adplus-dvertising

Mi-ar fi rușine să fiu rus

Poate fi acuzată Rusia de crime de război? Ucraina este în mijlocul unei invazii de circa 40 de zile. Vorbim despre un război pe teritoriul său care a lăsat în urma sa mii de victime, locuințe distruse, spitale bombardate, maternități rase de pe fața pământului și nu numai. Ceea ce vedem în Ucraina este un adevărat război împotriva civilizației umane, nu o operațiune specială.

Fotografiile civililor ucraineni, uciși cu sânge rece de către armata barbară a sceleratului de la Kremlin, Vladimir Putin, ar trebui distribuite masiv de către toate platformele media din România. Masacrele din Bucha, Irpin și din restul teritoriilor ocupate de armata rusă sunt din alte vremuri, vremuri de care Rusia se pare că nu vrea să se desprindă.

Oameni legați la mâini, executați cu sânge rece de către niște criminali disperați, copii uciși, femei batjocorite și apoi ucise, pensionari care au fost mitraliați in timp ce se aflau pe stradă, toți fanii criminalului Putin ar trebui să vadă aceste imagini.

Acești oameni uciși nu erau soldați. Erau civili al căror singur păcat a fost că au rămas în orașele pe care rușii le-au ocupat în Ucraina. Întreaga propagandă pro-rusă ar trebui să tacă. Toți cei care promovează ideile naționaliste și criminale ale unui regim putred de corupt ar trebui sa se gândească dacă activitatea pe care o desfășoară servește binelui pe care îl proclamă.

Câteva întrebări pentru susținătorii regimului Putin

Vi se pare normal să vedem astfel de scene in secolul 21?

Nu va mișcă deloc imaginile oamenilor uciși de armata rusă?

Acesta este modelul pe care îl propuneți României, asta credeți că își doresc românii?

Asta credeți că își doresc cetățenii acestei lumi?

Regimul Putin este un regim criminal

Actele de sadism, crimele pe care o armată precară le execută în Ucraina sunt o dovadă a faptului că acești oameni nu au ieșit din evul mediu. Și probabil nici nu își doresc să trăiască civilizat. Putin nu este un mare creștin, cum spun promotorii propagandei ruse. Putin este un KGBist mediocru și un criminal. Rusia comite crime de război pe care nu le-am mai văzut de la cel de-al doilea război mondial.

Fanii partidelor extremiste din România, cei care promovează tot felul de idei naționaliste de secol 19 ar trebui sa se gândească de 10 ori înainte de a deschide gura atunci când spun că Putin este un mare patriot și creștin. Ceea ce creștinul și naționalistul Putin comite in Ucraina se numește genocid. Ce patriot poate fi acel conducător a cărui armată comite crime de război într-o țară pe care până pe 24 februarie, data declanșării unui război barbar împotriva Ucrainei, o numea „țară soră?

Armata rusă a descoperit în Ucraina economia de piață și schimburile valutare cu dolari și euro furați de la cetățenii ucraineni

În Belarus, soldații ruși „eliberatori” vând în târg ceea ce au jefuit in Ucraina. După ce s-au specializat în jafuri și crime acum se specializează în comerț cu amănuntul. Le-am putea numi operațiuni speciale de retail.
Soldații ruși au deschis o piață în Belarus pentru comerțul cu bunuri ucrainene furate. În plus, jefuitorii trimit unele lucruri acasă prin poștă. Informațiile au fost dezvăluite de Direcția Principală de Informații a Ministerului Apărării al Ucrainei. Astfel, ocupanții au înființat un bazar specializat în Narovlya din Belarus, unde încearcă să vândă bunuri furate în Ucraina.

Bunurile comercializate includ mașini de spălat rufe și mașini de spălat vase, frigidere, bijuterii, biciclete, motociclete, articole de bucătărie, covoare, opere de artă, jucării pentru copii și produse cosmetice. Invadatorii mai încearcă să schimbe în Belarus valuta furată, dolari și euro. În același timp, din cauza restricțiilor interne privind circulația valutară, belarușii sunt reticenți să accepte tranzacții de schimb și îi invită pe invadatori să se adreseze băncilor locale.

Îți recomandăm:

Soldații ruși au înființat un bazar în Belarus unde vând bunuri jefuite din Ucraina

Aproape 5 milioane de refugiați ucraineni au fugit din calea războiului

Din cauza ororilor războiului nedrept, inuman, declanșat de regimului Putin, aproape 5 milioane de ucraineni, majoritar femei și copii minori au părăsit Ucraina. Și au făcut bine că au plecat din calea dezastrului umanitar declanșat de violența armatei ruse. Nu toți au fost la fel de norocoși. Locuitorii din Mariupol sunt bombardați de 40 de zile. Mariupol este noul Leningrad. Ceea ce rușii fac în Ucraina au trăit bunicii lor în Leningrad, în urmă cu 80 de ani. Înainte de a vorbi despre denazificare rușii ar trebui să știe că ceea ce face armata rusă acum a făcut armata nazistă în urmă cu 80 de ani.

Mariupol avea 500.000 de locuitori înainte de declanșarea războiului. Au plecat aproape jumătate. Locuitorii orașului asediat nu au timp să-și înmormânteze fiii după datini, pentru că riscă să devină și ei victime ale invaziei brutale a lui Vladimir Putin. Astfel, locurile de joacă abandonate și distruse de război au devenit un loc de odihnă pentru oamenii uciși în lupte. Gropile cu nisip au fost alese pentru că solul moale se sapă mai repede atunci când trebuie să îngropi cadavre sub un bombardament necruțător.

Îți recomandăm:

Mesaj de mulțumire al unei ucrainence: „M-am îndrăgostit de tine, frumoasa mea Românie, țară cu o inimă uriașă!”

După declanșarea invaziei barbare a Ucrainei popularitatea lui Putin a crescut masiv în Rusia

Popularitatea lui Vladimir Putin a explodat în Rusia de la începutul războiului, potrivit unui studiu publicat de un institut independent. Este un studiu cu rezultate care pot părea surprinzătoare din punctul de vedere al occidentalilor. La câteva săptămâni după declanșarea războiului Rusiei în Ucraina, 83% dintre ruși aprobă acțiunile lui Vladimir Putin. Cifrele aferente lunii martie sunt în creștere cu 12% față de februarie. Studiul a fost realizat de Centrul Levada, un institut rus de cercetare și analiză a opiniei publice independent. Centrul Levada este considerat de statul rus drept „agent străin”.

Oare în urma acțiunilor din luna martie și imaginilor care prezintă civili uciși cota de încredere pentru Putin va crește la 90%. Asta își dorește poporul rus?

Într-un articol publicat de platforma Republica, autorul spunea că „răul trebuie privit în față. Imaginile cu barbaria armatei ruse amintesc de poveștile bunicilor noștri”. Aceste imagini ar trebui privite de toți cetățenii ruși. Imaginile ar trebui privite și de toți fanii lui Putin care încă lâncezesc în fața televizorului în România cu o bere în mână. „Isprăvile” armatei ruse în Ucraina sunt niște crime mizerabile, nu fapte de onoare. Rusia nu luptă în Ucraina pentru vreun ideal. Ceea ce vedem la televizor, zilnic, reprezintă imagini care ne amintesc de anii ’40 ai secolului trecut.

Îți recomandăm:

Armata rusă acuzată de crime de război. Trupele ruse au lăsat un masacru în urma retragerii din zonele ocupate în Ucraina. Invadatorii au ucis sute de civili

cuvinte cheie: crime de război Rusia

Project-E
Project-E
Project-E formează o comunitate de autori ce doresc să împărtășească din experiența și cunoștințele proprii pentru a oferi o perspectivă pozitivă societății. Abordăm teme economice, vorbim despre societate, educație și despre experiențe de viață. Membrii comunității Project-E sunt profesioniști care prin exemplul propriu doresc să aducă un plus de valoare societății românești

Recente

Educatie Financiara

Asigurari

ÎȚI RECOMANDĂM

Comentarii

Project-E aplică noua politică de protecție a datelor cu caracter personal și modificările propuse de Regulamentul (UE) 2016/679. Prin continuarea navigării pe platforma noastră confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica Cookie.

Salvat!
Setări Cookie

Project-E aplică noua politică de protecție a datelor cu caracter personal și modificările propuse de Regulamentul (UE) 2016/679. Prin continuarea navigării pe platforma noastră confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica Cookie.

Cookie-urile necesare sunt absolut esențiale pentru ca site-ul să funcționeze corect. Această categorie include numai cookie-uri care asigură funcționalități de bază și caracteristici de securitate ale site-ului. Aceste cookie-uri nu stochează nicio informație personală.

  • cookielawinfo-checkbox-{nume-sectiune}
  • wordpress_gdpr_cookies_allowed
  • wordpress_gdpr_cookies_declined
  • wordpress_gdpr_allowed_services PHPSESSID

Refuz toate
Accept toate