Criza va fi uriașă. Suntem de abia la început

Foarte puțini – și mărturisesc că nu mă aflu printre ei – au înțeles ceva din haosul catastrofal al „liberalizării” pieței de energie. Și, până la urmă, cred că nici nu e treaba noastră, a consumatorilor finali, să înțelegem toate matrapazlâcurile tehnice care au însoțit acest proces, prost gestionat, dar și mai prost comunicat.

Tot așa cum nu avem de ce înțelegem și să acceptăm dezastrul pe care autoritățile politice ale acestei țări l-au ignorat în cel mai bun caz, dacă nu cumva au fost complice, măcar parțial, la pregătirea celei mai grave crize economice și sociale prin care va trece această țară din 2008 încoace

Într-o țară profund inegalitară, în care aproape jumătate dintre cetățeni trăiesc la limita sărăciei și cu salariul minim, dublarea sau triplarea facturilor de utilități este o lovitură fatală. Există cu siguranță vinovați pentru această tragedie care va împinge sărăcirea populației spre cote dureroase. La fel cum trebuie să existe explicații și vinovați pentru diferențele uriașe între ofertele diferiților furnizori, ceea ce duce cu gândul la speculă, ori la brutala nerespectarea a unui cadru legal anemic și confuz.

Și peste toate acestea se așază stratul gros de ipocrizie al partidelor de la guvernare, care vorbesc la televizor ca și cum n-ar fi știut nimic, n-ar fi anticipat nimic, ca și cum ar fi biete marionete neajutorate și nevinovate într-o opoziție de ele inventată

Desigur, milioanele de euro cu care mituiesc lunar presa ca să le soarbă toate minciunile și să le învelească în ambalaje atrăgătoare nu se pun.
Dar aceste minciuni nu pot funcționa la nesfârșit, pentru că realitatea e brutală, iar criza e abia la început și ea va fi uriașă. Banca Națională vorbește despre creșterea neașteptat de mică a economiei în trimestrul IV, prețul combustibililor pare de neoprit, numeroase întreprinderi își vor închide porțile, guvernul se bâlbâie între declarații și sondaje, iar facturile umflate la energia furnizată de firme de casă, speculanți de apartament sau de partid vor conduce la explozii sociale. S-ar putea ca prețul fraudei uriașe a propagandei oficiale să fie, din nou și din nou, plătit de milioanele de oameni sărăciți sau alungați din țară.

Îți recomandăm:

Claudiu Năsui, atac dur pe tema facturilor de energie electrică: „Tupeul și ipocrizia domnilor Ciolacu și Iohannis sunt maxime!”

Asta în vreme ce miniștrii defilează la orice oră din zi și din noapte în studiouri ca să ne spună cu tot cinismul de care sunt în stare că, vai, nici ei nu au primit facturi plafonate, compensate sau naiba mai știe cum

Dar, poate că măcar în acest moment oamenii de rând vor înțelege că sunt prostiți zilnic cu aiureli conspiraționiste care nu înseamnă nimic când ei trebuie să-și dea amărâtul de salariu pentru plata gazului și a curentului. Și că trebuie să iasă în stradă nu împotriva măștii sau a vaccinului, ci împotriva corupției teribile care face, precum nicăieri în lume, ca o factură de utilități să crească de trei ori de la o lună la alta.

Îți recomandăm:

Clotilde Armand atac dur la presa aservită politic: „Propaganda distruge mediatic orice inițiativă bună venită de la Primăria Sectorului 1”

facturile la energie electrică – ANRE

Ciprian Mihali
Ciprian Mihali (n. 1967) predă din 1992 filosofia contemporană la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj. După o teză de doctorat în cotutelă la Cluj și Strasbourg, susținută în 2000 și consacrată hermeneuticii cotidianului, şi-a orientat cercetările către filosofia vieții și studiul puterii, dar şi spre teoriile spațiului public și spațiului locuit, la confluența gândirii filosofice cu cea arhitecturală. Autor a șase volume individuale sau împreună cu arhitectul Augustin Ioan, a publicat zeci de articole și a tradus peste douăzeci de lucrări din filosofia francofonă a ultimului secol. De altfel, anii 2000 au fost prin excelență anii cooperării academice internaționale în spațiul generos al Francofoniei. Între 2012 şi 2016 a fost ambasador al României în Senegal şi în alte șapte state din Africa de Vest, pentru ca din 2016 până în 2020 să lucreze la Bruxelles ca director pentru Europa de Vest al Agenției universitare a Francofoniei. Din septembrie 2020, îmbogățit cu toate aceste experiențe ale lumilor astfel descoperite şi trăite, s-a întors la catedră, regăsind, într-o actualitate românească tumultuoasă, bucuria nesfârșită a gândirii critice şi a dialogului public, în compania studenților și a cărților de filosofie.

Recente

Educatie Financiara

Asigurari

ÎȚI RECOMANDĂM

Comentarii

Project-E aplică noua politică de protecție a datelor cu caracter personal și modificările propuse de Regulamentul (UE) 2016/679. Prin continuarea navigării pe platforma noastră confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica Cookie.

Salvat!
Setări Cookie

Project-E aplică noua politică de protecție a datelor cu caracter personal și modificările propuse de Regulamentul (UE) 2016/679. Prin continuarea navigării pe platforma noastră confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica Cookie.

Cookie-urile necesare sunt absolut esențiale pentru ca site-ul să funcționeze corect. Această categorie include numai cookie-uri care asigură funcționalități de bază și caracteristici de securitate ale site-ului. Aceste cookie-uri nu stochează nicio informație personală.

  • cookielawinfo-checkbox-{nume-sectiune}
  • wordpress_gdpr_cookies_allowed
  • wordpress_gdpr_cookies_declined
  • wordpress_gdpr_allowed_services PHPSESSID

Refuz toate
Accept toate