O cutremurătoare relatare de pe Facebook a jurnalistului și scriitorului Octavian Herţa, preluată de Epoch Times se încheie astfel:
„Sunt români care lucrează pentru NASA, Google ori Microsoft. Sunt cei care operează cancere în Austria și America. Sunt cei câțiva funcționari din ministere care își consumă viețile construind proiecte care aduc miliarde României. Sunt sportivii care şi-au pus medaliile în sertar iar apoi au plecat să muncească prin capitalele Europei. Printre ei şi printre mulți alți anonimi sunt cei care ar trebui să fie miniștrii noștri. Ei ar trebui să alcătuiască guvernul, să conducă țara, să fie lăsați să facă reforme. Dar, desigur, nu vor fi vreodată. România nu va fi niciodată a lor, ci mereu va aparține leprelor patentate, lipsiților de rușine, hoților profesioniști, incompetenților şi combinagiilor. Avem ce prețuim. Asta-i tot.”
Avem aici o problemă de viață și de moarte a țării noastre
Imediat după căderea regimului comunist, puterea din România a fost confiscată de aparatul de represiune al regimului, care și-a însușit practic toate resursele rămase în urma lui Ceaușescu. Societatea a funcționat cu frâna trasă, ca sa zic așa.
În politică, urmașii direcți ai regimului comunist au ocupat partea stângă, pe filiera FSN-PDSR-PSD. Partea dreaptă a fost mereu infiltrată de urmași ai acelorași. În economie, reformele cu încetinitorul au întârziat reluarea creșterii economice și au permis acumularea de averi fabuloase ale acelorași protejați.
În timp, s-a dezvoltat și o clasă antreprenorială autentică, oameni care au urnit economia și au dus la mai multă bunăstare
Dar forța a rămas la aparatul de represiune, care a confiscat practic în întregime statul român. Acum, privilegiile acestui aparat au ajuns absolut aberante. Acestea constau în salarii ce depășesc de multe ori cât câștigă omologii lor din tarile dezvoltate, pensii de îți stă mintea în loc. Ba chiar și pensionarea la 40-45 de ani, care chiar nu mai există în nicio țară civilizată. Asta arată nu doar că aparatul de represiune stăpânește această tara, dar acesta este într-atât de puternic, încât nici nu se mai ferește să jefuiască întreaga societate, ziua în amiaza mare și cu legea in mână: judecători, ofițeri și subofițeri de toate felurile, jandarmi, polițiști – cu toții au drepturi fabuloase.
Clasa politică, la rândul ei, protejează până in pânzele albe toate privilegiile aparatului de represiune, iar in treacăt se ocupă cu chivernisirea proprie, până la a șaptea spiță
Urmarea: multe milioane de români și-au luat lumea în cap, pentru că au pierdut orice urmă de speranță că țara lor își va reveni vreodată. Mai apar zvâcniri, cum au fost demonstrațiile din iarna anului 2017 sau cea din 10 august 2018. Dar ele nu schimbă nimic semnificativ. Cei care au bătut cu sălbăticie protestatarii din 10 august sunt bine, merci, unii ieșiți la pensie cu bani frumușei. Politicienii care au orchestrat represiunea sunt în continuare la butoane – unii, reveniți după ce partidul niciodată liberal a făcut o binemeritată coaliție cu „cel mai corupt şi putred partid din România” – cum declara în august cel care avea să devina șeful PNL.
Îți recomandăm:
Pe măsură ce aparatul de represiune își consolidează puterea, decidenții politici sunt tot mai nevolnici, cu liceul terminat pe la 40 de ani, cu facultăți făcute la apelul bocancilor
Să ne uităm la actualul guvern și să ne crucim: chiar admițând, prin absurd, că acești oameni chiar ar vrea să facă ceva așa cum trebuie, sunt pur și simplu incapabili. De altfel, putem observa nu doar că avem cel mai numeros și mai bine plătit aparat de represiune din întreaga Europă, dar este şi cel mai impotent. Jaful de decenii din pădurile tarii și, ceva mai recent, otrăvirea aerului capitalei de bandele care ard deșeuri sunt fapte elementare, care arată exact cât face aparatul de represiune.
Iar dacă vorbim despre impotenţa administrativă, să nu trecem peste cum a fost condusă bătălia anti-covid
Vocile oficiale au fost net surclasate de anti-vaccinişti foarte gălăgioşi, inclusiv dintre “aleşii poporului”, care şi-au găsit mereu o tribună media. Iar cercul se închide dacă vedem cine este patronul celei mai vehemente platforme anti-vaccin din media. Aici vorbim despre o propagandă care a semănat moarte, la propriu. A fost cineva sancţionat cu adevărat pentru infracţiunea de transmitere de informaţii false? Ah, da, a fost parcă o amărâtă care a zis pe facebook că un spital era gol, când el era de fapt plin.
Țara are azi mii și mii de absolvenți de scoli adevărate din lumea largă, dotați cu creier și cu bun simt
Îmi vine in minte ministrul transporturilor din guvernul precedent – care a fost scos în șuturi din guvern, alături de ceilalți miniștri de la USR. Evident, retorica dezvoltată de aparatul de represiune media este că toți aceștia voiau „la ciolan” și nimic altceva, nicio diferență intre ei și cei care le-au luat locul.
Dacă societatea nu va găsi resurse pentru a se elibera din strânsoarea exercitată de aparatul de represiune, atotputernic azi, tot mai mulți dintre tineri vor vota cu picioarele lor și își vor găsi viitorul pe alte meridiane. Iar tara asta va rămâne pradă profitorilor cățărați la putere. Hoți, proști, mincinoși, analfabeți. Dar atotputernici!
Îți recomandăm:
PNL, sinucidere în direct. Ultimul partid istoric merge pe drumul PNȚ