Homo sapiens e, în esență, o entitate izolată, de un egoism feroce și fără leac, care trebuie socializată cu forța, prin decret de sus și inginerie socială. Se observă asta în noțiunea de „individ”, care a început să capete o conotație peiorativă – „individ certat cu legea”, „individ suspectat de fapte de corupție”, „individ care a comis fapte antisociale”. Spre deosebire de team/echipă.
Dacă vrei să te angajezi la o corporație nu vei scăpa de întrebarea dacă ești un „om de echipă”. Dacă ești capabil să colaborezi cu colegii la îndeplinirea de sarcini, pentru realizarea de scopuri comune, în beneficiul firmei.
Preocuparea pentru buna funcționare a colectivului este până la un punct firească. Dacă fiecare trage în altă direcție, și în interes propriu, nimic nu poate fi dus la bun sfârșit. Angajații trebuie să fie capabili să colaboreze în mod eficient, nu să se izoleze fiecare în „bula” lui profesională.
Cooperarea în interiorul firmei este de altfel naturală și decurge firesc din natura socială a omului și din corolarul economic de bază al acesteia: diviziunea muncii.
Iar individualismul nu intră deloc în contradicție cu asta: oamenii cooperează pentru a-și îndeplini mai eficient scopurile și interesele proprii. Doar că aceste adevăruri elementare par a fi din ce în ce mai obturate. Individul a ajuns să fie perceput drept o vulnerabilitate pentru eficiența colectivă a unei corporații. Se vede asta din ideologia promovată în comunicarea internă, dar și externă a firmelor. Tot creditul este acordat colectivului, în dauna persoanei.
Îți recomandăm:
Vedem adesea câte o companie care se laudă că constituie mai mult decât o echipă, fiind o adevărată familie pentru angajați.
În acest fel, în mod subtil, salariatului i se acaparează și viața personală, pe lângă cea profesională, pentru care este plătit prin contract. Corporația încetează să fie un simplu loc de muncă, devenind adevărata casă a angajaților. Colectivul ia locul individului, care se depersonalizează. Astfel, corporațiile devin adevărate structuri de tip etatist. Ele își trădează natura și scopul capitalist și încep să prefere puterea în dauna eficienței economice, care nu poate fi atinsă decât dacă personalitățile individuale sunt promovate și respectate cum se cuvine.
Cooperarea firească, naturală, este înlocuită cu suprastructuri birocratice, proceduri și formalități fără nici o utilitate concretă, ca niște ritualuri repetitive de reafirmare a puterii.
Nu degeaba se spune că cei mai mari dușmani ai capitalismului sunt capitaliștii. Odată ce au atins succesul, ei doresc să și-l conserve nu rămânând la fel de valoroși ca la început în jocul concurenței, ci „înghețând” jocul respectiv prin reglementări și privilegii consolidate prin legislație. Nu este de mirare că ajung să copieze statul și în structurile interne ale companiilor lor. Totul în dauna individului, al cărui primat constituie temelia capitalismului.
Individul ca atare a început să cadă în dizgrație.
Individualismul, care nu este altceva decât preeminența persoanei asupra gloatei, a început să fie confundat, intenționat sau nu, cu banalul și rușinosul egoism. În consecință, devine din ce în ce mai rușinos să vorbești despre individualism în public și mai ales în mass-media.
Tot ce ține de individ a început să pută. Interesele personale, individuale, eventual de familie, au devenit sinonime cu furtul și frauda, împotriva logicii și minimului bun simț. Individual aproape că a ajuns să însemne antisocial și sociopat.
Îți recomandăm:
Multitasking. Pe vremuri, la interviurile de angajare, era o mare calitate. Acum e un defect
