mașini electrice preț
Unele mașini electrice sunt mai scumpe în România față de alte țări europene, iar una dintre explicații poate fi legată de Programul Rabla Plus ținut de AFM. Cu un stimulent financiar de aproximativ 10.000 Euro, în țară, mașinile electrice devin mai atrăgătoare pentru clienți. Însă ce dă statul român pe o parte este luat de unii producători auto și dealeri pe partea cealaltă. Clientul final ajunge să plătească, de fapt, prețul întreg al mașinii. Iată mecanismele și câteva studii de caz.
Patru scenarii pentru clienți
- Clientul are norocul (sau informațiile) să dea peste un model de mașină la care ecobonusul de circa 10.000 Euro se aplică corect. Unde corect înseamnă că importatorul și dealerul din România aplică ecobonusul la mașină fără să fi umflat anterior prețul.
- Un alt scenariu este cel în care prețul mașinii a fost umflat mai puțin. Astfel, real, cei aproximativ 10.000 Euro de la stat ajung să se împartă, într-un oarecare procent, între client și vânzător.
- O altă situație este cea în care prețul mașinii a fost atât de mult umflat încât ecobonusul de circa 10.000 Euro rămâne exclusiv la vânzător, valoric vorbind, deși tehnic, ajunge totuși la client.
- În cele din urmă, clienții care pierd Programul Rabla Plus au cel mai mult de suferit. Ei ajung să plătească pentru o mașină electrică cu circa 10.000 Euro mai mult față de clienții care au reușit să prindă finanțare de la stat. În plus, dacă mașina în cauză este vândută de o companie care a avut grijă să umfle bine prețurile, clientul fără ecobonus plătește, real, și cu aproximativ 20.000 de Euro mai mult decât un client mai norocos.
Unele mașinile electrice sunt mai scumpe în România
Din exemplele de mai jos reiese clar cum un client de mașină electrică din România are acces la niște automobile mai scumpe decât în restul Europei. Acestea sunt câteva studii de caz, nu o listă completă. Realizarea unei analize pentru toate mărcile și toate modelele de pe piață ar necesita resurse de timp uriașe.
Puterea rămâne, însă, la cumpărătorul bine informat. Înainte de orice comandă pentru un automobil nou este bine să verifici prețul acelei mașini în mai multe țări. Dacă sunt diferențe de câteva sute de Euro, ele pot fi explicabile din motive logistice sau de mici diferențe între echipări. Însă dacă observi diferențe de multe mii de Euro este bine să pui întrebări suplimentare dealerului tău și să afli de ce prețul tău este cu mult diferit.
În toate exemplele de mai jos este vorba despre mașini identice sau aproape identice, ca echipare, motorizare, funcții, etc…
Citroën e-C4, +4.700 Euro
Citroën e-C4 pleacă de la 42.900 Euro cu tot cu TVA, preț de listă, în România (dovadă AICI).
Aceeași mașină costă 38.200 Euro cu tot cu TVA în Germania (dovadă AICI).
Așadar, prețul din România este cu 4.700 Euro mai mare. Vorbim de aceeași mașină, aceeași echipare.
Opel Corsa-e, în România cu 3.000+ Euro mai scump
Acest model, în echiparea Elegance, disponibilă atât în România, cât și în Germania și Franța, are prețul cel mai mare la noi în țară.
În România, un Opel Corsa-e Elegance pornește de la 37.201 Euro cu tot cu TVA (dovadă AICI), în timp ce în Germania este cu 3.306 Euro mai ieftin (dovadă AICI).
O mașină echivalentă (adică o echipare Elegance Business), în Franța, costă cu 3.001 Euro mai puțin decât în România (dovadă AICI).
KIA EV6, cu 5.000-7.000 Euro mai scumpă
Vârful de gamă al mașinilor electrice KIA costă în România 54.645 Euro, cu TVA, preț de pornire (dovadă AICI). Este o versiune de echipare Air.
În Franța, o mașină echivalentă (numită Air Active) are un preț cu 5.655 Euro mai mic (dovadă AICI). Iar în Germania cu 7.655 Euro mai puțin (dovadă AICI).
Chinezii vor și ei partea Leului
Și la mărcile chinezești care vor să intre în România sunt diferențe mari. Spre exemplu, FAW NAT are un preț de pornire în România de 47.516 Euro cu tot cu TVA, în acest an (dovadă AICI).
În 2022 prețul era cu aproximativ 10.000 Euro mai mic, după cum a fost comunicat la Salonul Auto București & Accesorii 2022 și la ei pe site (dovadă AICI).
Aceeași mașină are un preț de circa 36.000 Euro în Germania (dovadă AICI). Pe piața internațională costă 16.000 USD (dovadă AICI).
În Republica Moldova costă 21.000 Euro (dovadă AICI).
Diferențe și la Tesla Model 3, dar mai mici
Tesla are unul dintre cele mai bune site-uri pentru clienți. Prețurile sunt afișate clar și transparent, în același format de pagină web pentru toate țările în care sunt vândute mașinile mărcii. Astfel, este mai ușor pentru potențialii clienți să verifice prețurile la nivel internațional.
Dar și la Tesla sunt unele diferențe, cu plus, pentru români.
Model 3 în echipare de bază costă cu 1.000 Euro mai mult în România (dovadă AICI) față de Germania (dovadă AICI).
E drept că Tesla are fabrică în Germania, însă aceasta produce doar Model Y deocamdată. Mașinile Model 3 de intrare în gamă (cele mai accesibile) sunt importate din China. Și românii și nemții primesc Model 3 standard range din aceeași sursă. Doar că pentru români e puțin mai scump.
MINI electric, mai scump în România decât în Bulgaria, Germania și Franța
MINI Cooper SE, primul și singurul automobil electric al mărcii britanice MINI, este, și el, mai scump în România.
La noi în țară mașina pornește de la 37.188 Euro cu tot cu TVA (dovadă AICI).
În Bulgaria este cu aproximativ 730 Euro mai ieftin (dovadă AICI). În Germania costă cu 1.488 Euro mai puțin (dovadă AICI), iar în Franța cu 788 Euro mai puțin (dovadă AICI).
Hyundai a scos prețurile de pe site-ul din România
Hyundai a rezolvat riscul unei analize de preț mai ușor decât toți ceilalți. Cum? A scos toate prețurile de pe site-ul său din România (dovadă AICI). Mașină electrică sau nu, pentru orice Hyundai trebuie să ceri o ofertă de la un dealer.
Tot ce poți descărca este o broșură, ca cea de AICI, care n-are prețuri.
Dacă ești interesat de IONIQ 5, spre exemplu, e util să știi că în Germania prețul de pornire este de 43.900 Euro (dovadă AICI). În Franța prețul de start este 51.200 Euro (dovadă AICI). În ambele cazuri prețurile includ TVA.
Informația cheie este însă alta. În Germania au fost eliminate bonusurile substanțiale pentru cumpărarea unei mașini electrice. Dar în Franța încă mai există. Pentru mașinile din categoria de preț a acestui Hyundai IONIQ 5 ajutorul de stat este de circa 3.000 Euro (aplicabil pentru pentru mașini cu preț de listă cuprins între 45.000 și 60.000 Euro).
Așadar, un francez s-ar putea să creadă că face o afacere bună dacă scade cei 3.000 Euro din prețul de 51.200 Euro. Ajunge astfel la 48.200 Euro. Dar în realitate francezul plătește cu 4.300 Euro mai mult decât un neamț, care dă 43.900 Euro pe aceeași mașină.
Sunt, deci, niște diferențe mari între prețurile propuse clienților din cele două țări europene. Pentru România trebuie să ceri o ofertă personalizată.
Diferențe mici și diferențe mari. De ce?
Unele diferențe între prețuri sunt normale. Ele pot ține de strategia de piață a mărcii, într-o anumită țară. Spre exemplu, dacă Opel vrea să câștige cotă de piață în Franța și să-și majoreze vânzările, atunci poate avea prețuri mai mici decât în Germania.
O altă explicație ține de costurile logistice. România este o piață mai îndepărtată pentru Citroën decât este Germania sau Franța (care e chiar piață domestică). Deci ar fi normal ca mașinile să fie mai scumpe. Pe de altă parte, să vinzi un Citroën în România e mai ieftin decât în Germania sau Franța (forță de muncă la preț mai mic, alte costuri operaționale mai mici). E greu de crezut că în diferența mare de preț de la modelul e-C4 sunt doar costuri logistice. Diferența de preț este semnificativă (+10%).
Probabil cea mai plauzibilă explicație ține de dorința de a face maximul de profit posibil în țările în care încă mai există bonusuri de la stat pentru mașini electrice. Orice analiză pe preț ai face, mașinile sunt mai scumpe în țările care acordă ecobonusuri. Clienții trăiesc cu mirajul că își cumpără mașină la un preț mai mic, având ajutor de stat. Dar în realitate singurii care ies mai profitabil din această afacere sunt comercianții de mașini.
Acestea ar fi doar câteva explicații despre faptul că unele mașinile electrice sunt mai scumpe în România.
Îți recomandăm:
cuvinte cheie: mașini electrice preț