Frauda de la congresul PNL a rupt partidul de guvernământ în două. Trebuie spus că dacă votul ar fi fost liber, Ludovic Orban ar fi câștigat cu peste 80%. Mi-am propus să dau peste cap punctajul celor din echipa câștigătoare (de voturi furate).
Mi se tot spune: „Învățați să pierdeți.”
Nu vreau. Am pierdut, da. Am pierdut pentru că am jucat cinstit. Am pierdut pentru că voi ați furat. Aveți cumva impresia că mi-e rușine să fac afirmația asta? Vă anunț că nu mă simt atacată în niciun fel.
Vreau să vă adresez următoarele întrebări:
Dar voi ce ați câștigat? Președinția PNL cu voturi furate și delegați selectați după propriul plac al președinților de filială?
De ce aș accepta eu vreodată o astfel de înfrângere? De ce v-ați considera vreodată învingători știind că cel puțin 80% dintre membrii PNL l-ar fi votat pe Ludovic Orban și nu pe Florin Cîțu?
La Cîțu vă gândiți puțin cum se simte în pielea lui în condițiile astea? Nu vedeți că încep să i se vadă frustrările în reacțiile publice pe care le are?
Cum puteți să vă simțiți triumfători știind că pe listele de delegați au fost puși doar cei care au putut fi șantajați, amăgiți, dispuși să trădeze cu prima ocazie și nu membrii de drept, ori pe cei care au muncit în campanii zi de zi, pe ploaie și pe vânt?
Îți recomandăm:
Violeta Alexandru replică dură pentru Florin Cîțu: Nu m-am înscris în PNL ca să lucrez sub teroare
Mi se mai spune: „Faceți rău partidului”
Rău ați făcut voi de când ați început să susțineți un candidat care a constrâns membri și președinți de filială prin amenințări și presiuni.
Rău ați făcut voi când ați apelat la metode de genul „Satu Mare face poza la buletinul de vot și i-o trimite lui X” sau „Buzău iese cu buletinul neîmpăturit și i-l arată discret lui X ca să vadă dacă l-ați încercuit pe Cîțu” în încercarea de a fura voturi.
Rău ați făcut voi când ați acceptat să fiți controlori de vot pe culoarul de la cabine.
Rău ați făcut voi când ați provocat intenționat haos, aglomerație și agitație la cabinele de vot și lângă urne.
Am fost observator la cabine si urne, deci să nu îndrăzniți vreunul să mă contraziceți
PNL este deja o dezamăgire din cauza echipei voastre, formată din oameni fără scrupule. Eu nu fac rău partidului, ci sunt transparentă și îmi exprim liber opiniile în online și oriunde vreau. Într-un partid liberal nu ar trebui să deranjeze lucrul ăsta.
Încă un mesaj ipocrit a ceea ce eronat numiți „echipa câștigătoare”: „Haideți să ne comportăm ca o echipă și să muncim în continuare pentru PNL”
Cum, glumiți?
Vreți să devenim o echipă pentru PNL-ul lui Florin Cîțu, cel pentru care guvernarea țării nu a reprezentat o prioritate în ultimele 6 luni cel puțin, ci câștigarea Congresului prin orice mijloace? Frauda de la congresul PNL este evidentă, am fost acolo.
Eu? Să fac echipă cu niște hoți de voturi?
Să fac echipă cu unii care nu respectă caracterul secret al votului, democrația si liberalismul în Partidul Național LIBERAL?
Îți recomandăm:
Voi călcați în picioare principiile liberale și îmi spuneți mie să fac echipă cu voi pentru PNL?
Dragii mei, nu aveți cu ce să fentați impresia publică pe care echipa lui Cîțu și-a creat-o deja. Nu mai încercați să pozați în victime și împăciuitori, că mai tare vă afundați.