Bătrânii ținuți ca-n lagăr în cămine private din Voluntari, cu răni până la os și plini de fecale arată disponibilitatea noastră de a face rău semenilor noștri
Cruzimea este o formă de violență extremă; ea este capacitatea deliberată și intenționată de a provoca suferință cuiva, știind cu certitudine că acțiunea ta violentă provoacă suferință fizică și psihică celuilalt, în raport cu care tu poți să resimți indiferență sau chiar plăcere.
Ceea ce s-a întâmplat în lagărele cruzimii din jurul Bucureștiului ridică la un nivel nemaivăzut disponibilitatea pe care noi o avem de-a face rău semenilor noștri. În aceste lagăre, de ani de zile, sute de bătrâni sunt literalmente torturați, lipsiți de minima demnitate umană și supuși unor tratamente degradante greu de imaginat.
Români de-ai noștri, compatrioți de-ai noștri, au supus oameni în vârstă, lipsiți de apărare, lipsiți de orice mijloace de trai, deci complet vulnerabili, unor suferințe demne de lagărele naziste sau de închisorile comuniste. Umilințele, foametea, refuzul asistenței medicale și sociale, privarea de mijloace de comunicare au condamnat aceste sute de bătrâni la o murire îndelungă și dureroasă, în raport cu care orice moarte nu poate să fie decât o eliberare.
Cămine Voluntari. Căci da, maxima suferință a unei ființe umane nu este atunci când nu mai știe dacă moartea e mai bună decât viața; nu este nici atunci când preferă să moară decât să trăiască. Ci este atunci când unei ființe umane i se refuză până și dreptul de a muri, când el nu mai are nici măcar ultima alegere la îndemâna lui, aceea de a fi liber să trăiască sau de a fi liber să moară.
Iar bătrânii aceștia, pentru care reprezentanți ai autorităților locale și centrale au mai puțin respect decât pentru un câine vagabond, care pentru copiii lor, rudele lor nu mai înseamnă absolut nimic, acești bătrâni au deveni deșeuri umane. Deșeuri depuse în niște spații închise, ferite de ochii lumii, pe seama cărora niște traficanți cu funcții importante în stat au câștigat averi din bani publici, deșeuri nereciclabile, adică unele ce nu merită îngrijire, nu merită afecțiune, ci trebuie lăsate să moară în condiții dintre cele mai inumane, pentru că oricum, a doua zi, locul lor va fi luat de altcineva.
Există așadar, printre noi, nenumărați semeni care își tratează bătrânii ca pe niște resturi. Semeni lipsiți de orice urmă de umanitate, de empatie sau de grijă pentru viața celuilalt, semeni care nu ar ezita, dacă niște șefi le-ar cere-o, să meargă mai departe în lipsirea de umanitate a celor din jurul lor. Există printre noi călăi, „oameni” dispuși să-și tortureze în chinuri inimaginabile semenii, să-i transforme în de-abia-oameni, schelete umblătoare, băltind în propriile dejecții sau cerșind goi pe la porțile lagărelor un colț de pâine.
Iar asta nu se întâmplă în timpul războiului mondial, ci în vecinătatea imediată a capitalei României, pe moșia păstorită autocratic și pentru multă vreme de o familie care nu pierde nicio ocazie să-și exhibeze, precum acești bătrâni rănile purulente, credința și pioșenia religioasă.
După acest reportaj și după anchetele procuraturii, zeci, poate sute de oameni ar trebui demiși, anchetați, închiși și interziși din orice altă demnitate publică. Faptele lor sunt de o gravitate excepțională, iar din cauza lor încrederea noastră în umanitatea oamenilor, în bunătatea lor este azi grav afectată. La fel de grav este însă că indolența autorităților, slăbiciunea organelor de urmărire penală și complicitatea justiției ne fac să credem, în modul cel mai întemeiat, că astfel de orori nici măcar nu sunt recente sau singulare. Nici măcar nu sunt irepetabile. Că sunt practici încetățenite, că brutele din orfelinate, care au transformat zeci de mii de copii în deșeuri, își găsesc continuatori la fel de perfecționați în arta torturii atunci când vine vorba de bătrânii neajutorați.
Îți recomandăm:
Vânzarea apartamentului din București, cea mai bună decizie financiară pe care am luat-o
cuvinte cheie: cămine Voluntari
