Demonstrație pro Rusia în Serbia. Președintele Serbiei, Aleksandar Vucic, a declarat luni că 85% dintre locuitorii țării sale vor susține întotdeauna Rusia indiferent ce s-ar putea întâmpla, scrie Newsweek.ro
„De aceea, poziția noastră este atât de dificilă: Serbia a pornit pe calea europeană, Serbia a susținut întotdeauna integritatea Ucrainei, dar, pe de altă parte, aproximativ optzeci și cinci la sută din locuitori vor fi întotdeauna de partea Rusiei, indiferent ce s-ar întâmpla. Acestea sunt faptele cu care mă confrunt în calitate de președinte al țării”, a declarat el într-un interviu pentru TV Pink.
Demonstrație pro Rusia în Serbia
La o demonstrație din capitala Serbiei, Belgrad, au luat parte peste 2000 de oameni. Aceștia au defilat cu steaguri ale Rusiei și republicilor separatiste Donețk, Lugansk și Serbiei. De asemenea, a fost etalat simbolul Z ce apare pe echipamentele de război ale Rusiei. Soldații ruși au descris iadul prin care trec drept o baie de sânge.

Îți recomandăm:
Naționaliștii sârbi organizează la Belgrad un miting auto pentru susținerea Rusiei. Ei sunt de partea președintelui Vladimir Putin.
„Suntem aici pentru Rusia”, spune un tânăr, aflat la volanul unui automobil.
„Luptăm împotriva nazismului! Nazismul nu a fost exterminat în 1945! A supraviețuit și trebuie distrus”, arată un alt șofer, care are pe geamul portierei din spate un afiș cu Vladimir Putin.
Acești oameni sunt convinși că Putin face exact acest lucru: luptă împotriva nazismului în Ucraina. Litera „Z” a fost inscripționată pe multe mașini aici – la fel ca pe vehiculele armatei ruse. Pentru ei reprezintă simbolul victoriei.
Influența Rusiei în Serbia a crescut puternic de-a lungul anilor. Putin este acum pe aproape fiecare primă pagină.
Mulți sârbi îi consideră pe ruși ca fiind frații lor slavi. Rusia este admirată. Și puțini critică războiul împotriva Ucrainei. Rusia a pornit un război total neprovocat în Ucraina în 24 februarie. Mii de persoane au fost ucise de soldații ruși, printre care și sute de copii. De asemenea, rușii au jefuit casele ucrainenilor și au violat nenumărate femei ucrainence. Războiul a provocat strămutarea a peste 10 milioane de ucraineni. Peste 5 milioane de cetățeni ucraineni au părăsit țara. 700.000 au sosit în România.
În timp ce zeci de mii de oameni sunt uciși, propaganda rusă se revarsă în spațiul public.
Îți recomandăm:
cuvinte cheie: demonstrație pro Rusia în Serbia


