Știți de ce se cheamă viața personală? Pentru că e personală. Angajatorul angajează omul să presteze niște activități în baza unui contract și există diverse instrumente pe care le putem folosi pentru a evalua rezultatele acestuia.
Evaluăm performanțele în funcție de viața personală? Nu.
Angajăm omul în funcție de familia, prietenii pe care-i are, în funcție de câți copii are sau vrea/nu vrea să aibă, în funcție de afinitățile personale, dacă este sau nu căsătorit, în funcție de orientarea sexuală, culoarea politică, religie? Nu.
Își poate asuma angajatorul viața personală a angajatului? Nu. Pentru că nici angajatul nu poate anticipa totul.
Îți recomandăm:
Da, întotdeauna componenta personală va avea impact asupra celei profesionale, și de bine, și de mai puțin bine, pentru că suntem oameni
Își poate asuma angajatul toate sarcinile, responsabilitățile, obiectivele? Da, cu rezerva că nimeni nu poate garanta ce se poate întâmpla în viitor. Între asumare și livrare pot interveni multe, în primul rând viața. Iar viața nu vine la pachet nici cu garanții, nici cu certitudini.
Prin deducție logică întrebarea de mai jos nu are niciun sens și nu prezintă niciun indicator prezent sau viitor al performanței angajatului:
„Intenționezi să intri în concediu de maternitate/paternitate în următorii doi ani?”
Întrebarea mea pentru cei care formulează astfel de întrebări: Este etic ca un angajator să adreseze această întrebare potențialilor angajați sau celor actuali?
Doresc să îi întreb direct pe cei care pun această întrebare care sunt șansele de angajare ale unui candidat în cazul în care răspunde „da”. De asemenea, este etic ca o companie să intre cu picioarele în viața unui om?
Haideți să trecem la câteva situații concrete
Ce credeți că se află în sufletul unei femei care dorește cu ardoare să devină mamă, însă nu a reușit acest lucru din motive medicale? Imaginați-vă o femeie de 35-40 de ani care își dorește să devină mamă. Ce ar trebui să răspundă aceasta dacă este întrebată dacă intenționează să intre în concediu de maternitate în următorii doi ani?
Dar haideți să ne gândim și la un bărbat care în cadrul unui interviu de promovare ar răspunde „da, doresc să intru în concediu de paternitate”, apoi nu mai este promovat pentru că nu a făcut „greșeala” de a admite că dorește să se implice în viața familiei.
Companiile ar trebui să facă distincție între viața privată și cea profesională. Căci așa cum am spus la începutul textului… Știți de ce se cheamă viață personală? Pentru că e personală.
Îți recomandăm:
cuvinte cheie: viața personală
