recrutare George Butunoiu
Am pus pe Internet cel mai simplu job cu putință: caut pe cineva care să facă poze la niște clădiri. Cu telefonul mobil nu trebuie să faci vreun reglaj, să se așeze aproximativ la mijlocul clădirii și să țină telefonul drept și cu camera spre clădire, cred că orice elev de la clasa a VI-a în sus știe. Iar să pună nume la fișiere pe calculator, când ajunge acasă, toți elevii de clasa a V-a știu, iar cei din Sectorul 1 din a IV-a. Și să câștigi 1,000 sau chiar 2,000€ pe lună jucându-te în felul acesta și făcând mișcare prin oraș, cred că nu e puțin lucru pentru cineva care nu s-ar putea angaja în altă parte nici pe jumătate din atât.
Știam că vor fi mulți interesați, și așa a și fost. Prin urmare, eu, GB, ca recrutor, cum aș putea să-mi dau seama mai bine pe cine să iau? Cu cine să mă întâlnesc mai întâi, mai precis spus, pentru că odată față în față cu doritorii, mi-e destul de clar ce am de făcut.
În această fază, adică înainte să mă întâlnesc cu ei, nu mă interesează să știu dacă pot să țină telefonul drept și dacă își dau seama când e întuneric și când e lumină, sau care e mijlocul unei clădiri. Nu sunt încă criterii de selecție în această fază, așa că singurul filtru ar fi să îmi dau seama ce fel de oameni sunt și cât de bine și de ușor aș putea să lucrez cu ei. Practic, 95% decizia mea finală este legată de acest unic criteriu, restul fiind cu totul marginal. Fiindcă chiar dacă nu știe să țină un telefon drept și să calculeze mijlocul clădirii, pot să-i arăt eu în jumătate de ceas, și se prinde, dacă e atent și neindolent la cap.
Or, ca să-mi fac o imagine suficient de clară despre ce fel de oameni sunt și să știu cu cine să mă văd și în ce ordine, am cerut în anunț să-mi trimită un CV. Citind acolo ce liceu a făcut fiecare, ce facultate, când, unde, ce a lucrat, pentru cine, cât timp, ce vârstă are, ce a mai făcut prin viață, îmi dau seama cu destul de mare precizie ce fel de om este și cam cum aș putea lucra cu el. S-au confirmat cu mare exactitate aceste predicții timp de zeci de ani, așa că nu aveam vreun motiv să cred că acum ar fi altfel.
Dar, din vreo 50 de mesaje/ candidaturi pe care le-am primit în prima zi, doar vreo 5 aveau CV-ul. Restul, mesaje de genul: „Bună ziua . As fi interesata de anunțul dumneavoastră de fotograf amator. Un CV cu munca mea ar fi în plus … activez în industria media din anul 2007 , am făcut…” (copy/paste).
Știam foarte bine că așa va fi. Așa e mereu. Nu contează ce consideră angajatorul sau recrutorul că este important și ce cere în anunț, candidatul trimite ce crede EL că e important și ce consideră EL că ar cere dacă ar fi în locul angajatorului. Că el știe axiomatic întotdeauna cum e mai bine…
Nu cred că mă voi întâlni cu niciunul dintre cei care nu au trimis CV-ul. Nu vreau să lucrez cu cineva care nu respectă regulile și care îmi transmite asta încă înainte să apuce să schimbe vreun cuvânt cu mine. Eu, care fac recrutări de zeci de ani, spun că am nevoie de un CV, el nu, că asta e o prostie, că nu am nevoie de CV, și a corectat el repede acest minus al meu.
Așa e la toate recrutările. Asta a fost doar o ocazie de a prezenta puțin romanțat ce văd eu în fiecare zi…
Îți recomandăm:
cuvinte cheie: recrutare George Butunoiu
