O datorie pe care o aveți față de angajații onești
Aproape nimeni nu-și pune în România problema vitezei, a ritmului cu care lucrează angajații la un job. Deci și a lui însuși, înainte de toate, atunci când se autoevaluează, când se compară cu alții și când socotește cam ce salariu ar merita, în final. Foarte mulți spun, cu toată convingerea, că se lucrează mai mult în România decât în țările occidentale – ca timp total de lucru, lungimea orelor petrecute la job.
Da, posibil, chiar probabil. Dar cu siguranță că se lucrează mai lent aici, în medie. Ca să nu mai spun că proporția timpului alocat activităților efective legate de job, din numărul total de ore lucrate, care rămân după ce dai la o parte pe cele în interes personal sau fără vreo legătură cu interesul angajatorului, sunt semnificativ mai mici aici. Plus disciplina, plus organizarea, superficialitatea și alte „specificități locale”, duc la diferența aceea de productivitate care îi intrigă atât de mult pe unii care văd, simt că lucrează mai mult decât colegii lor de dincolo, dar nu înțeleg de ce nu primesc la fel de mulți bani.
Însă vestea bună pentru ei este că și dincolo se lucrează din ce în ce mai lent – chiar și la japonezi și la coreeni – așa că diferențele dintre noi și ei se reduc de la o zi la alta
Până în urmă cu nici 30 de ani, multe companii din Occident, chiar și cele cu muncă obișnuită de birou, nu doar pe liniile de producție, aveau supraveghetori care se plimbau printre angajați ca să vadă cum și cu ce viteză lucrează fiecare. I-am văzut și eu, cu ochii mei. Acum nu mai are nimeni așa ceva, evident, și a devenit și ilegal, în anumite situații.
Acesta este unul dintre cei mai importanți diferențiatori în evaluarea angajaților, însă puține joburi au rezultate, performanțe care se pot corela direct cu viteza, cu ritmul de lucru. Așa că, în marea majoritate a cazurilor, aceste diferențe de ritm de lucru sunt trecute cu vederea, nu sunt contabilizate. Spre nenorocul unora și norocul celorlalți.
Și ca lucrurile să fie și mai complicate pentru cei de la resurse umane și pentru manageri, trebuie să mai faci și diferența între cei care nu pot lucra mai repede, oricât s-ar strădui, și cei care nu vor. Nu e greu deloc să observi și să faci această separare, însă foarte puțini o fac, foarte rar apare pusă pe hârtie în evaluările angajatorilor.
La job e ușor de făcut, într-adevăr, însă la recrutare e aproape imposibil de văzut această diferență
O intuiești de multe ori, însă e greu să duci asta până la o concluzie, pentru că nu întotdeauna o viteză mai mare duce la rezultate mai bune. Unui repezit căruia mâinile o iau sistematic înaintea atenției și a judecății, poate că ar fi chiar mai indicat să-i spui să lucreze mai „lent” și să se odihnească mai mult.
Așadar, unul dintre cei mai eficienți diferențiatori dintre profilurile candidaților, cu efecte majore în performanțele la job, cu greu pot să fie scoși la suprafață la recrutare. Ultima soluție rămân referințele, însă acelea sunt greu de obținut direct de la sursă, dacă sursa nu te cunoaște personal și nu are încredere că rămân confidențiale în caz că referințele sunt negative.
Atenție la viteză, așadar! Asta spune multe despre angajați, și despre ce iese din mâinile lor la sfârșitul zilei, în final. Măsurați-o, dacă aveți cum. E și o datorie față de angajații onești, înainte de toate.
Îți recomandăm:
cuvinte cheie: angajații onești
