adplus-dvertising

Asociația Analiștilor Financiar-Bancari din România (AAFBR) are un nou Consiliu Director, ales pentru o durată de doi ani (2022 – 2024)

Asociația Analiștilor Financiar-Bancari din România (AAFBR) are un nou Consiliu Director, ales pentru o durată de doi ani.

De asemenea, Consiliul Director al AAFBR a fost extins de la 5 la 7 membri, prin majorarea numărului pozițiilor de Vicepreședinte de la 4 la 6. Scopul acestui demers a avut în vedere consolidarea capacității administrative a asociației în vederea implementării unor proiecte importante atât pentru comunitatea analiștilor financiari, cât și pentru publicul larg. Pe lângă alegerea Consiliului Director, membrii AAFBR au votat o Comisie de 3 cenzori pentru următorii doi ani și o serie de amendamente la statutul de funcționare al Asociației, prin care s-a urmărit adoptarea unor schimbări administrative de natură să faciliteze dezvoltarea viitoare a activităților pe care și le propune această Asociație profesională.

În urma votului, Președinte al AAFBR, pentru un nou mandat de doi ani, a fost aleasă Dna. Daniela Ropotă, CIIA, CESGA cu peste 17 ani de activitate în sectorul financiar, respectiv în analiza de investiții, administrare de risc, evaluare și modelare financiară.

De asemenea, cei șase Vicepreședinți, membrii ai Consiliului Director sunt următorii:

Dl. Adrian Codirlașu, CFA, Phd, experiență de peste 20 ani în domeniul piețelor financiare, Profesor Asociat Facultatea de Finanțe-Bănci, ASE lector la Institutul Bancar Român, Institutul de Studii Financiare și Envisia.

Dna. Andreea Pălici, experiență în activități cu privire la piața de capital, cercetare macroeconomică, lector pentru specialitatea economie la Institutul Bancar Român.

Dl. Claudiu Vuță, experiență de peste 20 de ani în domeniul financiar și comercial în cadrul unor companii fanion din domeniul energiei, logisticii și comerțului internațional, autor de numeroase analize economice publicate pe teme locale și globale.

Dl, Flavius Jakubowicz, consultant fiscal cu experiență profesională de peste 15 ani în taxe directe și indirecte, proiecte de planificare și reorganizare de business, optimizarea fluxurilor operaționale, planificarea soluțiilor fiscale, due-dilligence fiscal; asistență și reprezentare în controale fiscale, membru al CCFR, CECCAR, CAFR.

Dna. Iulia Corlănescu, MBA, experiență de peste 20 ani în domeniul bancar în specializări precum relații cu investitorii și agențiile de rating, cercetare macroeconomică, finanțare externă și factoring.

Dl. Mihai Căruntu, experiență de peste 20 ani în domeniul pieței de capital, analiza companiilor listate, finanțe corporative.

Printre cele mai importante proiecte pentru următorii doi ani, noul Consiliu Director al AAFBR își propune să organizeze sondaje de opinie în rândul membrilor săi cu privire la identificarea unor tendințe economice, să dezvolte proiecte importante în domeniul educației financiare, să organizeze evenimente și conferințe cu teme financiare de actualitate și să susțină un mediu propice de comunicare între membrii Asociației.

De asemenea, AAFBR va urmari să faciliteze în continuare accesul membrilor săi la diverse programe de certificări profesionale precum Certified European Financial Analyst (CEFA), Certified International Investment Analysts (CIIA), Certified ESG Analyst (CESGA) și la cursuri pe tematici solicitate în diverse zone de specializare ale profesiei de economist și/sau specialist în domeniul financiar-bancar.

AAFBR extinde numărul membrilor în Consiliul Director (CD) de la 5 la 7 având în vedere dezvoltarea Asociației în cei peste 14 ani de activitate și implicarea mai multor membri în coordonarea proiectelor cheie ale Asociației. Aceștia au experiență vastă în banking, piețe de capital, fiscalitate și analiză financiară, oferind astfel la nivel de CD o viziune amplă asupra sectorului financiar. Noul Consiliu Director are o structură echilibrată atât din perspectiva expertizei diverse, cât și a egalității de gen, ceea ce creează premise favorabile pentru decizii bine documentate și dezvoltarea în continuare a activității Asociației., a declarat dna. Daniela Ropotă, președinte al AAFBR.

Despre AAFBR

Asociația Analiștilor Financiar-Bancari din România (AAFBR) reunește în prezent peste 100 de membri cu un nivel înalt de pregătire și experiență profesională în bănci, societati de administrare a fondurilor de pensii, societăți de administrare a investițiilor, societăți de servicii de investiții financiare, societăți de asigurări și leasing, companii de consultanță și audit fiscal-contabil și companii multinaționale.

AAFBR este membră a Federației Europene a Analiștilor Financiari (The European Federation of Financial Analysts Societies-EFFAS), o federație cu peste 50 de ani de activitate ce cuprinde circa 15 Asociații naționale cu profil financiar din Europa. De asemenea, Asociația are un parteneriat cu ACIIA (Association of Certified International Investment Analysts-ACIIA), o organizație cu 20 de ani de activitate, formată din 22 de asociații naționale si EFFAS. Împreuna, cele doua organizații internaționale susțin educația financiară la nivel internațional pentru profesioniști în domeniul financiar.  Pe plan intern, AAFBR are parteneriate/colaborări cu Institutul Bancar Roman, Institutul de Studii Financiare, CFA România, ANEVAR și Envisia-Boards of Elite.

Un obiectiv important al AAFBR constă în punerea la dispoziția publicului a unor analize pertinente în domeniul economic și cu precădere cu privire la sectorul financiar-bancar, prin intermediul organizării unor conferințe de specialitate, precum și al newsletterului Asociației (publicat de trei ori pe an). În cadrul acestui buletin, manageri și specialiști de referință din bănci, societăți de administrare a investițiilor sau societăți de asigurări relatează despre evoluțiile, provocările întâmpinate și așteptările lor cu privire la mediul economic.

cuvinte cheie: AAFBR

Project-E
Project-E
Project-E formează o comunitate de autori ce doresc să împărtășească din experiența și cunoștințele proprii pentru a oferi o perspectivă pozitivă societății. Abordăm teme economice, vorbim despre societate, educație și despre experiențe de viață. Membrii comunității Project-E sunt profesioniști care prin exemplul propriu doresc să aducă un plus de valoare societății românești

Recente

Educatie Financiara

Asigurari

ÎȚI RECOMANDĂM

Comentarii

Project-E aplică noua politică de protecție a datelor cu caracter personal și modificările propuse de Regulamentul (UE) 2016/679. Prin continuarea navigării pe platforma noastră confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica Cookie.

Salvat!
Setări Cookie

Project-E aplică noua politică de protecție a datelor cu caracter personal și modificările propuse de Regulamentul (UE) 2016/679. Prin continuarea navigării pe platforma noastră confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica Cookie.

Cookie-urile necesare sunt absolut esențiale pentru ca site-ul să funcționeze corect. Această categorie include numai cookie-uri care asigură funcționalități de bază și caracteristici de securitate ale site-ului. Aceste cookie-uri nu stochează nicio informație personală.

  • cookielawinfo-checkbox-{nume-sectiune}
  • wordpress_gdpr_cookies_allowed
  • wordpress_gdpr_cookies_declined
  • wordpress_gdpr_allowed_services PHPSESSID

Refuz toate
Accept toate