Rezultatele de la examenul de bacalaureat și de la cel național de clasa a VIII-a, confirmă ceea ce spuneam acum câteva săptămâni. Anume că e drum lung pană la asigurarea unui sistem de educație incluziv și de calitate pentru toți copiii. Din păcate, 6 din 10 copii care au intrat acum 12 ani în școală, fie au abandonat pe parcurs, fie au luat sub nota 5 la BAC. Noi vom alege să ne uităm la cele câteva sute de absolvenți de 10. Ignorăm sutele de mii de copii distruși de un sistem strâmb și bolnav.
Acum câțiva ani, am ajuns într-un sat unde toți locuitorii sunt romi
Ca să ajungi la ei, trebuie să urci un deal, destul de abrupt. Urmează un mic drum pietruit și mai apoi treci printr-o pădure. Comunitatea are vreo mie de suflete. Este destul de săracă și cu mulți copii mici, așa cum vedem în mai toate comunitățile sărmane.
Școala, cu tot cu grădiniță, are maxim 120 metri pătrați
Pentru că nu are loc pentru toate cele 5 clase (câte o clasă pe nivel de la pregătitoare la clasa a IV-a) s-a „improvizat” o clasă pe holul micii căsuțe care poartă numele pompos de școală. Doar 2 cadre didactice erau prezente în momentul primei noastre vizite, un învățător și „doamna de sport”. Coordonatorul structurii ne-a povestit că „acum e bine” și că până de curând, atunci când ploua, le curgea apa în clasă. Toate cadrele didactice sunt suplinitoare. Excepție învățătorul care ne este ghid). Nu există nimic altceva decât niște bănci și o tablă.
Rezultatele copiilor sunt foarte slabe
Nici nu ar avea cum să fie altfel. Bucuria majoră fiind să știe să scrie și să citească. În momentul în care am ajuns în școală, muzica romani răsuna dintr-o boxă obosită. Toți copiii prezenți (vreo 15) pregăteau un „moment artistic” care urma sa fie prezentat la un eveniment în centrul comunei. După cum vă dați seama, era cu dat din șolduri, bluza prinsă sub sâni și multă veselie.
Ce mă enervează cel mai tare când văd astfel de „acțiuni multiculturale” nu este neapărat faptul că toată lumea crede ca suntem buni doar la dat din șolduri, ci că „profesorul de dans” era un gadjo care nu are nicio legătura cu ceea ce înseamnă decența și cunoașterea dansului tradițional rom.
Îți recomandăm:
Grădinița, în care 40 de copii sunt înscriși, are maxim 20 metri pătrați
E mică și întunecoasă și nu este îmbrăcată decât cu un ochi de geam de maxim 70/30 cm. Grupa de dimineața și grupa de după-amiază își desfășoară activitatea în aceeași sală, însă am o bănuială că grupa de după-amiază nu prea se ține. Prezenți, la grupa de dimineața, sunt doar vreo 7 copii. Și, chiar dacă ar fi veni, jur că nu ar avea loc.
Pe uliță, la ora 11,00 – când eram noi în vizită, erau vreo 10 copii cu vârsta „de grădiniță”. Stăteau pe băncuțele din fața caselor și ne făceau cu mâna atunci când treceam pe lângă ei. Ne întrebăm de ce nu sunt la grădiniță, mai ales că ei sunt înscriși în analele oficiale? Zâmbim amar, pentru simplu motiv că știm că dacă s-ar duce nu ar avea nici măcar aer să respire.
Toți termină clasa a IV-a cu note decente, însă niciunul nu știe să scrie și să citească decent
Din clasa a V-a se duc în „școală mare”, adică aia din vale, aflată la vreo 4-5 km distanță. Rezultatele încep să fie și mai proaste. Ni se spune că „vine microbuzul școlar să îi ia și să îi aducă”, informație care contrastează puternic cu șirul de copii pe care îl vedem urcând dealul atunci când plecam. Întrebăm ce se întâmplă. Ni se răspunde că „microbuzul pleacă peste doua ore, ei au terminat orele și nu au mai vrut să aștepte”. Mai nimeni nu merge la liceu sau școală profesională (nu prea o fac nici românii din comună) și cei care merg nu sunt dintre cei nevoiași pentru că aceștia nu își permit costurile navetei până la prima astfel de instituție. Examenul de bacalaureat este un vis îndepărtat. Termenul de „facultate” nu-și găsește o definiție în capul vreunui copil, motiv pentru care comunitatea locală nu are nici-un absolvent de studii superioare.
Ce soartă vor avea acești copii?
Mă gândesc la soarta pe care acești copii o au pecetluită din cauza unui sistem bolnav: sunt înscriși la grădiniță, și unii chiar vin, însă primesc niște servicii „educaționale” de tot plânsul; sunt înscriși, și chiar se duc, în școală primară – însă vai de școala respectivă. Se duc la școala secundară cu speranța că, măcar acolo, vor învăța să scrie și să citească „ca lumea”. Acolo, din păcate, pentru cvasi-majoritatea e punctul final al vieții lor școlare. Parte dintre ei vor fi clienții perfecți pentru programele de tip „A doua șansă” pentru simplu motiv că nu am fost în stare să le dăm o primă șansă reală.
Mulți dintre ei întră în cercul vicios al sărăciei condamnându-și copiii la aceeași traiectorie de dezvoltare. Doar simpla „participare” la grădiniță și școală, nu rezolva în nici un fel problemele pe care acești copii le înfruntă în astfel de localități. Din contră, poate întări stereotipul conform căruia „este decizia lor să nu performeze, și al părinților că nu îi susțin”. În realitate, calitatea educației în mediul dezavantajat și ignorat din România, unde trăiește aprox. 40% din populația României, este cam cel descris de mine mai sus.
În loc să facem ceea ce trebuie, preferăm să rămânem consternați de faptul ca 6 din 10 copii au rezultate slabe la examenele naționale….
Rezultatele de la examenul de bacalaureat 2021: Mediafax
Îți recomandăm:
