Podul lui Putin, care face legătură între Crimeea și Rusia, luat la țintă de ucraineni. Este considerat obiectiv strategic și riscă să fie bombardat

Podul lui Putin, a cărui construcție a costat aproximativ 4 miliarde de dolari, a fost dat în folosință în 2018, fiind inaugurat cu mare fast de către autoritățile de la Moscova.

Construcția sa a costat aproximativ 4 miliarde de dolari și a demarat în forță după ce Rusia a anexat ilegal peninsula Crimeea în 2014.

Podul lui Putin este considerat un obiectiv militar declarat pentru armata ucraineană. Oficiali ucraineni au amenințat că vor bombarda acest obiectiv

„Dacă am fi avut posibilitatea să facem acest lucru, am fi făcut-o deja. Dacă va exista ocazia, cu siguranță vom face asta”, a declarat Oleksi Danilov, secretarul Consiliului Național de Securitate și Apărare al Ucrainei, într-un interviu difuzat la 21 aprilie 2022.

Declarația de mai sus a scos din sărite Kremlinul

Purtătorul de cuvânt Dmitri Peskov a spus că este inacceptabil și că reprezintă nici mai mult nici mai puțin decât anunțarea unei acțiuni de „terorism de stat”. Dacă forțele ucrainene ar reuși să lovească podul lui Putin, beneficiile ar fi duble. În primul rând, ar obține o victorie simbolică de răsunet, mai uimitoare chiar decât scufundarea navei-amiral Moscova. Astfel, va fi ruptă legătura dintre provincia Crimeea și Rusia. Crimeea ar fi izolată de Rusia, la care s-ar putea ajunge doar pe mare sau prin sudul Ucrainei, unde în prezent se dau lupte grele. Ar fi o lovitură dură dată Rusiei.

Îți recomandăm:

9 mai îi poarta ghinion lui Putin: UE i-a confiscat iahtul, „iubi” Alina Kabaeva va fi sancționată, flota Mării Negre se transformă în submarine, iar armata sa este împotmolită în Ucraina

Podul lui Putin. Președintele rus s-a implicat personal în acest proiect

Putin a ținut morțiș ca acest pod să fie construit rapid și s-a implicat personal, după anexarea Crimeei. Pentru șeful statului rus, bombardarea podului ar fi un afront personal.

Dar ar fi și o victorie strategică pentru Ucraina. Podul este un punct de tranzit important pentru echipamentele militare. Guvernul ucrainean a acuzat trupele ruse că transportă în Crimeea rezervele de grâu și utilajele agricole furate din zonele ocupate Melitopol și Herson.

Podul lui Putin
Podul lui Putin / Sursă foto: Wikimedia Commons

Podul lui Putin. Date despre construcția mamut a Rusiei

Lucrările de construcție principale au început în februarie 2016. Primii piloni au fost montați la începutul anului, iar în aprilie 2016 a fost construit primul pilon al podului rutier. Fundația podului rutier au fost finalizate în august 2017. Cele două arcuri ale canalului de transport maritim (peste canalul Kerci-Yenikale) au fost ridicate în poziție în august și octombrie a aceluiași an.  În octombrie 2017, directorul Gărzii Naționale a Rusiei Viktor Viktor Zolotov a anunțat formarea unei noi „brigăzi maritime”, menită să protejeze podul ca parte a Districtului Militar de Sud al Rusiei. În decembrie 2017, toți stâlpii și vanele de drum au fost finalizate. Până în aprilie 2018 s-a așezat beton asfaltic pe podul rutier. După câteva examinări podul rutier a fost considerat gata de funcționare.

Podul lui Putin are o lungime de 19 kilometri. Este cel mai lung pod din Europa. Podul lui Putin este singura structură feroviară dintre Rusia și Crimeea, provincia ucraineană anexată ilegal de statul rus în 2014. Construit în numai doi ani, a fost inaugurat cu mare fast în 2018 chiar de către președintele rus, care a traversat construcția la volanul unui camion. În acel moment, Vladimir Putin proclama că este o zi „excepțională, de sărbătoare, istorică”. În anul următor, 2019, el a inaugurat și partea feroviară a podului.

Cât a costat podul lui Putin

Costul total al construcției se apropie de 4 miliarde de dolari. În ianuarie 2015, contractul de mai multe miliarde de dolari pentru construcția podului a fost atribuit Stroygazmontazh. Compania este condusă de oligarhul Arkady Rotenberg, un apropiat al lui Putin. Podul a fost deschis pentru trenurile de marfă pe 30 iunie 2020. Un trafic record a fost înregistrat la 15 august 2020 și a totalizat 36.393 de vagoane. Podul a fost botezat „Podul Crimeei” după un vot online din decembrie 2017, în timp ce „Podul Kerch” și „Podul Reunificare” au fost a doua și, respectiv, a treia alegere ca popularitate.

Îți recomandăm:

Cine este Valerii Zalujni, comandantul armatei Ucrainei, „generalul de fier” care nu ia în calcul decât victoria împotriva Rusiei

Zelenski, aduce un omagiu eroilor și îi transmite un mesaj lui Putin: „Suntem ucraineni, nu am fugit nicăieri, vom fi mereu aici!”

cuvinte cheie: Podul lui Putin

Project-E
Project-E
Project-E formează o comunitate de autori ce doresc să împărtășească din experiența și cunoștințele proprii pentru a oferi o perspectivă pozitivă societății. Abordăm teme economice, vorbim despre societate, educație și despre experiențe de viață. Membrii comunității Project-E sunt profesioniști care prin exemplul propriu doresc să aducă un plus de valoare societății românești

Recente

Educatie Financiara

Asigurari

ÎȚI RECOMANDĂM

Comentarii