Coca Cola vs Pepsi. Și câștigătorul este…

Coca Cola vs Pepsi, competiția dintre cei doi giganți durează de peste 120 de ani. Compania Coca Cola a fost fondată în 1886. Pepsi a apărut în 1893. De la început, cele două companii s-au aflat într-o competiție acerbă pentru a deveni numărul 1 pe piața băuturilor carbogazoase.

Coca Cola vs. Pepsi. Situația la nivel global

Competiţia între giganţii de pe piaţa băuturilor răcoritoare creşte odată cu temperaturile de pe mapamond. Coca-Cola (KO) și rivalul său tradițional, PepsiCo (PEP), au înregistrat rezultate impresionante în al doilea trimestru. Vânzările în restaurante sunt din nou în plină creștere după un an dificil din cauza pandemiei. Ambele companii beneficiază de relaxarea restricțiilor și și-au îmbunătățit previziunile privind rezultatele pentru acest an, arătând astfel încredere în redresarea economiei, spune Bogdan Maioreanu, analist și comentator de piață al eToro. Dacă la nivel global Pepsi a câştigat runda a doua din 2021, în România lucrurile stau pe dos. Totuşi trebuie remarcat faptul că în T2 Coca Cola a crescut mult mai repede decît PepsiCo.

Coca Cola vs Pepsi. Veniturile înregistrate de cele două companii 

Coca-Cola a anunțat miercuri venituri de 10,1 miliarde de dolari în al doilea trimestru, în creștere cu 42%.

Astfel, au fost depășite așteptările analiștilor cu 800 de milioane de dolari. Profitul pe acțiune a crescut cu 48%, la 0,61 de dolari, iar veniturile organice ale companiei au crescut cu 38%. Investitorii au fost precauți privind compania în ultima vreme, prețul acțiunilor Coca-Cola având o performanța inferioară indicelui S&P 500 în acest an, dar perspectiva redeschiderii economiei ar putea să le capteze din nou interesul. Compania a înregistrat o revenire a vânzărilor pe canalele HORECA, pe măsură ce restricțiile s-au relaxat pe anumite piețe. Astfel, au fost generate venituri în T2 al 2021 peste nivelul trimestrului similar din 2019. Provocările Covid-19 încă persistă. Cu toate acestea, directorul general al companiei, James Quincey, a declarat că nu vede un impact al variantei Delta asupra vânzărilor. Inclusiv în statele cu cele mai ridicate niveluri de infecție.

Pe lângă Covid, Coca Cola s-a confruntat recent și cu o mini criză de PR, când fotbalistul Cristiano Ronaldo a dat la o parte două sticle de Coca-Cola la o conferință de presă la EURO 2020. Internetul a lansat apoi un torent de meme-uri, iar acțiunile s-au prăbușit pentru câteva zile. La o scară mai mare, acesta a fost un episod ce reflectă îngrijorarea tot mai mare a publicului cum că băuturile zaharoase pot dăuna sănătății.

Îți recomandăm:

Gestul lui Ronaldo provoacă scăderea cu 4 miliarde de dolari a valorii de piață a Coca Cola

Confruntată cu venituri în scădere și cu provocările Covid-19, Coca-Cola a început anul trecut un proces de restructurare

Acesta se concentrează pe câteva categorii globale cu “cele mai puternice oportunități din partea consumatorilor”, incluzând brand-ul Coca-Cola, băuturile carbogazoase cu arome, cele de hidratare, cafea, ceai, nutriție și lapte. Până la finalul restructurării, vor fi desființate 2.200 de locuri de muncă. Rezultatele încep să se vadă. Creșterea veniturilor Coca-Cola este dublă procentual față de cea a rivalului său PepsiCo în al doilea trimestru.

Săptămâna trecută, PepsiCo (PEP) a anunțat venituri de 19,22 miliarde de dolari în T2. Pepsi înregistrează o creștere de 20,5% față de anul precedent

Profitul pe acțiune este de de 1,72 de dolari, cu 19 cenți peste așteptări. PepsiCo a beneficiat și de redeschiderea localurilor din multe țări occidentale care au relaxat restricțiile, vânzările sale de băuturi răcoritoare crescând cu 21%.

Uitându-ne la rezultatele actuale, pare greu de crezut că John Pemberton, inventatorul Coca-Cola, s-a chinuit să-și vândă  „tonicul pentru nervi care previne epuizarea”. Un întreprinzător, Asa Griggs Candler, a preluat afacerea în 1888 și a început prin a oferi cupoane gratuite pentru băutură, doar pentru a atrage posibilii clienți. Și, în cele din urmă, întreaga lume s-a lăsat atrasă. Coca-Cola este prezentă în peste 200 de țări. Coca Cola a înregistrat anul trecut vânzări de peste 33 de miliarde de dolari la nivel mondial.

Coca Cola vs Pepsi. O rivalitate ce durează de peste 120 de ani

Pepsi Cola a început în 1893 ca o băutură ce purta numele inventatorului său – Caleb Davis Bradham – Brad’s Drink. Numele acesteia a fost schimbat cinci ani mai târziu pentru a reflecta convingerea creatorului său că ajută la evitarea dispepsiei (indigestiei), de unde și numele Pepsi. După fuziunea cu Frito-Lay Inc. în 1965, a luat naștere PepsiCo Inc. În prezent, PepsiCo are o cifră de afaceri globală de peste 70 de miliarde de dolari.

În România, îmbuteliatorii Coca-Cola HBC (CCH.L) și Pepsi – Quadrant Amroq domină top 10 al industriei băuturilor răcoritoare. Cifra de afaceri combinată depășește cifra de afaceri totală a celorlalte 8 companii din top. Coca-Cola HBC este lider de piață cu o cifră de afaceri de peste 2,4 miliarde de lei în 2020. Pepsi o urmează, cu 0,94 miliarde de lei. Vânzările totale ale primelor 10 companii au depășit anul trecut 6,1 miliarde de lei. Perspectiva de a crește și mai mult în acest an este ridicată datorită reluării activității hotelurilor și restaurantelor.

Vom vedea, în anii ce urmează, cum va decurge confruntarea Coca Cola vs Pepsi.

Norel Moise
Norel Moise este absolvent al Facultății de Economie din cadrul ASE București (completat cu master), a urmat cursurile Facultății de Drept si apoi un masterat în Drept Comunitar și Studii Europene, în cadrul Universității București. A predat mulți ani atât la nivel preuniversitar cât și la nivel universitar: studenții săi spun în folclorul de cămin că e omul care le-a predat *economia la nivel de stradă*. Norel Moise activează de peste 25 de ani în domeniul presei economice. A debutat ca editor în cadrul săptămânalului economic Top Business, ajungând rapid secretar general de redacție, redactor șef adjunct și redactor șef (la numai 27 de ani). Numeroase articole ale sale au văzut lumina tiparului în New York Magazine și Chicago Tribune. A activat și la Curentul. După numai doi ani a decis să schimbe peisajul, trecând într-un trust independent în care putea să-și facă meseria de jurnalist – FinMedia. A dezvoltat aici proiecte cum ar fi Bancheri de Top, Asiguratori de Top si multe altele. Din 2011, a preluat conducerea brandului etalon al trustului - revista Piața Financiară, punându-și o serioasă amprentă pe dezvoltarea celei mai vechi reviste lunare dedicate sferei financiar-bancare. Dezvoltarea sa ca jurnalist poartă patina a trei nume mari: Constantin Dumitru, Adrian Vasilescu și Ilie Șerbănescu. A moderat, în tara și străinătate, numeroase paneluri în cadrul unor evenimente de marcă, a participat la sute de conferințe, ca simplu lector dar și ca guest speaker. Niciodată nu a rupt legătura cu mediul universitar și cel preuniversitar. A pregătit zeci de jurnaliști care activează în presă sau diferite departamente de PR sau analiză din instituții financiare.

Recente

Educatie Financiara

Asigurari

ÎȚI RECOMANDĂM

Comentarii

Project-E aplică noua politică de protecție a datelor cu caracter personal și modificările propuse de Regulamentul (UE) 2016/679. Prin continuarea navigării pe platforma noastră confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica Cookie.

Salvat!
Setări Cookie

Project-E aplică noua politică de protecție a datelor cu caracter personal și modificările propuse de Regulamentul (UE) 2016/679. Prin continuarea navigării pe platforma noastră confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica Cookie.

Cookie-urile necesare sunt absolut esențiale pentru ca site-ul să funcționeze corect. Această categorie include numai cookie-uri care asigură funcționalități de bază și caracteristici de securitate ale site-ului. Aceste cookie-uri nu stochează nicio informație personală.

  • cookielawinfo-checkbox-{nume-sectiune}
  • wordpress_gdpr_cookies_allowed
  • wordpress_gdpr_cookies_declined
  • wordpress_gdpr_allowed_services PHPSESSID

Refuz toate
Accept toate