Norvegia, Danemarca și Islanda, într-o declarație comună luni, au declarat că sunt pregătite să sprijine solicitanții NATO Finlanda și Suedia în cazul în care cele două națiuni nordice ar fi atacate.
„Împreună cu Danemarca și Islanda, Norvegia este pregătită să-și ajute vecinii nordici prin toate mijloacele necesare în cazul în care aceștia ar fi victima unei agresiuni pe teritoriul lor înainte de a obține aderarea la NATO”, a declarat premierul norvegian Jonas Gahr Stoere.
Prim-miniștrii Danemarcei, Islandei și Norvegiei au emis o declarație comună în care salută deciziile Finlandei și Suediei de a solicita aderarea la NATO și subliniază că toate țările nordice împărtășesc valorile și principiile Alianței.
„Acesta este un moment decisiv pentru cooperarea nordică. Asigurările de securitate pe care le oferim acum transmit un mesaj clar. Vom face tot posibilul pentru a asigura un proces de aderare rapid. Sper că Norvegia va putea ratifica foarte repede protocoalele de aderare pentru aderarea Suediei și Finlandei la NATO”, a spus dl. Støre.
Îți recomandăm:
Aderarea Finlandei și Suediei la NATO, „surpriza” pregătită de Alianță pentru Rusia
Atât Finlanda, cât și Suedia îndeplinesc toate criteriile pentru a deveni membri ai Alianței. Aderarea Suediei și Finlandei la NATO va spori garanția apărarea colectivă și va consolida securitatea în zona Atlanticului de Nord.
„Vom dezvolta în continuare cooperarea noastră nordică în domeniul apărării. Forțele noastre militare lucrează bine împreună și s-au antrenat împreună de ani de zile. Apreciem foarte mult contribuțiile semnificative pe care Finlanda și Suedia le-au oferit deja în calitate de parteneri ai NATO”, a spus dl Støre.
Norvegia, Danemarca și Islanda susțin deplin decizia Finlandei și Suediei de a solicita aderarea la NATO
„Suedia și Finlanda au dreptul de a continua procesul de aderare fără încercări de intervenție externă. Regiunea nordică nu reprezintă o amenințare pentru nimeni și va rămâne o regiune cu tensiuni scăzute, căutând să trăiască în pace cu vecinii săi”, a spus Støre.
Finlanda deține capacități de apărare de excepție. Rusia are de ce să se teamă
Armata Finlandei este una extrem de bine pregătită. Finlanda deține avioane de luptă moderne și armament la standarde NATO. Deși nu este încă membră NATO Finlanda deține avioane moderne de luptă precum puternicele F-18 americane, 62 la număr. Finlanda va beneficia și de avioane F 35 începând cu 2026. 65 astfel de aeronave vor intra în dotarea armatei finlandeze. Numărul militarilor din armata finlandeză este de 280.000. Armata finlandeză mai deține o rezervă de 900.000 militari care pot fi desfășurați în teatrul de luptă în mai puțin de 24 de ore. Aceste cifre au pus Rusia pe gânduri. Deși neutră în ultimii 80 de ani, Finlanda a decis să adere la NATO imediat după ce Rusia a invadat Ucraina. Peste 70% din populație susține aderarea Finlandei la NATO.
Armata suedeză. Compactă, performantă, agilă, bine dotată
Aderarea Suediei la NATO vine la pachet cu cea a Finlandei. Atât cetățenii, dar și clasa politică din Suedia agreează integrarea în Alianță. Schimbarea de opinie a avut loc atunci când Rusia a pornit războiul împotriva Ucrainei. Tradițional neutră, Suedia nu a luat parte la ostilitățile din primul și cel de-al doilea război mondial. Țara scandinavă este neutră din 1812. Peste 50% din populație susține aderarea la NATO. Echipamentele militare ale Suediei sunt interoperabile cu cele ale NATO. Suedia operează 95 de aeronave de luptă Saab JAS 39 Gripen și forțe armate bine pregătite.
Îți recomandăm:
Aderarea Finlandei și Suediei la NATO intră pe ultima sută de metri. Rusia dezaprobă furios decizia
cuvinte cheie: Norvegia Danemarca Islanda Suedia Finlanda NATO