adplus-dvertising

Consiliul Concurenței a sancționat Albalact, Covalact și Dorna Lactate cu peste 14 milioane lei. Firmele de lactate, acuzate că au refuzat să ofere acces la informaţii în timpul inspecţiilor inopinate

Consiliul Concurenței a sancționat companiile Albalact, Covalact și Dorna Lactate, parte din
grupul francez Lactalis, cu amenzi în valoare de 14.335.002,70 lei (aprox. 2,9 milioane euro) pentru că au refuzat să ofere acces la unele informații în timpul inspecțiilor inopinate derulate în cadrul investigației privind posibile înțelegeri de stabilire a prețurilor pe piaţa producţiei şi comercializării de unt.

Amenzile au fost aplicate astfel:

1. Albalact S.A. 9.913.038,57 lei (aprox. 2 milioane euro)
2. Covalact S.A. 2.446.524,01 lei (aprox. 495 mii euro)
3. Dorna Lactate S.A. 1.975.440,12 lei (aprox. 400 mii euro)

Autoritatea de concurență a aplicat aceste sancțiuni pentru că cele trei companii nu au
acordat acces inspectorilor de concurență la anumite conturi de e-mail sau corespondențe
utilizate de către angajații sau reprezentanții firmelor, în cadrul inspecției inopinate
desfășurate în perioada 28 – 30 martie 2023.

Pentru a determina companiile să ofere acces la informații, s-au impus acestora amenzi în
valoare totală de 130.913,27 lei pentru fiecare zi de întârziere, sumă calculată de la data
comunicării sancțiunii până la data la care vor permite accesul reprezentanților instituției la
informațiile și documentele solicitate.

Reamintim că autoritatea de concurență a declanșat, la sfârșitul lunii martie a acestui an, trei investigații privind posibile înțelegeri de stabilire a prețurilor pe piețele producției și/sau
comercializării de ulei de floarea soarelui, unt și zahăr.

În cadrul celor trei investigații,s-au desfășurat inspecții inopinate la sediile și punctele de lucru ale mai multor firme de pe piața producției și comercializării de ulei de floarea soarelui, precum Bunge România SRL, Expur SA, Prutul SA şi Ardealul SA, dar și de pe piaţa producţiei şi comercializării de unt, printre companiile vizate fiind Albalact SA, Covalact SA şi Dorna Lactate SA), Friesland România SA, Lacto Food SRL și Fabrica de Lapte Braşov (Olympus).

În ceea ce privește piața fabricării şi comercializării de zahăr s-au derulat inspecții la firmele Agrana România SRL, Pfeifer & Langen România SRL și Lucsor Impex SRL.
Inspecțiile inopinate sunt autorizate de Curtea de Apel București și sunt justificate de
necesitatea obținerii tuturor informațiilor și documentelor necesare clarificării posibilelor
practici anticoncurențiale analizate. Efectuarea acestora nu reprezintă o antepronunțare în
ceea ce privește vinovăția companiilor.

Potrivit legii concurenței, inspectorii de concurență pot solicita orice fel de informații legate
de obiectul investigației, iar companiile care refuză să coopereze cu instituția sau care
obstrucționează activitatea acesteia în desfășurarea investigațiilor sunt sancționate cu
amendă de la 0,5% la 10% din cifra de afaceri totală realizată în anul financiar anterior
sancțiunii.

Legea concurenței interzice orice înțelegeri între companii și practici concertate care
împiedică, restrâng sau denaturează concurența pe piața românească, în special cele care
stabilesc prețuri de cumpărare sau de vânzare sau orice alte condiții de tranzacționare.

Îți recomandăm:

Ceea ce face ANPC este un exercițiu de imagine care se va lăsa cu procese din partea băncilor agresate de acest abuz aberant

cuvinte cheie: Consiliul concurenței

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Project-E și pe Google News

Project-E
Project-E
Project-E formează o comunitate de autori ce doresc să împărtășească din experiența și cunoștințele proprii pentru a oferi o perspectivă pozitivă societății. Abordăm teme economice, vorbim despre societate, educație și despre experiențe de viață. Membrii comunității Project-E sunt profesioniști care prin exemplul propriu doresc să aducă un plus de valoare societății românești

Recente

Educatie Financiara

Asigurari

ÎȚI RECOMANDĂM

Comentarii

Project-E aplică noua politică de protecție a datelor cu caracter personal și modificările propuse de Regulamentul (UE) 2016/679. Prin continuarea navigării pe platforma noastră confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica Cookie.

Salvat!
Setări Cookie

Project-E aplică noua politică de protecție a datelor cu caracter personal și modificările propuse de Regulamentul (UE) 2016/679. Prin continuarea navigării pe platforma noastră confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica Cookie.

Cookie-urile necesare sunt absolut esențiale pentru ca site-ul să funcționeze corect. Această categorie include numai cookie-uri care asigură funcționalități de bază și caracteristici de securitate ale site-ului. Aceste cookie-uri nu stochează nicio informație personală.

  • cookielawinfo-checkbox-{nume-sectiune}
  • wordpress_gdpr_cookies_allowed
  • wordpress_gdpr_cookies_declined
  • wordpress_gdpr_allowed_services PHPSESSID

Refuz toate
Accept toate