Violeta Alexandru: Oamenii urmează lideri și partide care au personalitate. Așa, ne comportăm ca și cum suntem izolați, neputincioși

În preziua negocierilor de la Cotroceni, Violeta Alexandru, deputat PNL, pune la îndoială capacitatea actualei echipe de conducere a PNL de a negocia și de a desemna un prim-ministru.

Violeta Alexandru este un susținător al lui Ludovic Orban, fost președinte al PNL și actual șef al Camerei Deputaților.

În continuare, redăm mesajul Violetei Alexandru, publicat pe propria pagină de socializare:

Pot să înțeleg că se fac strategii în vederea participării la consultări. Sunt multe necunoscute, prea multe. Când aveam nevoie de stabilitate și de treabă cu toată forța, în vremurile acestea grele. Am părerea mea despre cum am ajuns aici. Și funcție de cum se va termina toată situația în care ne-am băgat, voi spune, asumat, ceea ce am de spus. Astăzi, mie un lucru mi se pare clar.

Când/dacă are leadership autentic, un partid mare, național, puternic, PNL, până la această oră, ar fi trebuit să aibă propunerea de majoritate și pe cea de prim-ministru. După 2, 3 zile, aș fi vrut să deschid televizorul și să văd colegi cu cearcăne la ochi după ore de eforturi și consultări politice, comunicând rezultatul. Luptători. Lideri.

Așa, ne comportăm ca și cum suntem izolați, neputincioși. Noi suntem PNL, nu suntem un partid mic, avem capacitatea de a merge cu soluții, ale noastre iar aceste soluții trebuie să fie transparente pentru că altminteri oamenii simt că nu mai avem personalitate.

Oamenii urmează lideri și partide care au personalitate, care nu le creează impresia că nu pot lua decizii. Varianta: fie cum se decide, nu ne onorează. În fața alegătorilor noștri, oameni liberi, oameni cărora le spunem că le apreciem asumarea, curajul de a încerca să rezolve ei lucrurile, oricând de greu. Ce exemplu le oferim?

De notat că deși inițial PNL l-a propus pe Florin Cîțu pentru un nou mandat în fruntea guvernului, liberalii l-au retras în mai puțin de 24 de ore de la decizia inițială. Liberalii nu vor face o propunere pentru funcția de premier.

Îți recomandăm:

PNL revine asupra nominalizării lui Florin Cîțu

Deutsche Welle: România față cu Președintele-Lună și cu principiul lui Klaus

Negocieri Cotroceni – Link extern: G4Media

Negocieri Cotroceni – Link extern: Mediafax

Project-E
Project-E formează o comunitate de autori ce doresc să împărtășească din experiența și cunoștințele proprii pentru a oferi o perspectivă pozitivă societății. Abordăm teme economice, vorbim despre societate, educație și despre experiențe de viață. Membrii comunității Project-E sunt profesioniști care prin exemplul propriu doresc să aducă un plus de valoare societății românești

Recente

Educatie Financiara

Asigurari

ÎȚI RECOMANDĂM

Comentarii

Project-E aplică noua politică de protecție a datelor cu caracter personal și modificările propuse de Regulamentul (UE) 2016/679. Prin continuarea navigării pe platforma noastră confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica Cookie.

Salvat!
Setări Cookie

Project-E aplică noua politică de protecție a datelor cu caracter personal și modificările propuse de Regulamentul (UE) 2016/679. Prin continuarea navigării pe platforma noastră confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica Cookie.

Cookie-urile necesare sunt absolut esențiale pentru ca site-ul să funcționeze corect. Această categorie include numai cookie-uri care asigură funcționalități de bază și caracteristici de securitate ale site-ului. Aceste cookie-uri nu stochează nicio informație personală.

  • cookielawinfo-checkbox-{nume-sectiune}
  • wordpress_gdpr_cookies_allowed
  • wordpress_gdpr_cookies_declined
  • wordpress_gdpr_allowed_services PHPSESSID

Refuz toate
Accept toate