Managementul riscului, vorbe în vânt când firmele sunt conduse de manageri incompetenți
Regulile se schimbă dar năravul ba! Poate din cauză că sunt eu Gică contra din fire, dar am sentimentul că eforturile repetate de a reduce riscurile în sistemul financiar prin reguli peste reguli fac cel puțin atât rău cât bine.
În ultimii ani autoritățile Europene s-au întrecut pe sine în a emite noi directive, reguli, standarde tehnice, standarde de implementare, ghiduri pentru diferite segmente ale sectorului financiar. Au fost afectate firme de investiții, bănci, firme de asigurări, fonduri de pensii și instituții de plăți.
Cerințele noi necesită o echipa de risc și conformitate mai mare și proceduri peste proceduri de monitorizare și raportare. Totul pare să fie sub control căci există proceduri sau raportări pentru tot ce se întâmplă în grădina lor.
Doar că nu e nimic în esență revoluționar în toate aceste cerințe. Principiile de bază ar fi trebuit să se aplice cu sau fără ele. Și mă întreb atunci: dacă nu a existat cultura, profesionalismul, conștiinciozitatea înainte… se rezolvă oare cu aceste reglementări?
Eu cred ferm că nu.
În realitate, managementul riscului ține doar în parte de proceduri sau metode și mult mai mult de mediul în care se aplică. Fără oameni interesați cu adevărat de ceea ce fac, toate modelele și măsurile de control a riscurilor devin inevitabil un exercițiu de bifat din fișa postului.
Ce ajută cu adevărat este o echipă de oameni capabili și un mediu în care aceștia să se poată exprima fără ezitări:
– fără frica de a fi blamați;
– cu confortul că au suportul adecvat în a rezolva ceea ce semnalează ca fiind neadecvat (nu își fac singuri de lucru de nu o mai scot la capăt);
– fără să fie acuzați că nu sunt “business friendly” (un fel de a zice “mai închide un ochi că ne merge bine și așa”) și
– cu înțelegerea faptului că mai bine pun o mie de întrebări cand au neclarități decât să presupună ceva ce se poate deveni costisitor.
Si dacă se mai reușește în plus ca fiecare de la mic la mare să înțeleagă de ce face ceea ce face și de ce o face asa cum o face, putem vorbi cu adevărat de o cultură a controlului riscului.
Citește și: Ce se întâmplă la un loc de muncă toxic. Angajații demască comportamentele abuzive ale șefilor toxici
Altfel, managementul “se bucură” de tot felul de rapoarte de risc, are confortul mental că există un întreg aparat de monitorizare a riscurilor, dar:
- Nu se vorbește suficient de ceea ce pare totuși în neregulă.
- Nu se pun întrebări suficiente.
- Oamenii din linia întâi, direct implicați în procesele de business își văd de treaba lor fără să vorbească despre vulnerabilități sau nereguli.
Regulile funcționează cu alte cuvinte acolo unde întâlnesc cultura organizațională necesară.
În toate celelalte cazuri probabil doar să apară mai multe responsabilități pentru cei din departamentul de risc și un sentiment de frustrare accentuat. Ei știu că managementul este ori prea puțin interesat cu adevărat ori suficient de incompetent să nu remarce că în grădina lor fiecare își vede de bucățica lui.
Carevasăzică, reglementările excesive accentuează presiunea pe costuri și managerii incompetenți sau cu rea-voința vor fi mai preocupați de acest aspect. Asta în timp ce sectorul financiar este din ce in mai competitiv. Nu întâmplător vedem atât de des instituții financiare prinse în scandaluri și investigații.
cuvinte cheie: Managementul riscului
