Marele actor Ion Caramitru s-a stins din viață

Ion Caramitru, marele actor, s-a stins din viață la vârsta de 79 de ani

Directorul Teatrului Național din București era internat la Spitalul Elias din Capitală. „A picat o emblemă în momentul acesta. Era un actor deosebit, a jucat atâtea roluri, a apărut în atâtea filme, Eminescu recitat de el era ceva nemaipomenit. Deocamdată sunt profund îndurerat de pierdere”, a spus Victor Rebengiuc, la Digi 24.

Actorul s-a născut în anul 1942, într-o familie de aromâni din București, iar după naționalizare tatăl său a stat 9 ani în închisorile comuniste.

Ion Caramitru a fost actor şi regizor al Teatrului “Lucia Sturza Bulandara” (din 1965), fiind, în perioada 1990-1993, şi director general al acestei instituţii și a condus, de la înființarea sa în 1990, Uniunea Teatrală din România.

A fost membru al Frontului Salvării Naționale (FSN), guvernul format în jurul lui Ion Iliescu, unde a fost responsabil de Cultură. După alegerile din 1990, când FSN a devenit un partid politic, s-a retras în semn de protest, argumentând că Ion ILiescu încearcă să monopolizeze puterea.

În cursul zilei s-a stins și Ivan Patzaichin, fostul mare sportiv român.

Project-E
Project-E
Project-E formează o comunitate de autori ce doresc să împărtășească din experiența și cunoștințele proprii pentru a oferi o perspectivă pozitivă societății. Abordăm teme economice, vorbim despre societate, educație și despre experiențe de viață. Membrii comunității Project-E sunt profesioniști care prin exemplul propriu doresc să aducă un plus de valoare societății românești

Recente

Educatie Financiara

Asigurari

ÎȚI RECOMANDĂM

Comentarii