PNL Umbria anunță că organizația va fi dizolvată. În prezent, partidul este profund scindat. Dacă ieri, 17 parlamentari PNL au demisionat din partid, alăturând-i-se lui Ludovic Orban, astăzi consilieri locali ai PNL au demisionat din partid.
Urmând exemplul acestora, organizațiile din Diaspora ale PNL sunt în fierbere. De notat, că prin susținerea acestor organizații, PNL a beneficiat de mediatizare pe scară largă în rândul românilor ce trăiesc peste granițe.
Membrii PNL Umbria reclamă vehement alianța PSD-PNL-UDMR. Aceștia postează alături de comunicatul lor o poză cu fostul președinte PNL, Ludovic Orban

Organizația PNL Umbria anunță dizolvarea organizației. Redăm mai jos comunicatul PNL Umbria:
„Astăzi, 24 Noiembrie, PNL UMBRIA a “murit”. OSV Umbria va fi dizolvată, deoarece toți membrii au demisionat alături de președintele organizației. Am recurs la acesta decizie pentru că nu suntem de acord cu monstruoasa coaliție dintre PSD- PNL-UDMR, pentru ca am promis alegătorilor noștri, ca LIBERALI, ca nu vom sta niciodată alături de PSD.
Credincioși valorilor liberale ne alăturam platformei de Dreapta Diaspora Brătianu. Îl urmam pe liderul nostru, Ludovic Orbán, in noul partid politic. Prin noi înșine!”
Membrii PNL Italia l-au anunțat pe președintele din Peninsulă, Valentin Fagarasian, despre demisia lor, motivul fiind alianța formată de către liberali, alături de PSD
Iulian Cantea, președinte OSV Umbria:
„Motivul este că nu susțin formarea alianței cu PSD. Am făcut campanie electorală împotriva PSD câștigând încrederea alegătorilor cu sloganul Fără PSD. Nu vreau să fiu părtaș la această mascaradă politică ce nu face cinste electoratului PNL”
Bordea Maria Magdalena, OSV Umbria:
„Recurg la acest demers deoarece detest minciuna, ipocrizia și parvenitismul. Mai mult decât atât, urăsc trădarea, dar mai ales trădătorii. Noua conducere a PNL și alianța (n.n. „cu PSD”) nu mă reprezintă și le consider contra idealurilor și principiilor mele”
Îți recomandăm:
Hodor Elena Izabela, OSV Umbria:
„Motivația demisiei mele este faptul că actualul guvern nu îmi reprezintă idealurile liberale prin alianța sa cu PSD”
Postarea PNL Umbria:
Semnalele primite indică faptul că în viitorul apropiat și alte organizații PNL din Diaspora se vor dizolva și se vor alătura lui Ludovic Orban.
Îți recomandăm:
Andrei Caramitru prezintă singura soluție pentru ca opoziția să preia puterea în 2024

