adplus-dvertising

Annalena Baerbock: „Din Rusia doar propagandă nouă”

Annalena Baerbock: “Din Rusia doar propagandă nouă”

Rusia amenință, ministra germană de Externe îi dă replica. Într-un interviu oferit DW, Annalena Baerbock se arată neimpresionată de tonul belicos al Moscovei. Annalena Baerbocki promite noi ajutoare germane pentru Ucraina.

Șefa diplomației germane, Annalena Baerbock, a reacționat dur la anunțul Rusiei că va ataca noi regiuni ale Ucrainei.

Rusia folosește de fiecare dată alt argument. Acum spune că este din pricina sprijinului militar. Dar au atacat deja în trecut Kievul și alte pârți ale Ucrainei. Deci este vorba doar de o nouă propagandă a părții ruse, a declarat ea în cadrul unui interviu oferit DW în exclusivitate.

Sprijin german pentru Ucraina

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, declarase anterior presei că operațiunea militară rusă va fi extinsă pe viitor și asupra unor ținte din vestul Ucrainei. Țintele geografice vor fi şi mai îndepărtate de frontul actual, dacă vestul va continua să pompeze până la refuz arme în Ucraina, a mai avertizat el. De asemenea, Lavrov a spus că negocieri de pace sunt excluse în viitorul apropiat.

Ministra germană de Externe a promis în schimb Ucrainei noi ajutoare din partea țării sale. Analizăm mai multe feluri de sprijin. Ce putem face este să oferim sprijin: la cercetări, la deminarea diverselor orașe. Sprijinim ajutorul medical, sprijinim refugiații. Și da, dacă există lucruri unde putem face mai mult, și cu finanțări directe, despre care discutăm în prezent, atunci verificăm și asta, a declarat ea.

propagandă Rusia
propagandă Rusia / Annalena Baerbock în dialog la Hanovra cu corespondentul DW Richard Walker

Baerbock efectuează în prezent un turneu de 10 zile prin Germania, pentru a discuta cu cetățenii planificata strategie națională de securitate, pe care a anunțat-o oficial în luna martie.

O nouă politică față de China

De asemenea, guvernul federal vrea să-şi reorienteze politica față de China. Scopul este verificarea dependenței economice în unele domenii, a explicat Baerbock pentru DW.

De exemplu în domeniul mobilității electrice:

Dacă mizăm acum cu adevărat pe mașini electrice pentru a ne atinge obiectivele de mediu, atunci avem nevoie, desigur, de acumulatori. Noi nu avem aici (în Germania – n. red.) producția de acumulatori de care avem nevoie pentru mașinile noastre electrice. Construim acum o linie de producție. Dar la toate materialele care se află în baterii avem o dependență de 98 la sută, și asta se referă la toate mașinile din Europa, a explicat responsabila.

De aceea Germania va colabora strâns cu partenerii săi europeni și cu Comisia Europeană. Comisia a arătat clar că Republica Populară este un concurent în unele domenii economice şi un partener în lupta contra crizei climatice, dar și un sistem rival, a mai precizat Baerbock.

“Și fiindcă este un sistem rival, trebuie să arătăm clar că nimeni nu ne poate șantaja așa cum s-a întâmplat în cazul dependenței de Rusia”, a subliniat politiciana ecologistă. Aceasta este baza strategiei pentru China a guvernului federal. “Colaborăm acolo unde se poate colabora, dar avem şi o strategie europeană pentru independență în infrastructura critică, în consonanță cu politica noastră externă”, a precizat Baerbock.

Video interviu integral:

Îți recomandăm:

(Deutsche Welle) Ucraina respinge ideea oricăror concesii teritoriale făcute Rusiei

Republica Moldova nu este singură. Germania plătește o parte din facturile moldovenilor pentru ieșirea țării din șantajul energetic rusesc

cuvinte cheie: propagandă Rusia

Deutsche Welle
Deutsche Welle
Deutsche Welle (DW) is Germany’s international broadcaster and one of the most successful and relevant international media outlets. In 2020, our multimedia content in 30 languages reaches 249 million weekly user contacts, thus significantly exceeding the company's target for 2021. In comparison with the previous year, the number of user contacts increased by 52 million (plus 26 percent) which is the highest growth rate to date.

Recente

Educatie Financiara

Asigurari

ÎȚI RECOMANDĂM

Comentarii

Project-E aplică noua politică de protecție a datelor cu caracter personal și modificările propuse de Regulamentul (UE) 2016/679. Prin continuarea navigării pe platforma noastră confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica Cookie.

Salvat!
Setări Cookie

Project-E aplică noua politică de protecție a datelor cu caracter personal și modificările propuse de Regulamentul (UE) 2016/679. Prin continuarea navigării pe platforma noastră confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica Cookie.

Cookie-urile necesare sunt absolut esențiale pentru ca site-ul să funcționeze corect. Această categorie include numai cookie-uri care asigură funcționalități de bază și caracteristici de securitate ale site-ului. Aceste cookie-uri nu stochează nicio informație personală.

  • cookielawinfo-checkbox-{nume-sectiune}
  • wordpress_gdpr_cookies_allowed
  • wordpress_gdpr_cookies_declined
  • wordpress_gdpr_allowed_services PHPSESSID

Refuz toate
Accept toate