Harry, fiul de rezervă al Coroanei
Este o întreagă dezbatere, în spațiul public internațional, pe marginea cărții scrise de Prințul Harry, Duce de Sussex și membru al Casei Regale a Marii Britanii. O monarhie cu tradiție, o monarhie cu o istorie de peste 1000 de ani și, în mod cert, cea mai mediatizată Casă Regală a bătrânului continent.
Cartea lui Harry, Spare, pare, cel puțin la o prima privire, a fi un jurnal al confesiunilor
O mărturie manifest prin care prințul Harry, fiul aproape renegat al actualului Rege, pare să fi ajuns la un nivel atât de înalt de saturație psihică și-o oarecare teamă, aș spune eu, încât a decis că este momentul să vorbească, să își spună oful. În cartea aceasta, omul Harry Charles Albert David Mountbatten Windsor își creionează viața de prinț trăită prin propriii ochi. Apariția cărții nu cred că este o surpriză având în vedere modul în care presa internațională i-a invadat viața privată acestui om care, din câte observ eu, își dorește mai degrabă o viață tipică omului simplu dar a avut “neșansa” de a se naște într-o familie cu notorietate și cu obligații față de supuși.
Nu sunt un fan al prințului Harry – fiu de rezervă nici nu am vreo afinitate față de el dar trebuie să recunosc că văd în ochii lui supărare, dezamăgire și frustare
Ceea ce mi se pare realmente absurd este modul în care britanicii, oamenii de rând, au făcut scut în jurul familiei regale criticându-l și arătându-l cu degetul pe Harry pentru că vezi Doamne și-ar denigra familia și are pune-o într-o umbră nefastă și nedreaptă.
Familia regală Mountbatten-Windsor este respectată, este iubită de către cei din Regat, fără doar și poate, dar dincolo de imaginea impecabilă (mă rog, mai mult sau mai puțin perfectă) pe care se străduiesc să o afișeze de ani buni încoace, nu cred că este tocmai perfectă. În fond și la urma urmei dincolo de statutul special pe care îl au în lume sunt mai întâi oameni și sunt supuși greșelilor.
Iar faptul că prin venele lor curge sânge albastru această stare de fapt nu ar trebui să îi disculpe de la eventuale greșeli pe care le comit iar oamenii de rând nu ar trebui să pretindă că nu văd și nu aud când Casă Regală mai comite câte-o imoralitate.
Eu admir familia regală britanică pentru că fiecare în parte și toți împreună au ceva bun în ei. În special cea care a fost Regina Elisabeta, o prezență regală și o doamnă în adevăratul sens al cuvântului. Dar asta nu înseamnă că trebuie să acceptăm tot ceea ce ei fac, fie că este bine fie că este rău.
În esență avem obligație de a fi obiectivi, corecți și nepărtinitori în măsura în care avem capacitatea intelectuală și analitică de a emite păreri pro și contra asupra speței
Cred că cei mai îndreptățiți să facă astfel de analize sunt istoricii, analiștii politici, biografii și toți cei implicați în mod direct în poveste. Nicidecum orice muritor de rând.
Mi se pare stupid că nici măcar nu încerci să înțelegi acest conflict și prin ochiii prințului Harry. În astfel de situații consider că este înțelept și corect să fie ascultate ambele părți, nu, din start, să dai credit și câștig de cauză părții tale favorite doar pentru că așa îți convine și să anulezi definitiv și irevocabil varianta celeilalte părți. Să nu uităm că o poveste și o situație de conflict are întotdeauna două adevăruri, în funcție de optica și capacitatea de percepție a fiecărei voci, în parte, cum se spune „There are always two sides of the story”.
Mergând mai departe cu dorința de a înțelege această stare conflictuală, poate nu ar fi rău să ne aducem aminte că actuala regină consoartă a Marii Britanii – Camila Parker Bowles și regele Charles se iubeau cu mult înainte de căsătoria regelui cu Lady D
Îmi este greu să cred că cei doi și-au întrerupt relația amoroasă doar pentru că iubitul ei a fost obligat să respecte canoanele și conduita monarhică. Este destul de evident faptul că prințesa Diana nu era fericită în căsnicia ei. I se citea în privire. Apoi, să nu uităm că Lady D., mama celor doi prinți William și Harry, a murit când cei doi erau doar niște copii, iar acești copii au fost nevoiți să își ascundă durerea față de pierderea mamei lor dragi și să se comporte rece, protocolar, diplomatic astfel încât să dea bine în fața presei, a poporului al căror model demn de urmat sunt. Dar și în fața lumii întregi.
V-ați întrebat vreodată ce a fost în sufletul celor doi copii care au realizat că mama lor dragă, pe care o iubeau extraordinar de mult; sunt convinsă de asta, nu mai este!? Că nu mai au cui se confesa când au o supărare și nu mai au pe cine să îmbrățișeze când au nevoie de confort psihic-emoțional!? Nu v-ați gândit că poate uneori te saturi să fii prinț/prințesă sau rege/regină, că îți dorești să fii un om simplu și atât? Să îți vezi de viață ta în liniște!
Eu așa îl percep pe prințul Harry acum. Simt că de multe ori a stat „cu el însuși” și a analizat situația lui din toate unghiurile spunându-și:
„– Dom’le, sunt prinț! … este adevărat. Așa m-am născut. Nu am cerut-o eu și poate că ar fi înțelept să nu mă abat de la regulile impuse codul monarhic. Reguli care au fost stabilite cu peste 1000 de ani în urmă. Dar, trebuie să fiu realist! Sunt înainte de toate un om și îmi doresc o viață normală. Pentru mine situația este foarte clară. William, fratele meu, va fi rege după ce tatăl meu va trece la cele veșnice. Eu nu voi avea niciodată acest privilegiu și nici nu mi-l doresc.
Va fi necesar să îmi asum calitatea de rege și toate obligațiile impuse de Coroană doar dacă William, Doamne ferește, va păți ceva. Dar nu e cazul. Motiv pentru care prefer să mă retrag în anonimat alături de soția mea pe care o iubesc nespus de mult și care deasemenea își dorește o viață normală, departe de notorietatea și expunerea la care te obligă statutul de membru al distinsei Case Regale. Dacă vreodată familia în sânul căreia am fost crescut și educat îmi va cere să îi fiu alături, din diverse motive, eu voi fi acolo. Altfel, doresc să mă comport ca un om simplu cu o viață de oameni simpli.”
Nu cred că este corect să îl incriminăm pe Harry de lipsă de respect față de familia lui doar pentru că a decis să fie altfel decât ei
Și nici nu cred că este corect să susținem că Harry își spală rufele în public doar pentru că iubim familia regală și am decis să îi apărăm imaginea și interesele chiar dacă uneori mai calcă strâmb și această idolatrizată familie. Consider că ar trebui să conștientizăm faptul că societatea umană este într-o continuă evoluție, în bine aș spune eu, și că această evoluție ce ține printre altele de stilul nostru de viață, de modul în care gândim, ar trebui acceptată și de casele regale ale lumii care ar trebui să accepte schimbarea, diversitatea, deschiderea și respectul față de drepturile omului specifice societății moderne. Evident, în limitele bunului simț și fără a încălca canoanele fundamentale ale regalității. Iar această acceptare ar trebui să vină din dorința de a supraviețui în timp.
Cum ar fi fost ca această Casă Regală a Marii Britanii să respecte în totalitate mentalitatea și stilul de viață al predecesorilor săi cu sânge albastru, de acum sute de ani și să procedeze precum au procedat ei?
Adică, să își țină popoarele pe care le au în subordine (Commonwealth-ul) în sărăcie și atunci când supușii din regat se revoltă împotriva familiei regale aceștia să fie trimiși la marginea societății? Credeți că în lumea în care trăim noi ar mai fi posibil așa ceva? Evident că nu pentru că automat ar fi invocate drepturile omului și s-ar lăsa cu sancțiuni.
Cum ar fi dacă prinții ar fi obligați, de către rege și regina consoartă, să se căsătorească cu prințese din regatele europene doar pentru a crea alianțe și stabilitate economica, politică?
Mai mult decât atât, cum ar fi dacă în noaptea nunții celor doi care nici măcar nu se cunosc, tot clanul regal ar fi adunat în jurul patului nupțial uitându-se la ei ca la cinema (cu pop-cornul în brațe, asigurându-se că prințesa venită de peste hotare, este conformă cu specificațiile din fișa tehnică a cutumelor regale. Ar fi absurd, nu-i așa?
Sau, cum ar fi dacă cei doi frați ar trăi într-o animozitate continuă din dorința de a acapara tronul iar într-un final s-ar omorî între ei astfel încât unul să rămână rege. Ar fi caz penal, nu-i așa?
Eu cred că prințul Harry a dat dovadă de înțelepciune făcând un pas în spate și alegând să fie de partea familiei sale nou create alături de Megan Markle
Își iubește soția și copiii, așa cum este normal, și a ales o viață normală alături de ei lăsând în spate privilegiul de a fi membru al Casei Regale Britanice.
Eih, că asta îi nemulțumește pe cei de la palat, este o altă poveste. Însă, se pare că lumea a uitat că și cei de la palat au ales la un moment dat, în tinerețile lor, să-și asculte inima și să se căsătorească cu acea ființă de care s-au îndrăgostit chiar dacă respectiva persoană nu a fost cea mai decentă femeie din „târg”. Evident că mă refer aici la dragul nostru rege Charles și a lui regină consoartă Camila.
Nu întotdeauna părinți au dreptate și nu întotdeauna părinții iți doresc binele pe care îl vrei tu ci îți doresc binele pe care îl vizualizează ei ca fiind un bine pentru tine, fără a înțelege că defapt pentru tine binele și fericirea sunt exact opusul a ceea ce îți doresc ei. Nu înseamnă că dacă te-ai născut prinț, deși nu ți-ai dorit neapărat asta, trebuie să trăiești, obligat de circumstanțe, în depresie, supărare și animozități doar pentru că așa vor părinții tăi care, la rândul lor, au încălcat regulile decenței, respectului față de familie și al moralității, în nenumărate rânduri.
Consider că într-o familie în adevăratul sens al cuvântului, respectul trebuie să fie reciproc
Copiii trebui să-și respecte părinții în aceeași măsură în care părinții trebuie să-și respecte copiii. Să să îi sfătuiască, să îi asculte și să îi susțină. Nu cred că una dintre părți trebuie să respecte mai mult iar cealaltă mai puțin. Nu vă amăgiți! Pentru că astfel apare frustrarea, animozitățile și lipsa de respect care ulterior ajunse la saturație dau naștere conflictului.
În concluzie, cred că ar trebui să vedem situația creată în familia Mountbatten-Windsor și prin ochii lui Harry și abia apoi să emitem opinii, ipoteze și teorii conspiraționiste.
Îți recomandăm:
cuvinte cheie: Harry
