Ce poate învăța Austria de la Republica Moldova. Siegfried Mureșan desființează argumentele Vienei

Siegfried Mureșan reacționează dur cu privire la decizia pe care a anunțat-o Austria, prin vocea ministrului său de interne.

​​Europarlamentarul PNL Siegfried Mureșan acuză Austria că subminează valorile UE, blocând aderarea României la Schengen cu argumente care nu au susținere. Siegfried Mureșan transmite Vienei că poate învăța de la Republica Moldova. Țara soră a României a primit de zece ori mai mulți refugiați decât cei invocați de Austria. Republica Moldova a rămas fidelă principiilor europene, chiar nefiind membră UE.

Citește și: Pavel Popescu (PNL), atac dur: România este șantajată și umilită până în ultimul moment de „apendicele” infectat al Europei, numit Austria

Postarea lui Siegfried Mureșan referitoare la Austria:

Ce poate învăța Austria de la Republica Moldova:
Republica Moldova a primit anul acesta 700.000 de refugiați din Ucraina, dintre care aproape 100.000 s-au mutat temporar în Moldova, locuind în marea lor majoritate în casele oamenilor.

Moldova are o economie de 36 de ori mai mică decât Austria. Viena singură are un PIB de 7 ori mai mare decât PIB-ul Moldovei.

Moldova nu este în Uniunea Europeană ca Austria și nu se bucură încă de toate beneficiile economice de care se bucură Austria că stat membru.
Cu toate acestea, deși s-a confruntat cu o criză majoră a refugiaților din Ucraina, Moldova nu s-a întors împotriva UE și a statelor membre. Din contră, a întins o mană Uniunii Europene. Iar cu ajutorul primit din partea noastră și cu resursele proprii limitate pe care le are, Moldova a gestionat cu mare succes criza refugiaților făcând un serviciu întregii Uniuni Europene, inclusiv Austriei.

Austria poate să învețe de la Republica Moldova. Orice criză de securitate cu care ne confruntăm la nivel european o soluționăm doar dacă suntem uniți și cooperăm, nu acționând împotriva intereselor altor state europene.”

Context:

Ministrul austriac de interne, Gerhard Karner, a informat joi că va vota împotriva extinderii spațiului Schengen. Astfel, România și Bulgaria nu vor fi incluse în spațiul Schengen. Declarația a fost făcută în cadrul unei întâlniri cu omologii săi de la Bruxelles. Austria va bloca astfel intrarea României și Bulgariei în spațiul de liberă circulație.

Îți recomandăm:

Europarlamentarii români dau de pământ cu cancelarul Austriei, după refuzul Vienei de a accepta România în spațiul Schengen. Sebastian Lăzăroiu nu rămâne dator nici el

cuvinte cheie: Siegfried Mureșan Austria

Project-E
Project-E
Project-E formează o comunitate de autori ce doresc să împărtășească din experiența și cunoștințele proprii pentru a oferi o perspectivă pozitivă societății. Abordăm teme economice, vorbim despre societate, educație și despre experiențe de viață. Membrii comunității Project-E sunt profesioniști care prin exemplul propriu doresc să aducă un plus de valoare societății românești

Recente

Educatie Financiara

Asigurari

ÎȚI RECOMANDĂM

Comentarii