România, campioană la numărul de victime cu morți și răniți pe drumurile publice

Vedem frecvent la televizor imagini cutremurătoare ale unor accidente cu victime pe drumurile publice. Redescoperim periodic că în România de mulți ani încoace mor în jur de 2000 persoane anual în accidente rutiere. Cifra deceselor din accidente rutiere de la noi depășește anual numărul deceselor Revoluției din decembrie 1989, considerat genocid. Este deja vizibil și previzibil: dacă nu se schimbă ceva, la fel de mulți concetățeni vor continua să moară în accidente rutiere și în anii următori.

Cine sunt vinovații? „Victimele”, ne răspund cinic și senin oficialii responsabili de investigarea și rezolvarea situației

Autoritățile consideră că își fac datoria…. sancționându-i preventiv! Pentru a limita dimensiunea tragediei! Ca urmare autoritățile își reproșează în fata cetățenilor doar insuficienta vigilență și fermitate. Respectiv că nu aplică sancțiuni mai multe și mai aspre.

Nimeni nu se simte responsabil de miile de morți anual! Victime din trecut, de acum și din viitor. Două mii de oameni pe an înseamnă că în medie chiar azi au murit cinci persoane și că mâine probabil vor înceta din viată alți cinci. Poimâine la fel. Până la ziua de leafă și în fiecare zi următoare. Până la finalul anului și apoi în fiecare zi a anului următor. Până vom face ceva.

Nimeni nu consideră că este vreo corelație între aceste decese și întârzierea construcției centurilor rutiere ale localităților sau a autostrăzilor

Nu mă refer numai la persoane care vremelnic ocupă funcții înalte acum sau în trecut. Sau la cei care într-o formă sau alta au avut și au puterea și îndatorirea să facă ceva în acest sens. Sau măcar la asociații civice. Ci până la urmă la noi toți…. Noi toți permitem de fapt acestui genocid cu premeditare de pe drumurile noastre publice să continue. De ce? Pentru că pur și simplu nu ne prea pasa de fapt. Deși mor concetățeni, uneori cunoscuți și alteori colegi sau poate chiar în mod tragic persoane mult mai apropiate. Deși putem fi chiar noi înșine victime oricând. Probabil doar pentru că nu ne simțim direct amenințați.

Și pentru că poate ne considerăm lipsiți de suficiente mijloace să îmbunătățim situația, alegem să nu mai facem nimic.

Și este în orice caz mult mai comod doar să ne văitam, să ne găsim scuze în loc să căutam soluții tot așa cum fără îndoială ne simțim mai bine dacă ne gândim la altceva mai plăcut.

La fel ne plângem cu toții că în orașele mari ale României nu se poate circula, sau că nu găsim locuri de parcare

Pare prin comparație mult mai puțin important. Deși în trafic rămân blocate ambulanțe și mașini de pompieri. Cu siguranța se pierd astfel sau se pun în pericol alte vieți, pierderi rămase necontabilizate ca atare. Dar să nu uităm ca blocajul în trafic înseamnă totodată o țară paralizată, care stă în loc să producă. Zilnic. Ridicăm cu toții din umeri ca în fața unei fatalități.

Totuși noi suntem cei care ne staționam mașinile în locuri nepermise sufocând circulația. Bineînțeles și pentru că poliția nu aplică sancțiuni. Dar mai ales pentru că nu ne pasă de nevoile altora ci numai de noi înșine. Ați văzut vreodată o mașina a poliției așteptând în traficul blocat alături de toți ceilalți?

Nu este important numai ce face sau ce nu face poliția, primăria (nu neapărat cea actuală, ci instituția primăriei din toate orașele de atâția ani) sau ministerul.

Dar și ce facem noi, cetățenii, fiecare din noi că să schimbăm situația asta? Nimic concret de obicei, din diverse motive pe care le putem întotdeauna justifica.

Dar poate mai ales pentru că angajamentul nostru fața de binele comunității noastre a devenit foarte slab

Este ca și cum acceptăm resemnați și senini, fără să ne luăm medicamentele, ca din această pricină boala să ni se agraveze în mod fatal în loc să se vindece, liniștiți că putem da vina pe o infirmieră anonimă sau pe altcineva care nu și-a făcut datoria.
Cei mai mulți dintre noi am călătorit în afara tării, poate chiar la volanul unei mașini. Acolo nu ne lăsăm mașinile parcate aiurea. Ne-am face de râs. Și e prea scump. Poliția de acolo își face datoria.

Tot noi suntem, aceiași care aici parcăm vraiște. Aceiași care „afară” parcăm unde trebuie și dintr-o dată nu ne mai deranjează să mergem un km în plus pe jos. Sau ne deranjează mai puțin decât ne deranjează să fim considerați necivilizați. Angajamentul nostru se modifică în funcție de angajamentul celor din jur. Repet, angajamentul este contagios. În bine sau în rău.

Câți dintre noi sunt cei cărora le pasă comportându-se diferit sau luând atitudine?

Câți români ați auzit vorbind tare că vor să plece din țară pentru a scăpa de aceste frustrante motive ale ineficienței date de comportamentul românilor? Câți ați auzit că sunt preocupați sau solicită idei să facă ei înșiși ceva ca să punem lucrurile în ordine aici? Când convingerea noastră profundă spune că binele colectiv depinde întotdeauna numai de alții și niciodată de noi înșine, deja angajamentul nostru civic este deficitar.

Ce este angajamentul?

Este un concept de management corporatist. Este pasiunea pentru binele și reușita instituției, a organizației, determinarea de a face și lucruri care nu sunt neapărat înscrise în fișa postului pentru a atinge aceste obiective, uneori chiar pe propria cheltuială de timp și efort. Angajamentul este în sufletul și în comportamentul oamenilor și așa cum un nivel înalt al angajamentului aduce profituri superioare companiilor, un angajament scăzut poate duce la dezastre.

Companiile mari sunt activ preocupate de engagementul salariaților pentru a-și îmbunătăți performanțele. Acești salariați devin după serviciu cetățenii al căror engagement civic are legătura cu lumea în care trăim, plângându-ne cu toții de insuficiențele ei. Este oare posibil ca oameni care își servesc angajatorii cu pasiune și devotament să devină brusc după terminarea orelor de program cetățeni anonimi și blazați, complet indiferenți la binele celuilalt care aleg chiar să-și saboteze propriul confort de grup? Așa cum ziceam, lipsa angajamentului este deopotrivă nu numai contagioasă, extrem de costisitoare și de păguboasă, ci, așa cum se vede, uneori, ireversibil, ucide! Oameni, oportunități sau idealuri.

Bogdan Mihai
Bogdan s-a format în banking unde timp de 25 ani a activat în piețele monetară și valutară, piața companiilor corporate, commercial sau retail sau a persoanelor fizice, dar si ca dezvoltator de soluții sau produse Are aproape tot atâta experiența în acest domeniu, ca manager de oameni, risc, proiecte sau de linii de business. Din 2017 Bogdan s-a îndreptat spre consultanță unde leagă experiența sa din domeniul financiar bancar cu cea a relațiilor interumane si de afaceri.

Recente

Educatie Financiara

Asigurari

ÎȚI RECOMANDĂM

Comentarii

Project-E aplică noua politică de protecție a datelor cu caracter personal și modificările propuse de Regulamentul (UE) 2016/679. Prin continuarea navigării pe platforma noastră confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica Cookie.

Salvat!
Setări Cookie

Project-E aplică noua politică de protecție a datelor cu caracter personal și modificările propuse de Regulamentul (UE) 2016/679. Prin continuarea navigării pe platforma noastră confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica Cookie.

Cookie-urile necesare sunt absolut esențiale pentru ca site-ul să funcționeze corect. Această categorie include numai cookie-uri care asigură funcționalități de bază și caracteristici de securitate ale site-ului. Aceste cookie-uri nu stochează nicio informație personală.

  • cookielawinfo-checkbox-{nume-sectiune}
  • wordpress_gdpr_cookies_allowed
  • wordpress_gdpr_cookies_declined
  • wordpress_gdpr_allowed_services PHPSESSID

Refuz toate
Accept toate