Dunărea.
Zis și făcut. Penehlivani și toate serviciile lucrau de zor la palatul cel nou. Din când în când pe la lucrare mai trecea câte un mare sfetnic să se asigure că totul merge brici și că împăratul o să aibă exact ce-și dorește.
Treaba mergea strună, planul era că pe roate doar că oștirea era pe butuci.
La un moment dat, când împăratul își expunea luxul și opulență, un copil care trecea cu votul în mâna l-a văzut și a zis răspicat și sincer “Împăratul este dezbrăcat!” Nervos nevoie mare că cineva își permite să spună așa ceva despre el, împăratul s-a uitat mirat in oglinda și la penehlivani care-i cărau trena și a ramas exact ca un dulap, mut de… uimire.
Cu toate astea, așa cum și-a învățat oștirea, a ales în continuare să nu-i pese, sa tragă obloanele dulapului și să-și vadă de drumul lui pe cărări bine croite si cu aur împodobite.
Împăratul a trăit fericit, până la adânci bătrâneți bine întreținute la sălile de sport ale palatului cu pieptul aerist in serele dormitoarelor gândindu-se permanent la vorba care l-a făcut să fie împărat “Omul își face ghinionul și casa cu mâna lui”.
Îți recomandăm:
cuvinte cheie: hainele împăratului
