BNR majorează dobânda cheie la 1,5% și începe atacul asupra inflației

Săptămâna aceasta, BNR a deschis campania de înăsprire a politicii monetare. Astfel, BNR a operat o primă majorare a dobânzii de politică monetară, care a crescut de la 1,25% la 1,5%.

Decizia este una logică și era de așteptat, dat fiind că inflația acestui an este estimată la aproximativ 5,6% de BNR și chiar spre 7% de unii analiști. BNR trebuia să intervină pentru a tempera inflația, chiar dacă asta presupune rate ușor mai mari la credite.

Un alt motiv îl reprezintă decuplarea înregistrată de România în ultimele luni față de țările din regiune. România era ușor rămasă în urmă față de țări precum Cehia sau Ungaria

Atât Cehia cât și Ungaria au început creșterile la dobânzile de politică monetară încă din vară. Au continuat cu această politică și luna aceasta. Banca Națională a Cehiei a operat o creștere a dobânzii sale de referință (REPO 2 săptămâni) de la 0,75% până la 1,5%. Banca Națională din Ungaria a majorat în a doua jumătate a lui septembrie rata politicii monetare de la 1,5% la 1,65%.

Estimările privind inflația medie din 2021, în cazul celor două țări, denotă rate ușor mai mici față de cea din România. În jur de 3,7% pentru Cehia și de 4,7% pentru Ungaria. Estimările sunt cele ale băncilor naționale proprii din cele două țări

La o analogie simplă între cele 3 țări, cu dobânzi cheie comparabile, dar rate ale inflației estimate diferite, reiese că în România mai este loc de majorări ale dobânzii.

Îți recomandăm:

Lista reformelor asumate de România prin PNRR. Pensiile, transporturile și industria cărbunelui sunt afectate direct

Revenind la contextul intern, BNR era, este și va fi într-o situație destul de dificilă. Banca Națională a României are de jonglat cu mai mulți parametri decât are în aria sa de control:

  • criză politică în formă continuată;
  • implicit și derivat din criza politică, amânarea reformelor stabilite cu Comisia Europeană, de care depinde accesarea banilor din PNRR;
  • întârzierea consolidării fiscale, necesară pentru ajustarea deficitului bugetar. România se află sub procedura de deficit excesiv. Recomandare expresă din partea Comisiei Europene este de a reveni cu deficitul bugetar sub 3% din PIB până în 2024;
  • abordarea laxă a valului 4 al pandemiei de Covid 19, în sensul în care nici vaccinarea și nici restricțiile nu au fost îmbrățișate de mare parte din români;

Îți recomandăm:

Mugur Isărescu îl critică pe premier: „Ești economist sau visător?”

  • majorarea salariului minim, care ajută aproximativ 1 milion de români. De asemenea, ajută statul să adune mai mult CAS. Dar pentru inflație e gaz pe foc;
  • prețuri extrem de ridicate la gaz și curent, atât la nivel local cât și la nivel internațional. În luna octombrie 2021 contractele cu livrare a gazului în Noiembrie a.c. cotau valori de până la €118 / MWh. Acest preț este cu aproximativ 400% mai mare decât la începutul lui 2021;

Cu titlu de notă personală, se poate infera și un comportament irațional de stocare cât și unul speculativ, atât din partea producătorilor cât și din partea traderilor, inclusiv prin utilizarea instrumentelor financiare derivate; cel mai probabil spre sfârșitul iernii prețurile se vor stabiliza;

majorare dobândă BNR
Evoluția prețului la gaze în Europa
  • prețuri foarte mari la transportul mărfurilor care se vor reflecta în costul produselor importate. Prețul mediu în shipping a crescut de 5 ori.
    Deși cotațiile au mai scăzut în debut de octombrie, tarifele de shipping sunt încă extrem de ridicate față de nivelurile pre-pandemice; mai jos un grafic al cotației medii pe ruta China – SUA (NY);
majorare dobândă BNR
Costul pentru transportul unui container pe ruta China – SUA (New York). Sursa: Financial Times

Și aceștia sunt doar câțiva indicatori de bord, care luminează intermitent. Dacă situația macro a României ar fi cockpit-ul unui avion, atunci acesta ar arăta ca un pom de Crăciun. Așadar, majorarea dobânzii de către BNR este o decizie logică.

Ce ar fi de făcut în continuare?

  1. Ca logică generală, persoanele fizice care au atât credit cât și ceva bani economisiți, nu ar strica să mai ramburseze anticipat din acesta (cu reducerea perioadei). Punctez aici faptul că rambursarea creditelor nu ar trebui să lase trezoreria familiei complet golită. Ar trebui avută în vedere o plasă de siguranță de 3-6 salarii. Mă refer la depozite bancare, conturi de economii sau certificate de trezorerie cu maturități scurte;
  2. Cum cel mai probabil în fața crizei oamenii tind să strângă cureaua și practic să reducă la maxim consumul, ei bine nu, nici în extrema aceasta nu trebuie acționat. O idee mai bună ar fi reducerea temporară a consumului produselor de import și înlocuirea lor cu cele românești;

Îți recomandăm:

Criza politică din România, un joc cu miză „big time”!

O reducere drastică a consumului gospodăriilor ar frâna economia. Micile afaceri ar avea de suferit și multe joburi ar fi periclitate

Atâta timp cât o mare parte din PIB-ul României și creșterea economică derivă din consum (aproximativ 80% din PIB la semestrul 1 2021 este reprezentat de consum, cu 70 p.p. consumul gospodăriilor), este evident un efect de levier pe care îl are modificarea comportamentului de consum asupra creșterii economice.

majorare dobândă BNR
Contrbuția categoriilor de utilizări la formarea și creșterea PIB. Sursa: INSSE

3. Corolarul creșterii dobânzii de politică monetară este faptul că și dobânzile la depozite cresc, deci banii investitorilor parcați pentru oportunități investiționale nu mai sunt chiar atât de penalizați. Având o inflație atât de ridicată, dobânzile vor fi, pe cele mai multe maturități, și la cele mai multe bănci comerciale, real negative.

4. Creșterea dobânzilor “devalorizează” obligațiunile. În special cele de stat, deci se nasc oportunități de achiziție de obligațiuni cu preț redus de pe piețele secundare. Pentru a fi o investiție rentabilă, randamentele cotate ar trebui să fie cel puțin peste rata prognozată a inflației.

dobânda cheie BNR
majorare dobândă BNR cu 0,25 pp la 1,5%, de la 1,25%. Sursa: BNR

Prin prisma scumpirilor la electricitate, gaze naturale cât și a costurilor de transport maritim, sunt așteptate creșteri de prețuri persistente pentru perioada următoare. Tocmai de aceea bugetele personale sau familiale trebuie ținute sub control, pentru a traversa cu bine această perioadă tulbure.

BNR majorare dobândă. Link extern: Digi24

BNR majorare dobândă. Link extern: Ziarul Financiar

Îți recomandăm:

Prețurile energiei și provocările securității energetice

Andrei Buruiană
Andrei Buruiană este un profesionist cu experiență de peste 14 ani în servicii financiare, respectiv consultanță financiară, din care mai bine de 5 ani în Retail & Private Banking (în bănci precum ABN AMRO, RBS, BCR), 8 ani în Managementul Fondurilor de Pensii Private (conducerea strategiei comerciale și supervizarea celei de marketing și produs), respectiv un an în consultanță pe proiecte cu finanțare europeană. În toți acești ani a acoperit marea majoritate a instrumentelor de economisire și investiții, de la simplele conturi de economii bancare, continuând cu fonduri de investiții, asigurări, pensii private și culminând cu instrumente complexe ale piețelor financiare: acțiuni, bligațiuni și instrumente derivate. Este trainer acreditat cu practică de peste 5 ani și speaker, specializat pe teme de finanțe personale cum ar fi: bugetarea banilor, economisire & investiții.

Recente

Educatie Financiara

Asigurari

ÎȚI RECOMANDĂM

Comentarii

Project-E aplică noua politică de protecție a datelor cu caracter personal și modificările propuse de Regulamentul (UE) 2016/679. Prin continuarea navigării pe platforma noastră confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica Cookie.

Salvat!
Setări Cookie

Project-E aplică noua politică de protecție a datelor cu caracter personal și modificările propuse de Regulamentul (UE) 2016/679. Prin continuarea navigării pe platforma noastră confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica Cookie.

Cookie-urile necesare sunt absolut esențiale pentru ca site-ul să funcționeze corect. Această categorie include numai cookie-uri care asigură funcționalități de bază și caracteristici de securitate ale site-ului. Aceste cookie-uri nu stochează nicio informație personală.

  • cookielawinfo-checkbox-{nume-sectiune}
  • wordpress_gdpr_cookies_allowed
  • wordpress_gdpr_cookies_declined
  • wordpress_gdpr_allowed_services PHPSESSID

Refuz toate
Accept toate