Diversificarea portofoliului este o metodă de gestionare a riscului care presupune investirea într-o varietate de active pentru a reduce riscul și a spori rentabilitatea. Această strategie este extrem de importantă în gestionarea portofoliului.
Cu cât avem mai multe opțiuni cu atât mai bine, nu-i așa?
Mai multe produse în portofoliu, mai multe șanse de a îndeplini nevoia clientului? Cum îl poate ajuta diversificarea portofoliului pe client?
Mai multe planuri alternative de acțiune, mai multe șanse de succes?
Mai multe segmente de piață, mai mulți clienți?
Mai multe arome, mai mulți clienți potențiali?
O singură opțiune nu are niciodată 100% șanse de succes
Combinând mai multe opțiuni putem să ne creștem șansele de succes? Poate, matematic vorbind această diversificare a riscurilor pare să facă sens. Putem chiar căuta să dezvoltăm diverse modele de cuantificare a probabilităților și optimizare a mixului de produse/segmente.
Totuși ce funcționează matematic nu funcționează și in realitate. Cel puțin nu mereu.
Studiile arată de exemplu că atunci când consumatorii au multe opțiuni la dispoziție, ajung sa nu mai cumpere deloc. Mai multe opțiuni atrag interesul însă luarea unei decizii devine atât de dificilă încât mulți ajung să o evite. Explicațiile posibile sunt diferite: frica de regret, frustrarea internă, faptul că unele opțiuni sunt prea similare sau la fel de atractive etc.
Deși din perspectiva managementului riscului aparent face sens să lucrăm cu mai multe alternative, realitatea este că oamenii nu se comporta rațional ..cel puțin nu în sensul matematic al cuvântului. Te vei întâlni cu noțiunea de diversificarea portofoliului atunci când vei afla noțiunile de bază despre investiții.
Menținerea opțiunilor multiple înseamnă de multe ori că acestea nu sunt analizate suficient
Este de preferat să se determine care sunt cu adevărat relevante uitându-ne la riscuri și oportunități și probabilitatea fiecăreia. Altfel avem doar o iluzie a flexibilității și insuficient focus. Încercăm de toate și nu facem nimic.
Alteori ni se pare greu să eliminăm unele opțiuni tocmai datorită faptului că sunt foarte similare fără să conștientizăm însă asta. E ca atunci când pare imposibil să alegem între două stațiuni la mare sau între doi candidați cu profil similar. Cu siguranță nu am agoniza atât dacă alternativele ar fi în mod evident contrastante. Când menținem in portofoliu produse foarte apropiate ca și caracteristici sau cochetam cu ideea lansării pe piețe care prezintă similarități ne “păcălim” în același fel. E momentul să faceți o alegere.
În context de management vedem de asemenea cum de multe ori căutăm să ținem “cât mai multe porți deschise”. Uneori însă astfel de decizii nu fac decât să ne scadă angajarea pe care o avem față de alternativele care au într-adevăr o șansă mai mare de succes. Divizându-ne atenția, energia, resursele ajungem de exemplu să nu ne asumăm suficient de mult riscurile pentru proiectele cu potențial mai mare de succes.
Îți recomandăm:
Cine aleargă după doi iepuri nu prinde nici unul, nu-i așa?
Din nou, argumentul nu poate fi neapărat susținut matematic dar este evident cu o minimă înțelegere a minții umane. Succesul în ceea ce privește diversificarea portofoliului depinde nu atât de acuratețea strategiei și a cifrelor incluse în aceasta, cât de angajamentul cu care aceasta este pusă în aplicare.
Planul poate fi perfect însă dacă pornim în a îl pune în aplicare fără a fi suficient de convinși de succesul acestuia, este posibil ca în practică lucrurile să nu meargă prea bine. Este nevoie ca întreaga echipă să vâslească în aceași direcție, convinși de potențial și gata să facă tot posibilul pentru a realiza planul.
Există de astfel o analogie interesantă, conform căreia un conducător chinez dornic să înfrunte dinastia Qin, a cerut trupelor sale să dea foc vaselor proprii odată ce au ajuns pe malul râului Yangtze unde avea să aibă loc înfruntarea. Singura șansă rămasă era victoria.
Pentru a reduce riscurile construiți strategii care se bazează pe serii de decizii cu cost de oportunitate scăzut
Cu alte cuvinte fiți creativi și căutați să aveți flexibilitate in pași mai degrabă decât să aveți diferite drumuri deschise. Atunci când căutam un partener de viață majoritatea testează diferite relații secvențial nu concomitent!
Până la urmă pe asta se bazează și concepte precum produs minim viabil și mare parte din ce înseamnă strategii agile și lean. Construim doar cât este necesar pentru a putea testa dacă suntem pe drumul bun. Același concept îl putem aplica cu multe decizii de business. Gândiți-vă cum puteți segmenta decizia astfel încât sa o testați cu un cost de oportunitate minim. Dacă ne gândim la căsătorie, mulți alegem să locuim împreună înainte de a semna actul pe termen lung.
Din punct de vedere al managementului este interesat de observat că pentru unii lideri este atât de important (la nivel subconștient) să aibă opțiuni încât amână inutil de mult luarea unei decizii. Până la urmă când spunem “da” unei alternative, refuzăm o alta.
Acest lucru se întâmplă datorită unui program mental care determină cum filtrăm și sortăm experiențe (metaprogram). Unii dintre noi preferă sa aibă opțiuni multe în timp ce alții sunt mai fericiți cu abordări procedurale. Deloc surprinzător în antrepenoriat întâlnim mai des metaprogramul “Opțiuni” pentru că astfel de oameni sunt mai atenți la oportunități ceea ce le permite să lanseze afaceri.
Pentru managementul cu succes al afacerii este însă bine să există un echilibru între Opțiuni și Proceduri
O preferință puternică către Opțiuni nu numai că poate îngreuna luarea deciziilor dar se poate traduce în schimbări operaționale sau strategice frecvente și în evitarea planificării pe termen mediu și lung. Analizați-vă comportamentul și revizuiți procesul decizional.
Așadar numărul opțiunilor pe care le menținem pe masă trebuie limitat pe cât posibil. Acest lucru se face prin:
- setarea clară a obiectivului
și
- analiza detaliată a riscurilor, estimarea probabilităților dar și considerarea numărului de “încercări” pe care le avem la dispoziție. Nu toate deciziile trebuie să fie o ușa închisă pentru alte alternative. De multe ori putem avea o abordare de tipul “ușa rotativă” în care luăm o decizie inițială, testăm și revenim dacă e cazul la o altă opțiune.Important este să existe claritate asupra obiectivului final astfel încât atenția echipei să rămână ancorată. Testăm pași diferiți nu obiective diferite.
Managementul riscurilor nu ține așadar de a menține cât mai multe uși deschise ci de analiza temeinică care permite ca acestea să fie închise atunci când e cazul și concentrarea eforturilor către alternativele preferate.
