Bătrânii ținuți ca-n lagăr în cămine private din Voluntari, cu răni până la os și plini de fecale arată disponibilitatea noastră de a face rău semenilor noștri

Bătrânii ținuți ca-n lagăr în cămine private din Voluntari, cu răni până la os și plini de fecale arată disponibilitatea noastră de a face rău semenilor noștri

Cruzimea este o formă de violență extremă; ea este capacitatea deliberată și intenționată de a provoca suferință cuiva, știind cu certitudine că acțiunea ta violentă provoacă suferință fizică și psihică celuilalt, în raport cu care tu poți să resimți indiferență sau chiar plăcere.

Ceea ce s-a întâmplat în lagărele cruzimii din jurul Bucureștiului ridică la un nivel nemaivăzut disponibilitatea pe care noi o avem de-a face rău semenilor noștri. În aceste lagăre, de ani de zile, sute de bătrâni sunt literalmente torturați, lipsiți de minima demnitate umană și supuși unor tratamente degradante greu de imaginat.

Români de-ai noștri, compatrioți de-ai noștri, au supus oameni în vârstă, lipsiți de apărare, lipsiți de orice mijloace de trai, deci complet vulnerabili, unor suferințe demne de lagărele naziste sau de închisorile comuniste. Umilințele, foametea, refuzul asistenței medicale și sociale, privarea de mijloace de comunicare au condamnat aceste sute de bătrâni la o murire îndelungă și dureroasă, în raport cu care orice moarte nu poate să fie decât o eliberare.

Cămine Voluntari. Căci da, maxima suferință a unei ființe umane nu este atunci când nu mai știe dacă moartea e mai bună decât viața; nu este nici atunci când preferă să moară decât să trăiască. Ci este atunci când unei ființe umane i se refuză până și dreptul de a muri, când el nu mai are nici măcar ultima alegere la îndemâna lui, aceea de a fi liber să trăiască sau de a fi liber să moară.

Iar bătrânii aceștia, pentru care reprezentanți ai autorităților locale și centrale au mai puțin respect decât pentru un câine vagabond, care pentru copiii lor, rudele lor nu mai înseamnă absolut nimic, acești bătrâni au deveni deșeuri umane. Deșeuri depuse în niște spații închise, ferite de ochii lumii, pe seama cărora niște traficanți cu funcții importante în stat au câștigat averi din bani publici, deșeuri nereciclabile, adică unele ce nu merită îngrijire, nu merită afecțiune, ci trebuie lăsate să moară în condiții dintre cele mai inumane, pentru că oricum, a doua zi, locul lor va fi luat de altcineva.

Există așadar, printre noi, nenumărați semeni care își tratează bătrânii ca pe niște resturi. Semeni lipsiți de orice urmă de umanitate, de empatie sau de grijă pentru viața celuilalt, semeni care nu ar ezita, dacă niște șefi le-ar cere-o, să meargă mai departe în lipsirea de umanitate a celor din jurul lor. Există printre noi călăi, „oameni” dispuși să-și tortureze în chinuri inimaginabile semenii, să-i transforme în de-abia-oameni, schelete umblătoare, băltind în propriile dejecții sau cerșind goi pe la porțile lagărelor un colț de pâine.

Iar asta nu se întâmplă în timpul războiului mondial, ci în vecinătatea imediată a capitalei României, pe moșia păstorită autocratic și pentru multă vreme de o familie care nu pierde nicio ocazie să-și exhibeze, precum acești bătrâni rănile purulente, credința și pioșenia religioasă.

După acest reportaj și după anchetele procuraturii, zeci, poate sute de oameni ar trebui demiși, anchetați, închiși și interziși din orice altă demnitate publică. Faptele lor sunt de o gravitate excepțională, iar din cauza lor încrederea noastră în umanitatea oamenilor, în bunătatea lor este azi grav afectată. La fel de grav este însă că indolența autorităților, slăbiciunea organelor de urmărire penală și complicitatea justiției ne fac să credem, în modul cel mai întemeiat, că astfel de orori nici măcar nu sunt recente sau singulare. Nici măcar nu sunt irepetabile. Că sunt practici încetățenite, că brutele din orfelinate, care au transformat zeci de mii de copii în deșeuri, își găsesc continuatori la fel de perfecționați în arta torturii atunci când vine vorba de bătrânii neajutorați.

Îți recomandăm:

Vânzarea apartamentului din București, cea mai bună decizie financiară pe care am luat-o

cuvinte cheie: cămine Voluntari

Ciprian Mihali
Ciprian Mihali
Ciprian Mihali (n. 1967) predă din 1992 filosofia contemporană la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj. După o teză de doctorat în cotutelă la Cluj și Strasbourg, susținută în 2000 și consacrată hermeneuticii cotidianului, şi-a orientat cercetările către filosofia vieții și studiul puterii, dar şi spre teoriile spațiului public și spațiului locuit, la confluența gândirii filosofice cu cea arhitecturală. Autor a șase volume individuale sau împreună cu arhitectul Augustin Ioan, a publicat zeci de articole și a tradus peste douăzeci de lucrări din filosofia francofonă a ultimului secol. De altfel, anii 2000 au fost prin excelență anii cooperării academice internaționale în spațiul generos al Francofoniei. Între 2012 şi 2016 a fost ambasador al României în Senegal şi în alte șapte state din Africa de Vest, pentru ca din 2016 până în 2020 să lucreze la Bruxelles ca director pentru Europa de Vest al Agenției universitare a Francofoniei. Din septembrie 2020, îmbogățit cu toate aceste experiențe ale lumilor astfel descoperite şi trăite, s-a întors la catedră, regăsind, într-o actualitate românească tumultuoasă, bucuria nesfârșită a gândirii critice şi a dialogului public, în compania studenților și a cărților de filosofie.

Recente

Educatie Financiara

Asigurari

ÎȚI RECOMANDĂM

Comentarii