Costul ridicat al politicilor economice diletantiste. Cazul României

La prăbușirea regimului comunist nu se putea vorbi despre înțelegerea economiei de piață în societatea românească. Forțele pieței erau mereu „stihinice”. „Afaceriștii”, că așa sunt denumiți investitorii, sunt un fel de vampiri care fac rău societății.

Îmi amintesc că până prin 1994 pregăteam materiale destinate publicului pentru a contracara una dintre cele mai pernicioase înțelegeri pe dos ale fenomenului monetar. Opinia curentă între economiști era că prin creșterea dobânzilor cresc costurile și, ca urmare, crește inflația. Ideea că prin creșterea dobânzilor este redusă cererea agregată și, ca urmare, echilibrarea dintre cerere și ofertă se realizează pe un palier mai scăzut al prețurilor, era considerată la vremea aceea drept o erezie.

Din păcate și azi, la peste 30 de ani de la căderea comunismului, unele din cele de mai sus au drept de cetate în societatea românească

Lipsa de cultură economică elementară, care se regăsește inclusiv la cele mai înalte niveluri de decizie, are efecte devastatoare în continuare. Exemple:

  • Cohorta de legi pentru așa-zisa protejare a debitorilor împotriva creditorilor Toate acestea au fost redactate de un cuplu format dintr-un senator și un avocat care e și profesor universitar. Proiectele de lege promovate de aceștia, multe trecute de Parlament și oprite abia la Curtea Constituțională, reprezintă mostre de ignoranță economică și juridică, cu scopuri pur populiste. Asemenea legi au tot atâta valoare cognitivă precum afirmația că Pământul este centrul Universului. Faptul că ele reușesc să ajungă până la Curtea Constituțională și chiar să treacă de aceasta are efecte devastatoare în planul credibilității în fața investitorilor.
  • Un simulacru de teorie economică, în prezent repudiată chiar de autorii ei, numită wage-led growth, a fost prezentată de un profesor de la ASE devenit propagandist de partid drept justificare pentru o politică fiscală aventuroasă, care a împins în pragul dezastrului finanțele publice românești.
  • În decembrie 2018, Guvernul a adoptat o ordonanță de urgență (privind instituirea unor măsuri în domeniul investițiilor publice și a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene) care urmărea să mai acopere găurile generate de „wage-led growth”, dar de fapt în cea mai mare parte pârjolea domeniile reglementate. Astfel, exploatarea gazelor naturale din Marea Neagră a fost complet blocată și nici în ziua de azi nu a putut fi reluat procesul, complex, de începere a exploatării. În domeniul financiar aplicarea ordonanței ar fi îngenuncheat complet sistemul bancar. Argumentul autorului de facto al ordonanței, care tine loc de studiu de impact, arată gândirea sa de ev mediu: „nu pleacă câinele de la măcelărie”. Din fericire, amenințarea promptă a agențiilor de rating, că vor trimite țara noastră în grupa nerecomandată investițiilor, a fost înțeleasă la nivel guvernamental, iar această parte a ordonanței a fost substanțial modificată înainte de a produce efecte.

Acum însă vin și mă întreb: ce i-o învăța pe studenții lui profesorul de la ASE care crede că creșterea nebunească a cheltuielilor publice poate să însănătoșească economia? Cum o explica profesorul de drept în cauză principiul sacrosanct „pacta sunt servanda”, când el îl încalcă fără șovăire în legislația pe care o propune?

Până la urmă aici este problema: un nivel scăzut de înțelegere la nivel social a fenomenelor macroeconomice, în general, și financiare în special, stă la temelia tuturor să le spunem ciudățeniilor despre care am vorbit.

Există o credință larg răspândită că băncile înregistrează profituri mari. Dacă ne uităm totuși la indicatorii de rentabilitate a capitalului, vom constata că industria bancară se situează sub nivelul mediu al rentabilității capitalului din țara noastră. Asta este una din explicațiile pentru care creșterea intermedierii financiare este foarte lentă. Dacă la asta adăugăm „asediul” legislativ și mediatic împotriva așa-zisei cămătării bancare, vom înțelege că abordarea românească este foarte departe de a fi avantajoasă nouă înșine.

Eugen Rădulescu
Eugen Rădulescu activează în BNR începând cu 1990, în diverse funcții (director, director general, consilier senior al guvernatorului) cu responsabilități variind de la politici monetare și valutare la audit intern. În prezent, este director al Departamentului Stabilitate Financiară. Studiile sale didactice includ un doctorat în finanțe la Universitatea de Studii Economice din București. Opiniile prezentate pe Project-E îi aparțin autorului și nu reprezintă poziția Băncii Naționale.

Recente

Educatie Financiara

Asigurari

ÎȚI RECOMANDĂM

Comentarii

Project-E aplică noua politică de protecție a datelor cu caracter personal și modificările propuse de Regulamentul (UE) 2016/679. Prin continuarea navigării pe platforma noastră confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica Cookie.

Salvat!
Setări Cookie

Project-E aplică noua politică de protecție a datelor cu caracter personal și modificările propuse de Regulamentul (UE) 2016/679. Prin continuarea navigării pe platforma noastră confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica Cookie.

Cookie-urile necesare sunt absolut esențiale pentru ca site-ul să funcționeze corect. Această categorie include numai cookie-uri care asigură funcționalități de bază și caracteristici de securitate ale site-ului. Aceste cookie-uri nu stochează nicio informație personală.

  • cookielawinfo-checkbox-{nume-sectiune}
  • wordpress_gdpr_cookies_allowed
  • wordpress_gdpr_cookies_declined
  • wordpress_gdpr_allowed_services PHPSESSID

Refuz toate
Accept toate