adplus-dvertising

Sistemul de învățământ românesc. Nu creștem oameni, înregimentăm copii

Sistemul de învățământ românesc. În România, nu creștem oameni, înregimentăm copii

Nu sunt expert in educație, nici pe departe, dar perspectiva părintelui de elev, în anul 2021, în România, mă înspăimânta. Nu pentru că aș fi slabă de înger, cum se zice pe la noi, ci pentru că văd o lume rămasă în urmă, unde copilul nu trebuie educat si mai ales învățat, ci înregimentat.

Da, ați citit corect, am spus corect. Înregimentat. Asta face sistemul de învățământ românesc

Pentru că dacă poți sau vrei sa gândești altfel pentru tine și copilul tău, iar copilul iți urmează exemplul, atunci este vai si amar de capul lui. Și implicit și de al tău, ca părinte. Pentru ca daca vrei altfel, pentru că daca tu crezi ca se poate si altfel, atunci va fi foarte dificil pentru tine. Ce educație? Ce gândire proprie? Ce opinie? Sistemul e făcut să iți zdrobească orice speranță ție, ca părinte, dar și copilului.

De ce spun asta? Să o luăm pe rând

Lipsa materialelor din sistemul de învățământ românesc

Ați zice că educația si materialele fizice nu au nicio legătură, dar au. În primul rând, pentru că, cu cat sunt mai diverse și mai bine create, sunt mai de folos. Și în al doilea rând, pentru că ușurează munca tuturor și pot deschide mintea copiilor către alte opțiuni.

Dar ce să vezi? Ele nu există mereu sau de mai puține ori decât credem. Păi cum? Pai uite așa

Că doar, în teorie, accesul la educație este gratuit și obligatoriu chiar. În clasa 0, statul român nu asigură niciun fel de suport educațional pentru copii, în afara de prezența învățătorului. Ca doar nu îi trebuie caiete, cârti sau alte materiale.
Să spunem că asta este cea mai mică problemă. Punem din buzunar și cumpăram cârti, imprimantă, topuri de hârtie, tonere de imprimantă și tot restul, că asta e… Și mergem mai departe. La clasele mai mari se mai oferă manuale, deci sa ne considerăm fericiți.

Îți recomandăm:

Sistemul de învățământ are mari hibe, produce pe bandă rulantă falși specialiști. Tinerii nu știu să răspundă la o întrebare simplă: “Unde te vezi în viitor?”

Calitatea materialelor educaționale

Aici este un subiect atât de amplu. Nu cred ca ar ajunge o carte cât DEX-ul să scoatem la capăt punctul acesta. Cert este ca sunt n variante de manuale școlare, care mai de care mai stufoase (nu neapărat mai bune), mai greoaie și făcute parcă să nu fie înțelese de copii. Dar toate sunt aprobate. Și asta se pare că este e cel mai important.

De menționat, că fiecare profesor poate lucra după ce manual dorește, în teorie toate respectă programa sculară. Unele sunt mai bine construite, altele mai puțin.

Programa școlară și sistemul de învățământ românesc

Cred ca în ultimii ani s-au scurs râuri de cerneală tipografică în legătură cu structura și incoerența programei școlare. Și nu degeaba. Vă invit doar la clasele primare (0,1,2) să vedeți competentele cerute de Minister, din care fiecare înțelege ce dorește. Câteva exemple:

  • Receptarea de mesaje orale în contexte de comunicare cunoscute
  • Exprimarea de mesaje orale în diverse situații de comunicare
  • Receptarea unei varietăți de mesaje scrise, în contexte de comunicare cunoscute
  • Redactarea de mesaje în diverse situații de comunicare

Reguli și idei ramase în timp în sistemul de învățământ românesc

Cam da. Nu pare că am depășit momentul 1989 și, în anul 2021, în care planeta se luptă cu încălzirea globală, problemele pandemice, noi trebuie sa punem coperți la cărțile cumpărate tot de noi. Nu-i nimic. Un plastic în plus, în marea de plastic deja existentă. Luăm și din asta și mergem mai departe. Că daca iți permiți să faci opinie separată, copilul va fi vizat (de învățător, de ceilalți colegi) și va fi mai greu pentru el, nu?

Amenințarea și pedepsele în același sistemul de învățământ românesc

Și la punctul acesta mă vad nevoită să spun da. Din păcate. Nu știu cum este în alte părți, dar în mod clar, în unele școli încă se mai aplică metoda amenințărilor și a pedepselor. Despre prima o să mai citiți și la punctele următoare, dar am văzut, sau mai bine spus copiii au simțit și unii încă mai simt pe propria piele ceea ce se numește neaoș castană. Pentru care mai de care impresii și păreri: nu a fost atent la oră, nu a învățat toata poezia, nu era cuminte. Pentru că școala românească promovează încă așa ceva. Subiectul este unul atât de sensibil într-o lume in care bullyingul este oricum în creștere. Dar profesorii, în loc sa ia atitudine pozitiva împotrivă, o aplică uneori chiar ei.

Pe lângă asta, a auzit cineva de digitalizare în sistemul de învățământ românesc?

Păi multă lume, dar putini știu să se ajute și implicit sa îi ajute și pe ceilalți cu ajutorul tehnologiei.
Este bine-cunoscut grupul de Whatsapp. Cu sau fără învățător. În care toată lumea își dă cu părerea, se ceartă. Dar să fie cum a zis doamna. Nici mai mult, nici mai puțin. Care doamnă învățătoare nu știe și nu a auzit, nici după aproape 2 ani de pandemie, scoală online și restul. Nu a auzit că exista chestii minime de ajutor. Mă refer la Google Sheets, Drive, Classroom. Acestea sunt doar câteva exemple. Evident sunt multe altele și trimite fișiere Excel cerute de inspectorat pe Whatsapp pentru completare.

Reproșul la adresa părinților și lipsa de implicare a cadrului didactic

Nu pot să îmi explic cum are impresia un cadru didactic că orice părinte pe lumea asta nu își dorește ce este mai bine pentru copilul său. Dar dacă copilul, cumva, nu respectă sau nu face ce i se spune din prima sau întreabă de ce trebuie să facă un anumit lucru, este un afront adus personal doamnei. Păi cum? Păi uite așa….

A trebuit să îi spun de 3 ori până a colorat fișa sau Nu a colorat cu culorile pe care le-am indicat eu sau În loc să facă fisa/completeze in caiet se joacă cu creioanele ori De fiecare dată mă întreabă de ce trebuie să facă asta.

Și inevitabilul se produce. Învățătorul vine și iți spune că elevul e neascultător și îi jignește imaginea în fata celorlalți și că trebuie să iei masuri. Nici nu pune problema să ajute copilul, să vadă de ce se întâmplă asta. Și că o sa ia si el măsuri. Ca sa fim corecți, măsurile sunt în speță amenințarea cu te spun lu’ mama/tata, râd copiii de tine”. Și evident, părintele trebuie să rezolve acasă o situație de la scoală.

Îți recomandăm:

Locul de muncă al părinților. Dispare ultima dintre relicvele sistemului comunist de învățământ

Evident că exista și acasă discuții, dar rolul cadrului didactic care mai este?

Doar sa citească de pe niște cârti și să îi pună sa completeze fișe? E chiar atât de greu să încerci să îi explici unui copil de scoală primară, 6-10 ani, ce sa facă și cum și de ce? Să ai răbdare? Sa iți îndeplinești rolul pentru care ești acolo? Situația se poate aplica și claselor mai mari, cu alte cerințe și cu alte nemulțumiri.

Dacă acum 30 de ani ni se puneau în mână, la vârste chiar mai mari decât intră acum un copil la clasa 0, stiloul în mână și doamna învățătoare scria cu noi niște zile, săptămâni sau chiar mai mult, până învățam să scriem cât de cât corect. Acum nu se mai poate? A dispărut de tot răbdarea?

Nu putem să îi atragem în niciun fel pe copii către scoală? Chiar și pe cei mai năzdravani? Sau pe cei care nu au neapărat un IQ peste medie? Ei nu merită o șansă?

Ce faci dacă ai un copil cu deficiențe? Autism? Ușor retard? Îl excluzi din start? Sau încerci să îl integrezi? Să faci cât mai bine posibil pentru el. Cu părere de rău spun, nu cred că în România anului 2021 ceva de genul acesta este posibil. Sau probabil.

Părinții vs. sistemul de învățământ românesc

Aici este o mare nebuloasă. Fiecare cu părerile proprii, cu nevoile proprii, cu copiii proprii pe care îi apară. Pentru că asta ajungi să faci, să iți aperi moștenirea în fața celorlalți. Pentru că nu există comunicare, pentru că toți le stim pe toate. Și chiar atunci când ai intenții bune, se duc toate pe apa sâmbetei când propui ceva pe grupul de Whatsapp fără doamna.

Am ajuns cu toții să nu ne mai concentrăm pe ce are nevoie copilul, pe ce poate să facă copilul, ci pe cât de repede zice da, pe cât de supus e, pe cât de mult și de repede îi răspundem doamnei învățătoare la ce vrea de la noi. Pe cat de bine arată în fața altora copilul. Copilul e și el pe acolo. Învață, nu învață, pricepe, nu pricepe, important e să nu o deranjeze pe doamna si să își țină gura.

Cum să reușești tu, părinte, să iți susții copilul în situația în care chiar persoana, teoretic școlită și pregătită să îl ridice și să îl învețe, îi taie aripile?

Așa că da, revin la ce am spus la început. În Romania anului 2021 nu creștem oameni. Înregimentăm copii. Dar nu toți suntem făcuți să fim soldați.

Acesta este sistemul de învățământ românesc. Scapă cine poate…

Îți recomandăm:

Atât dezvoltarea teoriilor conspiraționiste, cât și copiatul la examene se nasc în același loc: în sistemul educațional

Mihaela Matei
Mihaela Matei
Mihaela Matei este absolventă a ASE Bucuresti, facultatea de Cibernetică, Statistică și Informatică Economică, cu teza de licență în macroeconnomie. În prezent, activează ca inginer IT. A absolvit și un master în baze de date. Activează în domeniul IT de peste 10 ani, specializată în tehnologii Oracle, unde este certificată pe tehnologii de Business Intelligence.

Recente

Educatie Financiara

Asigurari

ÎȚI RECOMANDĂM

Comentarii

Project-E aplică noua politică de protecție a datelor cu caracter personal și modificările propuse de Regulamentul (UE) 2016/679. Prin continuarea navigării pe platforma noastră confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica Cookie.

Salvat!
Setări Cookie

Project-E aplică noua politică de protecție a datelor cu caracter personal și modificările propuse de Regulamentul (UE) 2016/679. Prin continuarea navigării pe platforma noastră confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica Cookie.

Cookie-urile necesare sunt absolut esențiale pentru ca site-ul să funcționeze corect. Această categorie include numai cookie-uri care asigură funcționalități de bază și caracteristici de securitate ale site-ului. Aceste cookie-uri nu stochează nicio informație personală.

  • cookielawinfo-checkbox-{nume-sectiune}
  • wordpress_gdpr_cookies_allowed
  • wordpress_gdpr_cookies_declined
  • wordpress_gdpr_allowed_services PHPSESSID

Refuz toate
Accept toate