Politica militară sovietică şi conflictele dintre generalii comunişti Mihail Burcă şi Dumitru Petrescu

Politica militară sovietică şi conflictele dintre generalii comuniști Mihail Burcă şi Dumitru Petrescu

După 32 de ani de la evenimentele sângeroase care au avut loc în România în decembrie 1989, informaţiile despre anumite persoane care au condus la un moment dat structuri şi servicii din Ministerul român al Afacerilor Interne şi Departamentul Securităţii Statului s-au adunat într-o cantitate suficientă pentru a putea înţelege evoluţia acestora în sistemul de represiune comunist şi cauzele care i-au determinat să fie obedienţi faţă de nişte oameni care se considerau politicieni mesianici (însă erau de fapt nişte dogmatici stăpâniţi de propriile iluzii).

Unul dintre promotorii comunismului în sistemul militar românesc a fost generalul Mihail Burcă

Despre acesta se cunoaşte faptul că a fost în Spania (în perioada decembrie 1936 – februarie 1939), unde a primit succesiv gradele de căpitan şi maior şi unde a comandat un batalion de voluntari care luptau de partea guvernului republican. După încheierea războiului civil, Mihail Burcă s-a îmbarcat pe o navă împreună cu alţi voluntari români şi străini şi a ajuns în portul Kronstadt – de unde a fost preluat de autorităţile sovietice şi trimis la Leningrad, apoi la Moscova.

În capitala Uniunii Sovietice, grupul de români din care făcea parte Mihail Burcă a fost primit de Boris Ştefanov şi fostul secretar general al Partidului Comunist din România le-a ţinut o prelegere despre modul de comportare în U.R.S.S. şi „cum trebuie să trăieşti cu soţia ta – să te culci cu ea numai dacă ai intenţia să procreezi”. Apoi, Mihail Burcă a fost şase luni în convalescenţă (deoarece în Spania fusese rănit) şi în concediu de odihnă, după care autorităţile sovietice l-au trimis în Ucraina, la Lugansk – unde a condus un atelier în care se realizau locomotive blindate.

Îți recomandăm:

Andrei Zubov: Scufundarea navei Moscova, nava tatălui meu, este rezultatul susținerii războiului de către un popor orbit de propagandă și înnebunit de ambiții imperiale

Într-o discuţie desfăşurată la 20 octombrie 1986, Mihail Burcă i-a spus lui Alexandru Şiperco faptul că românii comunişti „destul de târziu după începutul războiului, au fost chemaţi la Moscova de Komintern, îmbrăcaţi în uniformă militară, şi el, cu Dumitru Petrescu şi Samoilov, doftanist vechi, plecat în U.R.S.S. înainte de război, au fost trimişi în zona Kuban (la sfârşitul lunii decembrie 1942 – nota P. Opriş), la Armata a IV-a a lui Petrov, unde au început să se ocupe de prizonierii de război români”. Unităţile germane şi române erau deja încercuite la Stalingrad şi la Cotul Donului, iar numărul de prizonieri capturaţi de Armata Roşie creştea în fiecare zi.

În perioada respectivă, Dumitru Petrescu îşi desfăşura activitatea în cadrul secţiei române existente la Direcţia a VII-a din Direcţia Superioară Politică a Armatei Roşii („Glavpurkka”). Deoarece Mihail Burcă a spus la 20 octombrie 1986 că a ajuns în Kuban împreună cu Dumitru Petrescu la sfârşitul lunii decembrie 1942, putem să presupunem că Mihail Burcă a fost în anul 1942 membru al secţiei române din cadrul Direcţiei a VII-a şi era implicat, la rândul său, în „activitatea de descompunere a armatelor duşmane”.

Obiectivele acelei direcții – în care Dumitru Petrescu a lucrat din toamna anului 1939, în calitate de civil – au fost descrise la 22 iunie 1964 de fostul inspector general al armatei române pentru Educaţie, Cultură şi Propagandă, astfel:

„După întoarcerea din evacuare, la Moscova, munca Secţiei Române din Direcţia VII-a s-a intensificat atât pe linia scoaterii de materiale în limba română, care erau răspândite în liniile frontului românesc sau aruncate cu avioanele în ţară. De asemenea, a luat proporţii – şi s-a dezvoltat pe măsură ce erau făcuţi tot mai mulţi prizonieri – munca politică printre prizonierii români. Am scos şi un ziar intitulat „Graiul Liber”. Prin postul de radio se transmiteau articole, interviuri şi declaraţii ale prizonierilor. Pe unii i-am adus chiar în studio, de unde s-au adresat celor din ţară sau trupelor de pe front. Începuse să se organizeze conferinţe ale delegaţilor soldaţilor antifascişti (subl.n.)”.

După ce au ajuns la sfârşitul lunii decembrie 1942 la Armata a IV-a sovietică (amplasată în Kuban), Samuel Samoilov (adjunctul generalului Burţev, şeful Direcţiei a VII-a din „Glavpurkka”), Dumitru Petrescu şi Mihail Burcă au cules informaţii de la prizonierii români capturaţi de sovietici la Cotul Donului şi la Stalingrad.

Tot atunci a apărut un conflict personal, descris în anul 1961 de Mihail Burcă astfel:

„Încă pe drum, cât şi în tot timpul şederii noastre în Caucaz, Petrescu a avut o atitudine cu totul inadmisibilă şi condamnabilă, o atitudine naţionalistă, antisemită, în ceea ce priveşte aprecierea unor cadre vechi de partid, atitudine ce a fost combătută de mine. El, încă în tren, a deschis discuţia privind cadrele de partid şi, întrucât eu mă grăbeam să mă întorc la Moscova, pentru ca de acolo, şi împreună cu tovarăşii: Borilă, Coliu, să mă întorc în ţară, el îmi spunea: «ce te grăbeşti să te întorci, pentru a pleca în ţară, nu fi prost, lasă să plece ei, de ce să mori tu, noi avem de jucat în ţară un rol».

Eu am luat imediat poziţie, de faţă cu Samuilov (sic!), care ne însoţea spre front din partea Direcţiei Superioare a Armatei Sovietice, arătând, revoltat, că o asemenea atitudine este străină cu totul de politica partidului nostru. Despre acest lucru eu am raportat la Comintern la întoarcere, punând la curent cu cele întâmplate şi pe tovarăşii Borilă şi Coliu”.

Potrivit mărturiei din 20 octombrie 1986 a lui Mihail Burcă, Ana Pauker a aflat despre acel conflict şi ar fi spus:

„Ei, aţi mai băut şi voi, nu s-a controlat, mai trăncăneşte omul când bea”.

Mihail Burcă şi Dumitru Petrescu s-au reîntâlnit în anul 1943, în condiţiile în care propagandiştii comunişti români refugiaţi în U.R.S.S. au fost mobilizaţi de sovietici pentru a convinge cât mai mulţi prizonieri de război români să-şi trădeze patria. La 22 iunie 1964, Dumitru Petrescu a precizat, într-un memoriu pe care l-a trimis lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, faptul că „de prizonierii din lagăre se ocupau două organe sovietice: de munca politică (în lagăre) se ocupau organele N.K.V.D., de cea care privea organizarea unităţilor militare se ocupau organele Min[isterului] Apărării şi Dir[ecţiei] Sup[erioare] Politice, respectiv Direcţia a VII-a. De altfel, din însărcinarea Dir[ecţiei] VII-a şi personal a lui Dimitri Zaharici Manuilski – reprezentantul P.C.U.S. pe lângă Direcţia VII-a, eu – ajutat de Mihail Burcă – ne ocupam de un lot mare de ofiţeri care fuseseră [făcuţi] prizonieri la Cotul Donului (subl.n.)”.

După ce autorităţile de la Moscova au aprobat înfiinţarea Diviziei 1 Voluntari Români „Tudor Vladimirescu”, circa 12.000 de prizonieri au fost acceptaţi pentru a face parte din acea unitate în toamna anului 1943

Tot atunci, Dumitru Petrescu a primit funcţia de şef al Secţiei Politice a diviziei, iar Mihail Burcă a fost numit mai întâi locţiitor pentru educaţie şi cultură al comandantului Regimentului 1 Infanterie Voluntari (în perioada 2 octombrie 1943 – 1944), apoi locţiitor politic al comandantului Diviziei 1 Infanterie Voluntari „Tudor Vladimirescu” (1944-1947).

Îți recomandăm:

Măcelarul din Siria, generalul Alexander Dvornikov, pus comandant peste toate trupele de invazie ruse din Ucraina

Politica militară sovietică

Experienţa pe care a căpătat-o la Direcţia a VII-a din Direcţia Superioară Politică a Armatei Roşii a fost folosită din plin de Dumitru Petrescu în primii ani de după război. În calitatea de inspector general al armatei române pentru Educaţie, Cultură şi Propagandă, el a promovat cu sârg modelul de comunizare învăţat la Moscova. În acelaşi timp, Dumitru Petrescu a reactivat conflictele sale personale cu Mihail Burcă şi Valter Roman.

Generalul Mihail Burcă şi-a amintit în anul 1961 despre relaţiile tensionate pe care le-a avut după încheierea războiului cu fostul său şef Dumitru Petrescu, astfel:

„Vreau să relatez, în legătură cu aceasta, că în timp ce el se ocupa cu aşa-zisa reeducare a cadrelor vechi burgheze şi de introducerea lor în aparatul politic al armatei, Petrescu a mers până într-acolo că – fără ştirea şi aprobarea conducerii partidului – în februarie 1948, m-a destituit din funcţie, trimiţându-mă într-o unitate de o importanţă cu totul secundară, vrând să scape în acest fel de apropierea mea în aparatul central politic al armatei. Aceeaşi soartă a avut-o tov. Valter Roman. Numai datorită intervenţiei conducerii partidului aceste două dispoziţii arbitrare ale lui Petrescu au fost anulate”.

Un document manuscris inedit – întocmit la 5 februarie 1948 de Mihail Burcă şi pe care îl redăm în continuare, în întregime – confirmă conflictul care a existat la începutul anului 1948 între cei doi politruci.

Politica militară sovietică
Politica militară sovietică / Generalul Mihail Burcă
Politica militară sovietică
Politica militară sovietică / Generalul  Mihail Burcă

Precizăm că, potrivit fişei nr. 14032 de evidenţă a ilegaliştilor, pe care Mihail Burcă a întocmit-o la începutul anilor ’50, acesta a fost şef al Direcţiei Generale Politice a Trupelor din Ministerul Afacerilor Interne în perioada iulie 1947 – 30 decembrie 1950

Din motive necunoscute, în acel document nu s-au menţionat funcţia pe care a îndeplinit-o la Corpul de Grăniceri în perioada iulie-septembrie 1947 (comandant secund pentru Educaţie, Cultură şi Propagandă) şi faptul că Direcţia Generală Politică a Trupelor din M.A.I. a fost înfiinţată de-abia în luna septembrie 1947. Mai mult decât atât, chiar Mihail Burcă a precizat la 5 februarie 1948 că îşi desfăşura activitatea la direcţia respectivă de aproximativ trei luni de zile – deci din noiembrie 1947 – şi, astfel, cronologia carierei sale militare se complică.

Într-un alt document manuscris, întocmit la 22 iunie 1964, Dumitru Petrescu nu a menţionat despre relaţiile sale dificile cu Mihail Burcă, însă a amintit despre conflictele din anii 1947-1948 cu colonelul Eromin (şeful secţiei militare a Comisiei Aliate de Control şi reprezentant al N.K.V.D.). Drept urmare, colonelul Valter Roman îl informa direct pe Eromin, fără a avea aprobarea superiorului său din acel moment – generalul Dumitru Petrescu.

Politica militară sovietică
1952 Constitutia Dej Dumitru Coliu si generalul Mihail Burca

La 4 februarie 1948, colonelul Mihail Burcă l-a întrebat pe Dumitru Coliu care erau motivele pentru care s-a hotărât schimbarea sa din funcţia de comandant al Direcţiei Superioare pentru Educaţie din Secretariatul Trupelor din M.A.I. Răspunsul primit a fost consemnat de Mihail Burcă în raportul întocmit de acesta a doua zi: „am dus o muncă de distrugere a Jandarmeriei, că nu pot face faţă ca Comand. Secund pentru educaţie a Trupelor M.A.I. şi pentru că m-am ocupat de rechiziţii (în favoarea autorităţilor sovietice, probabil – nota P. Opriş)”.

cuvinte cheie: Politica militară sovietică

România are nevoie de o presă liberă. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii folosind PayPal
Petre Opriș
Petre Opriș
Locotenent-colonel (r.) dr. Petre Opriş. Istoric militar. A fost ofițer în Ministerul Apărării Naționale și Serviciul de Protecție și Pază. Activitatea sa științifică se axează pe istoria militară și a Războiului Rece. A fost unul dintre cercetătorii asociați la proiectul coordonat de prof.dr. Vojtech Mastny („Moștenirea relațiilor dintre India și statele blocului sovietic și parteneriatul strategic SUA-India”, Proiectul de Istorie Paralelă de Cooperare în domeniul Securității, 2007-2010). În anul 2012 a beneficiat de o bursă oferită de Institutul Cultural Român și Proiectul Internațional de Istorie privind Războiul Rece, din cadrul Centrului Internațional „Woodrow Wilson” (Washington, D.C.), având proiectul intitulat „Între Est și Vest: Politica internațională și de securitate românească (1961-1989)”

Recente

Educatie Financiara

Asigurari

ÎȚI RECOMANDĂM

Comentarii

Project-E aplică noua politică de protecție a datelor cu caracter personal și modificările propuse de Regulamentul (UE) 2016/679. Prin continuarea navigării pe platforma noastră confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica Cookie.

Salvat!
Setări Cookie

Project-E aplică noua politică de protecție a datelor cu caracter personal și modificările propuse de Regulamentul (UE) 2016/679. Prin continuarea navigării pe platforma noastră confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica Cookie.

Cookie-urile necesare sunt absolut esențiale pentru ca site-ul să funcționeze corect. Această categorie include numai cookie-uri care asigură funcționalități de bază și caracteristici de securitate ale site-ului. Aceste cookie-uri nu stochează nicio informație personală.

  • cookielawinfo-checkbox-{nume-sectiune}
  • wordpress_gdpr_cookies_allowed
  • wordpress_gdpr_cookies_declined
  • wordpress_gdpr_allowed_services PHPSESSID

Refuz toate
Accept toate