Avignon. Acest oraș din sudul Franței a fost între 1309 și 1376 reședința papilor. Roma fiind abandonată în această perioadă… Avignon așezat pe malul estic al Rhonului și în bătaia Mistralului, acest vânt care suflă aproape 300 de zile pe an cu o viteză medie de 90 km/h.
Totul a început cu un conflict între Filip cel Frumos, regele Franței, și papa Bonifaciu al VI-lea. Acesta din urmă a fost arestat și a murit în închisoare în urma relelor tratamente. Un conclav aflat la discreția regelui Franței l-a ales apoi ca pontif pe Clement al V-lea. Noul Papă a „ales” apoi să se stabilească la Avignon.
În total șapte papi au avut reședința la Avignon și niciunul nu a ieșit din cuvântul regilor Franței
Grigore al XI-lea mută reședința papală înapoi la Roma. Succesorul său, Urban al VI-lea, se ceartă cu unii cardinali și aceștia își aleg propriul papă, pe care-l instalează din nou la Avignon. Aceștia nu au fost însă recunoscuți. Istoria îi cunoaște sub numele de „antipapi”. Schisma ia sfârșit în 1417 la Conciliul de la Constance.
Peste 4 milioane de turiști iau în fiecare an cu asalt orașul. Cele mai importante monumente sunt Palatul Papilor, Catedrala și Podul Saint-Bénézet.
Dar dacă vizitați orașul în iulie veți ajunge în plin festival. Fondat în 1947, Festivalul din Avignon este astăzi una dintre cele mai vibrante manifestări ale teatrului și spectacolului contemporan. În această perioadă orașul devine un forum sub cerul liber, unde participanții vorbesc despre spectacole și își împărtășesc experiența de spectatori.
Palatul Papal este compus de fapt din două clădiri: vechiul palat al lui Benedict al XI-lea și noul palat al lui Clement al VI-lea, cel mai extravagant papă de la Avignon
Împreună formează cea mai mare clădire gotică din Evul Mediu. Palatul găzduiește o bibliotecă papală cu 2.000 de volume. Era cea mai mare din Europa la vremea ei. În spatele său este un parc superb. Acolo am văzut, în timpul primei mele vizite din 1992, un păun superb, probabil cel mai frumos pe care l-am întâlnit vreodată!
Catedrala, o construcție în stil roman, din a doua parte a secolului 12, se află chiar lângă Palat. Ea a fost aproape complet distrusă în timpul Revoluției Franceze și a fost apoi abandonată până în 1822. A fost apoi renovată și sfințită din nou. În prezent uimește mai ales prin statuia aurită a Fecioarei Maria, așezată deasupra clopotniței.
Podul Saint- Bénézet, numit și Pont d’ Avignon, este celebru la noi mai ales datorită unui cântecel pe care mulți copii l-au fredonat la orele de franceză
Construit în forma actuală începând cu 1234, avea inițial o lungime de 900 m și doar 4,9 m lățime, cu 22 de arcade de piatră peste apa Rhonului. El a fost abandonat la mijlocul secolului 17, deoarece atunci când Rinul se umfla, arcadele aveau tendința să se prăbușească.
În prezent, au mai rămas 4 arcade și poarta de la capătul dinspre Avignon al podului. Capela Sfântului Nicolae se află pe pilonul dintre arcadele 2 și 3. A fost construită în a doua jumătate a secolului 12. Ulterior, a suferit multe modificări. Pe celălalt mal al fluviului, acolo unde ar fi trebuit să ajungă podul, s-a păstrat turnul Philippe-le-Bel (Filip-cel-frumos) parte a unei fortărețe care marca granița dintre enclava papală și regatul Franței. Ea reprezenta în același timp și un punct de presiune pentru papalitate și mai târziu pentru conții de Provence…

Odată cu abandonarea podului în secolul 17, fortăreața și-a pierdut importanța strategică și a fost abandonată. Comunitatea din Villeneuve-les-Avignon a demolat fortăreața în secolul 19, dar a păstrat turnul, care a fost declarat monument istoric si poate fi vizitat
Mai sunt și alte lucruri de văzut prin jur. De exemplu Tarasconul, făcut celebru de Alphonse Daudet prin al său erou comic Tartarin. Aici puteți vizita castelul prinților de Anjou construit, în prima parte a secolului 15 după același plan arhitectural cu al Bastiliei. El rămâne unul dintre cele mai frumoase castele medievale din Franța și chiar din Europa. Și mai are un atu: Bastilia nu mai poate fi văzută pentru că a fost dărâmată în timpul Revoluției Franceze, ca simbol al regalității și opresiunii exercitate de aceasta asupra poporului. Dar ne-a rămas castelul Tarascon, cu cele 30 de camere ale sale și superba panoramă a văii Rhonului de pe terasa sa.
La câțiva kilometri de Tarascon se află Pont du Gard un pod și un apeduct construit de romani în secolul întâi AD, peste râul Gardon sau Gard, pentru a transporta apa până la Nimes. Podul are trei etaje de arcade și la cei 48,8 m înălțime este cel mai înalt apeduct roman și unul dintre cele mai bine conservate. S-a estimat că transporta, pe cei 50 km, circa 40.000 m3 de apă zilnic. Și a fost folosit până în secolul 4, când, datorită neglijării lucrărilor de mentenanță, apa s-a oprit. A fost însă folosit ca pod pentru traversarea râului până aproape de secolul 19…
Eu l-am văzut în cursul stagiului din Franța în 1992. Eram împreună cu niște colegi francezi și cu câțiva directori de fabrici de ciment din Franța cazați la un hotel din marginea Tarasconului, chiar pe drumul spre pod, la doar 5 km de acesta
Era seară și lumea bea câte un cocktail în grădina hotelului. N-a vrut nimeni să meargă cu mine și i-am întrebat pe colegi dacă pot lua mașina. Era un Renault 19 și avea sistemul cu inel pentru a băga în marșarier… Nu mai condusesem niciodată o mașină cu acest sistem și nu am știut cum să o scot din parcare… M-am dat jos și i-am întrebat. Oricum, ca român, eram o prezență exotică pentru francezi pe vremea aia! Mi-au explicat și am făcut stânga-împrejur ca să plec. În spatele meu l-am auzit pe unul dintre directori întrebând: „În România, ăștia or avea măcar permis de conducere? Sunteți siguri că știe să conducă?”. Primul impuls a fost să mă întorc și să-i dau o replică mușcătoare în franceza mea de baltă, buruienoasă și cu cuvinte puține de pe vremea aceea, dar m-am abținut și mi-am continuat drumul…
Vă urez și vouă drumuri bune! Și mai ales vacanță plăcută!
Îți recomandăm:
Traversarea Europei în pandemie. Aventura de 2000 de km a început cu blocajele din Ungaria
cuvinte cheie: Avignon