Mediul de afaceri: buletinul firmelor românești la 14 ani

Într-o economie de piață capitalistă cu o istorie de aproape trei decenii, mediul de afaceri pare să fie într-o continuă încercare și reconstrucție. Durata medie de viață a companiilor active pe plan local este de aproximativ 10 ani. Este destul de puțin dacă luăm în calcul cele trei decenii de capitalism românesc. În medie, la fiecare firmă nou înființată în ultimul deceniu, două companii și-au întrerupt activitatea.

Procesul regenerării distructive, cuplat cu durata redusă de viață a unei companii, explică antreprenoriatul modest din România. După Serbia, România înregistrează cel mai scăzut raport din Europa Centrală și de Est al numărului de companii la 1.000 de locuitori. Anume 23. Mediul de afaceri privat ar trebui să fie piatra de temelie pentru buna funcționare a economiei. Mediul privat este sectorul generator de valoare adăugată pentru toate segmentele unui sistem financiar complet funcțional.

Afacerile susțin patru piloni în economie, care asigură fluiditatea capitalului în circuitul economic:

  1. plata salariilor – din care angajații consumă, economisesc și investesc
  2. plata taxelor – din care statul asigură buna funcționare a serviciilor publice
  3. randamentul capitalului – care motivează antreprenorii să investească și mai mult capital
  4. investiția capitalului – dezvoltarea de noi produse, servicii sau tehnologie modernă pentru progresul umanității

De aceea, dezvoltarea României nu poate fi imaginată fără o dezvoltare a mediului de afaceri, direcție strategică în care avem foarte multe de construit.

În acest articol mi-am propus să analizez evoluția maturității mediului de afaceri activ în România, accentuând imaginea companiilor la 14 ani de activitate

Cum arată buletinul firmelor active în România?

Imaginea de ansamblu arată destul de prost, dacă analizăm distribuția companiilor active în România în funcție de anul înființării, ilustrată în graficul următor. Din cele 6.900 de companii înființate în 1990, doar 49 mai sunt active în momentul de față. Dintre acestea 13 nu înregistrează venituri și doar 14 firme au raportat o cifră de afaceri peste 1.000.000 €.

Mediul de afaceri
Distribuția companiilor in funcție de anul de înființare

Aproximativ jumătate din firmele active sunt înființate în ultimul deceniu.

Graficul următor exprimă și mai clar această concluzie, unde observăm trei variabile în funcție de anul înregistrării companiilor active

  • Scalarea pe axa verticală din stânga surprinde gradul de capitalizare (capitaluri proprii raportate la active) și investițiile exprimate prin ponderea activelor fixe în total active. Aceste două variabile reflectă reinvestirea profiturilor pentru finanțarea și dezvoltarea companiilor;
  • Scalarea pe axa verticală dreaptă a profitului net raportat la cifra de afaceri, pentru a evidenția performanța companiilor prin capacitatea de a obține profit

mediul de afaceri
Performanța companiilor active din Romania în funcție de anul înființării

Devine evident faptul că experiența acumulată în timp se reflectă asupra creșterii solvabilității și performanței companiilor active în România.

Firmele care au acumulat experiență au avut timp să genereze profit care a fost reinvestit în utilaje, tehnologii și servicii noi. Impactul lor social și economic este imens. Cele mai mari 1.000 de companii active în România (primele 5.000 de firme) concentrează două treimi din veniturile consolidate la nivelul întregului mediu de afaceri. Acestea generează aproape 70% din taxele plătite de toate companiile.

În schimb, firmele aflate la început de drum înregistrează capitaluri proprii și investiții modeste, vânzări reduse și mai puțini angajați. 73% din firmele active pe plan local au raportat mai puțin de trei salariați, majoritatea acestora fiind companii embrionare. Totuși, firmele înființate în ultimii cinci ani raportează o rată medie destul de ridicată a profitului obținut, semn al orientării acestora către proiecte de nișă, unde dimensiunea mică a firmelor embrionare este compensată prin agilitate și inovare.

După trei decenii de capitalism, mediul de afaceri local se împarte în două intervale de timp

Firmele mature care au acumulat experiență în 14–15 ani de activitate. Acestea asigură stabilitate economiei datorită rolului social, fiscal și financiar foarte mare. Startup-urile și companiile mai mici, care încă nu au obținut „buletinul” de business, contribuie la împrospătarea și regenerarea antreprenoriatului local.

Privind dezvoltarea mediului de afaceri pe termen lung, ambele categorii de companii joacă rolul lor esențial în acest ecosistem. Intersecția celor două intervale coincide cu momentul simbolic de maturizare și definire a personalității individuale la vârsta de 14 ani și în evoluția noastră ca oameni.

Din companiile nou înființate, jumătate nu supraviețuiesc primilor 5 ani și încă o treime își încetează activitatea în următorii 5. Mai puțin de 10% din startup-uri ajung la vârsta de 14 sau mai mult. De aceea, am intersectat cele două intervale pentru a vedea imaginea companiilor active în România la jumătatea drumului de capitalism.

Cum arată „buletinul” firmelor active în România care au împlinit 14 ani de activitate?

Iată cele mai importante caracteristici:

  • din 100 de firme active în România, aproximativ 4% vor împlini 14 ani de activitate pe parcursul anului 2021. Mai exact, 17.383 de firme vor obține „buletinul” de business anul acesta. Dar numai 181 de firme au raportat o cifră de afaceri mai mare de 10 milioane €;
  • Doar 2% din firmele cu 14 ani de activitate au venituri care depășesc pragul de 1.000.000 €. Doar 2% raportează o echipă totală mai mare de 50 angajați. 2 din 3 companii care au ajuns la această vârstă au încă venituri sub 100k €;
  • 6 din 10 firme cu vârstă de 14 ani raportează venituri care depășesc cheltuielile, în condițiile în care profitabilitatea medie este de 5,9%, foarte aproape de media națională.

Mediul de afaceri
Buletin companii 14 ani

Putem concluziona că mediul de afaceri din Romania este destul de polarizat și subdezvoltat. Poza de buletin a mediului de afaceri arată că mai avem mult de muncă. Puține companii ajung la 14 ani și majoritatea nu arată bine din punct de vedere financiar. Din 100 de companii nou înființate, mai puțin de 10 ajung să împlinească vârsta de buletin. Dintre acestea, doar 2 înregistrează venituri care depășesc 1.000.000 € și o echipă totală mai mare de 50 angajați.

În acest context, nu putem să nu ne întrebăm care este secretul succesului companiilor care reușesc să obțină performanță financiară după 14 ani de activitate

Experiența practică din ultimul deceniu mi-a confirmat câteva ingrediente comune ale campionilor în business:

  • investițiile în tehnologie pentru automatizare și eficientizarea proceselor
  • implementarea unor sisteme decizionale bazate pe date și criterii exacte (KPI)
  • dezvoltarea unei culturi de învățare continuă și performanță
  • ambiția unei strategii de creștere accelerată implementată rapid prin tehnologie și echilibru financiar.

Pentru a particulariza toate aceste ingrediente de succes mă gândesc la compania de curierat Sameday, care împlinește luna acesta fix 14 ani de activitate

Conform cifrelor publicate de companie, ritmul de creștere a cifrei de afaceri a depășit 100% în fiecare exercițiu din ultimii 5 ani. Acest lucru a generat o creștere a veniturilor de aproape 40 de ori în perioada 2015–2020. Desigur, o asemenea creștere accelerată într-un timp atât de scurt nu ar fi posibilă fără investiții și inovare. Astfel, compania a raportat o extindere exponențială a rețelei de easybox (lockere pentru livrare), acestea depășind in anul curent pragul de 1.300. O creștere impresionantă, dacă ne gândim că este triplu față de anul precedent și primul easybox a fost instalat în septembrie 2018 la OMV Pantelimon.

Implicit, numărul de colete livrate în easybox a crescut exponențial, depășind pragul de 10 milioane în cei aproape 3 ani de funcționare a serviciului. Un sistem inovativ monitorizat și perfecționat prin investiții în tehnologie, care îmbunătățește experiența destinatarilor prin confort și siguranța livrării într-un timp foarte scurt.

O strategie cu potențial imens, aplicată din păcate de prea puține companii românești, este internaționalizarea. În mai 2021, Sameday a anunțat intrarea pe piața din Ungaria. Furnizorul de servicii de curierat oferă deja clienților din Ungaria opțiuni de livrare în Budapesta și zona metropolitană. În următoarele două luni Sameday urmează să-și extindă acoperirea la nivel național în toate localitățile.

O strategie cu efecte pozitive multiplicate în economie:

  • stimularea dezvoltării companiilor de comerț online prin extinderea bazei de clienți și facilitarea livrărilor rapide, eficiente și la costuri scăzute
  • nu în ultimul rând, comerțul online și digitalizarea au un impact direct și imediat asupra reducerii economiei subterane. Absolut toate tranzacțiile sunt fiscalizate prin intermediul plaților online.

Exact ce are nevoie România: dezvoltarea și maturizarea unui mediu de afaceri competitiv, bazat pe inovare, tehnologie, performanță și dezvoltarea oamenilor. Toate acestea contribuie la creșterea veniturilor și investițiilor publice, a standardului de viață și bunăstare pentru noi toți. Ce vis deosebit: o poză frumoasă de buletin pentru mediul de afaceri, un majorat promițător și un viitor mai bun!

Iancu Guda, CFA
Iancu Guda, CFA, EMBA este Economist Șef al Coface România și Director General al Coface Credit Management Services, responsabil pentru dezvoltarea liniilor de servicii în calitate. Având peste 10 ani de experiență în managementul riscului de credit, a ocupat poziții în domenii precum securizarea creanțelor, evaluarea portofoliilor de credit, coordonator regional pentru platformă de servicii sau manager pentru dezvoltarea produselor. Din 2012 este lector asociat la Institutul Bancar Român, unde predă cursuri de analiză financiară avansată. Este membru al AFFBR din martie 2012, a fost Vicepreședinte al asociației în perioadă 2014-2016 și Președinte al Consiliului Director al AAFBR pentru mandatul 2016-2018, fiind reales în aceasta funcție și pentru mandatul 2019-2020

Recente

Educatie Financiara

Asigurari

ÎȚI RECOMANDĂM

Comentarii

Project-E aplică noua politică de protecție a datelor cu caracter personal și modificările propuse de Regulamentul (UE) 2016/679. Prin continuarea navigării pe platforma noastră confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica Cookie.

Salvat!
Setări Cookie

Project-E aplică noua politică de protecție a datelor cu caracter personal și modificările propuse de Regulamentul (UE) 2016/679. Prin continuarea navigării pe platforma noastră confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica Cookie.

Cookie-urile necesare sunt absolut esențiale pentru ca site-ul să funcționeze corect. Această categorie include numai cookie-uri care asigură funcționalități de bază și caracteristici de securitate ale site-ului. Aceste cookie-uri nu stochează nicio informație personală.

  • cookielawinfo-checkbox-{nume-sectiune}
  • wordpress_gdpr_cookies_allowed
  • wordpress_gdpr_cookies_declined
  • wordpress_gdpr_allowed_services PHPSESSID

Refuz toate
Accept toate