adplus-dvertising

Religia la Bac. Școala românească pare în acest moment complet indiferentă la formarea viitorilor cetățeni ai țării

Religia la Bac. Școala românească pare în acest moment complet indiferentă la formarea viitorilor cetățeni ai țării

Încă nu reușesc să procesez informația că Religia se face în școli timp de treisprezece ani, mai mult decât orice altă disciplină școlară, mai mult decât Româna, Matematica, o limbă străină sau Istoria.

În treisprezece ani de școală, copilul urmează timp de cel mult șase ani cursuri de Cultură civică, dar care se opresc brutal la clasa a VIII-a. În liceu, doar la filierele umaniste se mai face un curs de Sociologie. În rest, școala românească pare în acest moment complet indiferentă la formarea viitorilor cetățeni ai țării.

În treisprezece ani de școală, copiii fac un singur an, în clasa a IX-a, Logică, și tot un an (compromis din cauza bacalaureatului) Filosofie.

Altfel spus, în treisprezece ani de școală, copilul este îndopat în fiecare an cu o dogmă religioasă predată prost și abuziv și este învățat doar un an sau doi să gândească liber, cu mintea lui. Școala românească e foarte interesată ca elevii din România să ajungă la maturitate complet îndoctrinați religios, dar e absolut dezinteresată de a-i forma ca viitori membri ai societății, responsabili și conștienți de drepturile și libertățile lor.

Să nu ne mirăm atunci că aceste generații de absolvenți vor fugi mâncând pământul din țară în căutarea unui loc în care se prețuiește faptul de a gândi cu capul tău și în care oamenii învață să aibă încredere unii în alții datorită simțului lor civic, solidarității și toleranței dintre ei.

Să nu ne mirăm și că aceia care rămân aleg să creadă tot mai mult în pseudoștiințe, spiritualisme de doi lei, mitologii dacopate, astrologie și numerologie, dar și în toate minciunile propagandistice ale extremei drepte.

Copiii noștri refuză să crească în ură și în ignoranță, refuză mitologiile religioase de inspirație medievală și își doresc o societate liberă și deschisă.
Dacă noi nu le-o putem oferi – și se pare că nu putem, la cum arată școala în care-i formăm – atunci au tot dreptul să-și ia tălpășița dintr-o țară care începe să fie mândră cu obscurantismul ca model de cunoaștere, cu mințile spălate ca efect al educației și cu analfabeții ei de succes promovați miniștri.

Îți recomandăm:

AUR și pericolul electoratului revanșard

Asaltul teoriilor conspiraționiste din ultima perioadă, reîntoarcerea la tratamentele cu untură de bursuc în loc de antibiotic, credințele că există civilizații care trăiesc în peșteri prin Carpați, ne arată că ne confruntăm cu o gravă criză de autoritate

cuvinte cheie: Religia la Bac

Ciprian Mihali
Ciprian Mihali
Ciprian Mihali (n. 1967) predă din 1992 filosofia contemporană la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj. După o teză de doctorat în cotutelă la Cluj și Strasbourg, susținută în 2000 și consacrată hermeneuticii cotidianului, şi-a orientat cercetările către filosofia vieții și studiul puterii, dar şi spre teoriile spațiului public și spațiului locuit, la confluența gândirii filosofice cu cea arhitecturală. Autor a șase volume individuale sau împreună cu arhitectul Augustin Ioan, a publicat zeci de articole și a tradus peste douăzeci de lucrări din filosofia francofonă a ultimului secol. De altfel, anii 2000 au fost prin excelență anii cooperării academice internaționale în spațiul generos al Francofoniei. Între 2012 şi 2016 a fost ambasador al României în Senegal şi în alte șapte state din Africa de Vest, pentru ca din 2016 până în 2020 să lucreze la Bruxelles ca director pentru Europa de Vest al Agenției universitare a Francofoniei. Din septembrie 2020, îmbogățit cu toate aceste experiențe ale lumilor astfel descoperite şi trăite, s-a întors la catedră, regăsind, într-o actualitate românească tumultuoasă, bucuria nesfârșită a gândirii critice şi a dialogului public, în compania studenților și a cărților de filosofie.

Recente

Educatie Financiara

Asigurari

ÎȚI RECOMANDĂM

Comentarii

Project-E aplică noua politică de protecție a datelor cu caracter personal și modificările propuse de Regulamentul (UE) 2016/679. Prin continuarea navigării pe platforma noastră confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica Cookie.

Salvat!
Setări Cookie

Project-E aplică noua politică de protecție a datelor cu caracter personal și modificările propuse de Regulamentul (UE) 2016/679. Prin continuarea navigării pe platforma noastră confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica Cookie.

Cookie-urile necesare sunt absolut esențiale pentru ca site-ul să funcționeze corect. Această categorie include numai cookie-uri care asigură funcționalități de bază și caracteristici de securitate ale site-ului. Aceste cookie-uri nu stochează nicio informație personală.

  • cookielawinfo-checkbox-{nume-sectiune}
  • wordpress_gdpr_cookies_allowed
  • wordpress_gdpr_cookies_declined
  • wordpress_gdpr_allowed_services PHPSESSID

Refuz toate
Accept toate