Relațiile de muncă nu sunt cumetrii. Dacă nu impunem reguli trebuie să ne așteptăm că vom primi înapoi tupeu și obrăznicii
La angajare ai datoria să explici clar condițiile și regulile și să le respecți întocmai.
Omul care vine știind exact ce are de făcut nu mai are motiv să derapeze des și grav.
Nu trebuie să existe structură fără ierarhie. Ierarhia include pregătire permanentă (și la școală înveți ceva, recapitulezi, continui, reiei). De la un chioșc până la o fabrică, peste tot e nevoie de ierarhie și răspundere individuală. Cu calm, dar ferm.
Nu trebuie să existe structură fără proceduri. Procedurile sunt reguli, le ai și acasă (cum pui gunoiul, unde stau rufele murdare, cine spală vasele azi etc.).
Nu lași lucrurile să dospească și bubui când ești prost dispus sau nu mai reziști.
Nu faci tragedii din situațiile mici, dar nu le ignori total.
Oamenii mari sunt ca cei mici, se prind repede unde merge să dribleze, dacă le-a mers de două-trei ori vor înțelege că este în regulă să repete.
Dacă se supără când le spui unde e baiul înseamnă ori că nu ai folosit tonul bun, ai făcut asta într-un moment nepotrivit sau public ori sunt ușor râzgâiați.
Sunt oameni care au mai activat/e orgoliul/emoțiile, este treaba superiorului direct (care nu poate fi un incompetent profesional sau prost comunicator) să înțeleagă asta și să comunice cu ei pe tonul potrivit dar ferm.
Eu am o regulă clară, când ai spus [dacă nu îți convine ce fac, eu plec] lași jos șorțul, cuțitul, paharul, tava sau ce mai mânuiești tu și pleci pe loc.
La rândul meu, niciodată nu spun “dacă nu faci așa, am coadă la ușă”.
Șantajul reciproc îmi displace profund, nu ne-am întâlnit să ne strângem cu ușa sau să ne tolerăm.
Când lucrăm la mica înțelegere și se sedimentează obiceiuri proaste (mai fă trei ture și vedem noi cu banii, ai întârziat de cinci ori, dar te iert, avem patru reclamații pe numele tău, le mai ignorăm și pe astea, orarul de muncă nu e clar, dar îl lămurim pe parcurs), devine concubinaj și fiecare parte va continua să calce linia știind că se poate.
Da, românul are rezistență la reguli, dar o are pentru că zeci de ani a fost învățat cam fără ele sau cu ordine pe sărite. Neamurile alea pe care le vedeți disciplinate nu sunt așa decât pentru că există supraveghere și pedepse, respect reciproc și norme de relaționare.
Cine crede că relațiile de muncă bune și relațiile, în general, sunt bazate pe prietenie și tras de chiloți trebuie să fie pregătit să primească înapoi tupeu, obrăznicii și dribling din ambele sensuri.
Toate aste sunt valabile și pentru angajat și pentru angajator, între ei există o linie și niciunul nu are voie să o depășească. Suntem prieteni, dar nu ne îmbătăm la aceeași masă, o să ni se pară că suntem rude.
autor: Oana Irina Coanta
Îți recomandăm:
cuvinte cheie: Relațiile de muncă
